Liderul sindical Marius Nistor: Se va declanșa referendum național privind greva generală, imediat după mitingul de pe 29 octombrie

2.360 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Sabin Cirstoveanu
„Vremea pichetărilor a trecut. Imediat după mitingul din data de 29 octombrie, de miercuri, în învățământ se va declanșa referendum național privind greva generală”, a declarat Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, la Antena 3 CNN, pe 27 octombrie.
  • Amintim că miercuri, 29 octombrie, Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”, CNSLR Frăția, CSDR, Confederația Sindicală Națională Meridian au anunțat că vor organiza o acțiune de protest în fața Guvernului României, pentru că „măsurile de austeritate au afectat toate categoriile profesionale, în timp ce cei aflaţi la putere şi privilegiaţii din instituţiile politice nu au simţit nicio tăiere”, potrivit unui mesaj comun citat de G4Media.ro

Greva generală va trebui să aibă loc, pentru că nu putem tolera aceste măsuri care lovesc în interesul învățământului românesc, în viitorul României, în viitorul copiilor noștri”, a susținut Marius Nistor.

Acțiunile de protest nu se pot opri decât cu două condiții îndeplinite. Abrogarea măsurilor asumate pe legea 141 și demisia Ministrului Educației sau demiterea actualului ministru al Educației, care a fost de acord cu măsurile în cauză. Bineînțeles, acțiunile vor continua pentru că cele două condiții nu au fost îndeplinite”, a spus Marius Nistor.

Declarațiile liderului sindical Marius Nistor:

„Cel puțin pe linie de învățământ, am demonstrat care este reacția din partea sistemului de învățământ preuniversitar și universitar, care sunt nemulțumirile colegilor, nemulțumiri care sunt generate de măsurile care au fost asumate pe legea 141. Totul a culminat cu acel miting fără precedent din data de 8 septembrie la care au participat peste 30.000 de cadre didactice și nu numai din București, ci din întreaga țară.

Asta nu înseamnă că acțiunile de protest s-au oprit. Acțiunile de protest nu se pot opri decât cu două condiții îndeplinite. Abrogarea măsurilor asumate pe legea 141 și demisia Ministrului Educației sau demiterea actualului ministru al Educației care a fost de acord cu măsurile în cauză. Bineînțeles, acțiunile vor continua pentru că cele două condiții nu au fost îndeplinite.

Eu pot înțelege că țara trece printr-o situație dificilă, dar nu l-am văzut pe domnul Bolojan, așa cum nu i-am văzut pe reprezentanții celor patru partide politice care formează această coaliție, că invită sindicatele la o discuție tranșantă. Venim și spunem, domnule, uite, avem de gând să venim cu un proiect de lege, mă refer la Legea 141, unde apar următoarele măsuri. Nu avem altă soluție.

Nu s-a făcut niciun apel la noi. Legea 141 a fost asumată fără niciun fel de discuție cu partenerii de dialog social, că tot vorbim de dialog social. După, se trezește domnul Bolojan, că, domnule, de acum înainte o să vă întreb.

Nu este vorba de nemulțumirea sindicatelor din educație. Eu vorbesc de niște măsuri care afectează învățământul preuniversitar. Măsuri care lovesc în elevi și în studenți. Măsuri care lovesc în viitorul acestei țări. Măsuri care nu s-au dispus în niciun stat european și nu numai. Țara cu cel mai mic buget, țara în care crește norma didactică de predare, țara în care plătim profesorii la plata cu ora la nivelul unui zilier. Despre asta discutăm noi. Țara în care efectivele de elevi la clasă cu crescut nepermis de mult.

Am să vă spun tranșant ce anume se va întâmpla.

Vremea pichetărilor a trecut. Imediat după mitingul din data de 29, de miercuri, împreună cu confederațiile sindicale, în învățământ va trebui să declanșez și se va declanșa referendum național privind greva generală.

Greva generală va trebui să aibă loc, pentru că, încă o dată, nu putem tolera aceste măsuri care lovesc în interesul învățământului românesc, în viitorul României, în viitorul copiilor noștri.”

  • Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au protestat joi, 16 octombrie, între orele 13:00 și 14:30, în fața Ministerului Educației și Cercetării. 
Citește și:
EXCLUSIV Profesorii vor îndura până când vor veni examenele finale, spune Adrian Voica, liderul sindical SIPA Muntenia: Am un sentiment că va fi prăpăd în vară și că o grevă generală înaintea examenelor va fi de neoprit. Își vor aminti profesorii cum li s-au tăiat salariile, cum li s-a mărit norma didactică de predare
VIDEO FOTO Sindicatele din educație pichetează, joi, sediul Ministerului Educației și Cercetării / Manifestanții cer demisia lui Daniel David, care a minimalizat impactul protestelor: „Domnule ministru, când plecați?”
Am ridicat la Guvern problema degrevărilor de normă pentru directori de școli și inspectori școlari, spune Marius Nistor, FSE: Știți ce mi-a spus dl Bolojan? „Haideți, domnule, lăsați-mă cu directorii, vor rămâne pe funcții pentru că sunt doritori de funcții și au pe cineva în spate”
Marius Nistor, lider sindical FSE: Suntem prioritate națională. Anul acesta am constatat-o. Atunci când ai un ministru care acceptă aceste lucruri și le susține pentru că este un program politic, ce mai avem de spus…
Simion Hăncescu, FSLI, după întâlnirea cu președintele Nicușor Dan: Protestele profesorilor vor continua / Marius Nistor: Greva generală nu este exclusă


8 comments
  1. Demisia liderilor, alegerea unor noi presedinti de sindicat in locul acestora si atunci poate revine increderea sindicalistilor in aceste organizatii care momentan sunt conduse de nababii cu peste 30 000 de lei/ luna.

  2. Parcă am mai auzit de greva generală din educație, parcă au vrut să mai facă și s a încheiat brusc prin blatul sindicaliștilor cu ministrul.
    Cine vă mai crede? Cum să faci proteste în vacanță? Ce blat ascund sindicaliștii?
    Nu va fi grevă pentru că toți profesorii sunt mulțumiți de noile decizii din domeniul educației sau pentru că sunt lași. Mereu ne bagă copii la înaintare, nu fac grevă pentru că se gândesc la viitorul copiilor noștri, SIGUR! Dați note pe merit, învățații carte dacă vă pasă de ei.

  3. Prin absorbția școlilor ,sunt școli care au doi contabili,doi administratori,doua bibliotecare ,care nu fac aproape nimic,se bat de musca ,stau 3 -4 ore la școală și se învoiesc zilnic,asta este reforma din invatamant .

  4. Bun, greva generala, ok.
    Dar, stimabile, daca vrei greva generala in noiembrie baga si o intrebare de bun simt catre cotizanti: „aveti ce pune sub brad daca facem greva generala si nu va luati salariile?” Ca eu de la sindicat oricum il iau!

    Daca e sa fie iar tradare, macar sa fie cu alti trădători! Pe astia i-am mai vazut in „actiune”!

    Cum zice englezu „shame on you if you fool me once, shame on me if you fool me twice!”

    1. Gloata obedientă și tâmpă, aia va face grevă în timpul anului, manipulata de liderii de sindicat. Să facă grevă, cine vrea! Cine nu, nu! Nu se întâmplă nimic în timpul anului! Ia faceți grevă în iunie la EN și la bac

  5. Mai trec 10 ani până va organizati voi sa faceți greva generală!
    Fraieri sunt cei care cotizează la aceste sindicate înfrățite cu partidele neocomuniste..

  6. Acțiunile de protest nu se pot opri decât cu două condiții îndeplinite.

    SAU când decid ”liderii” pe persoană fizică în numele nostru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dificultățile directorilor de școli și grădinițe din satele României: De la responsabilități multiple – predau și evaluează elevi, gestionează bugetul, fac raportări periodice, fără sprijin administrativ suficient – la izolare profesională / Recomandările OCDE

Directorii de școli și grădinițe din mediul rural sunt suprasolicitați și nu au sprijin administrativ suficient, se atrage atenția în raportul OCDE privind educația și competențele în România. De la…
Vezi articolul

Teatrul Țăndărică va transmite online, de marți de la ora 10:00, spectacolele pentru copii. Călin Mocanu, director: Există nevoia de a scoate copilul din fața unui televizor și a unei tensiuni sociale care-i pot dăuna securității emoționale

Teatrul Țăndărică va transmite gratuit spectacolele pentru copii, pe pagina de Facebook a instituției, în contextul epidemiei de coronavirus. Primul spectacol de teatru pe care copiii și părinții îl vor…
Vezi articolul

GHID Înscrierea la grădiniță 2025. Răspunsurile Ministerului Educației la cele mai frecvente întrebări despre înscrierea sau reînscrierea copiilor la creșă, grădiniță sau ludotecă

Ministerul Educației a publicat, vineri, răspunsuri la cele mai frecvente întrebări ale părinților privind înscrierea copiilor la creșă, grădiniță, ludoteci pentru anul 2025-2026: care sunt actele necesare, cum se alege…
Vezi articolul

În Grecia, utilizarea telefoanelor mobile la cursuri va fi interzisă din septembrie, a anunțat ministrul Educației / Elevii pot fi suspendați dacă încalcă regula și pot fi exmatriculați dacă înregistrează în clasă

„Telefonul mobil ar trebui să rămână în ghiozdanul de școală” – acesta este sloganul care stă la baza măsurii interzicerii telefoanelor la cursuri, potrivit ministrului Educației din Grecia, Kiriakos Pierakakis, informează…
Vezi articolul

Elevii de clasa a IX-a iau bursa de merit pe baza mediei de admitere, „pentru că provin din școli diferite. Este foarte greu să comparăm o medie generală de 7 la clasa a VIII-a dintr-o școală cu media 7 dintr-o altă școală”, susține Ligia Deca / Comparația mediilor generale nu se aplică elevilor de la celelalte clase pentru bursa de merit

Ministrul Educației, Ligia Deca, a explicat de ce elevii de clasa a IX-a iau bursa de merit pe baza notelor de la Evaluarea Națională, în conferința de presă de luni,…
Vezi articolul