Ligia Deca vrea să paseze la primării responsabilitatea depunerii proiectelor pentru școlile eligibile, care nu au aplicat în programul pentru reducerea abandonului școlar, pentru a atinge ținta din PNRR / Amânările de termene și întârzierile în semnarea contractelor pun în pericol PNRAS

6.674 de vizualizări
Foto: © Picsfive | Dreamstime.com
Ministrul Educației, Ligia Deca, vrea să paseze la primării responsabilitatea depunerii proiectelor pentru cele 400 de școli eligibile care nu au aplicat în programul pentru reducerea abandonului școlar, pentru a atinge ținta de 2500 de școli din PNRR. Ligia Deca a declarat că a propus Comisiei Europene și Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene ca primăriile să depună proiectele pentru școli, pentru a le sprijini din punct de vedere administrativ, în conferința de presă de luni, 25 martie. 

Apelul PNRAS, prin care școlile puteau solicita bani pentru reducerea abandonului școlar, a a avut mai multe runde și termene amânate, pentru că școlile eligibile nu au depus proiecte sau au depus proiecte care nu corespundeau tehnic, aveau indicatori imposibil de realizat și monitorizat, potrivit surselor Edupedu.ro.

Amânările de termene și întârzierile în semnarea contractelor pun în pericol programul de reducere a abandonului școlar PNRAS, a cărui implementare trebuie finalizată până la 30 iunie 2026

Runda a doua PNRAS II a fost în consultare publică 2 luni, din martie până în mai 2023, apoi termenul pentru depunerea proiectelor a fost prelungit, apelul a fost relansat și lista cu școlile care primesc pentru combaterea abandonului școlar nu a fost publicată în termenul stabilit de Ministerul Educației.

Mai mult, în mandatele de ministru ale Ligiei Deca din cabinetele Ciucă și Ciolacu nu au fost semnate toate contractele din PNRAS II, deși apelul e încheiat din octombrie 2023. Cele 653 de contracte sunt în curs de semnare la inspectoratele școlare județene, a anunțat Ligia Deca.

Un alt exemplu, apelul PNRAS pentru școlile mici, pus în consultare publică pe 6 iulie 2023, a fost lansat abia pe 1 noiembrie 2023. Proiectele încă sunt în evaluare după amânarea termenului limita pentru depunerea proiectelor pana pe 19 ianuarie 2024. Termenul inițial de semnare a contractelor până în decembrie 2023 nu a fost respectat.

Ministerul Educației a anunțat organizarea de sesiuni de informare și sprijin pentru a ajuta școlile să aplice doar pentru PNRAS I, în 2022. 

Sorin Decă, secretar adjunct cu atribuții gestionarea absorbției fondurilor PNRR, a anunțat că există sesiuni de formare pentru implementarea proiectelor, în conferința de presă de pe 25 martie.  

PNRAS runda I, și el cu întârzieri, la semnarea contractelor

Pe 22 septembrie 2022, Edupedu.ro scria că inspectoratele școlare începuseră să semneze deja contractele cu cele 1.415 școli din toată țara, validate cu jumătate de an în urmă în Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), în primă rundă de finanțare prin care se alocă maximum 200.000 de euro per școală.

Mai mulți directori de școli din țară din județele Arad, Bihor, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Dâmbovița, Galați, Iași și Vrancea declarau pentru Edupedu.ro că au semnat doar ei contractele în dublu exemplar, urmând la acea vreme să fie chemați la sediile inspectoratelor ca inspectorii responsabili de asemenea proiecte să le semneze pentru inspectorat.

  • Apelul „Program Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) – Runda a II-a Școli mici” a fost prelungit de două ori de Ministerul Educației, 19 ianuarie 2024  a fost ultimul termen limită prevăzut pentru depunerea proiectelor. 241 de școli „mici”, cu mai puțin de 50 de elevi de gimnaziu, au fost eligibile pentru a depune proiecte.
Declarațiile ministrului Educației, Ligia Deca, și ale secretarului adjunct Sorin Decă despre PNRAS

Ligia Deca: „Pentru PNRAS, programul național de reducere a abandonului școlar, avem aproape 2300 de contracte încheiate, din ținta de 2500. 

Au fost patru runde de apel: 

PNRAS I, încheiat cu 1409 contracte se află deja în implementare. 

PNRAS II, 653 de contracte în curs de semnare la inspectoratele școlare județene. 

PNRAS II, seria a 2-a, vizăm 82 de contracte potențiale, proiectele sunt în evaluare

PNRAS de școli mici, vizăm 148 de contracte potențiale, proiectele sunt în evaluare. 

Valoarea totală a contractelor este de 390 de milioane de euro, execuție bugetară, în acest moment undeva la aproape 350 de milioane de lei.

Pentru atingerea țintei pe care o avem, de 2500 de școli, Ministerul Educației a propus MIPE, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și Comisiei Europene ca unitățile administrativ-teritoriale care administrează școlile rămase eligibile, dar care nu au aplicat până acum la rundele multiple de apel, să depună proiectele pentru școli, pentru a le sprijini din punct de vedere administrativ în gestionarea proiectelor. Vorbim de aproximativ 400 de școli care au rămas pe lista de eligibile. Cam acestea ar fi datele până în acest moment.” 

Sorin Decă: „Câteva completări cu privire la măsurile pe care le care avem în vedere de acum încolo și o detaliere detaliere pe ce ține de execuția bugetară. 

Vreau să aveți în vedere că din cei 350 de milioane de lei până la acest moment, în primul an de implementare, având în vedere semnarea contractelor, s-au cheltuit foarte puțini bani, am avut sub 40 de milioane de lei, practic, restul banilor fiind cheltuiți într-un an și două luni. Este o creștere accentuată a modului în care se cheltuiesc banii, se termină procedurile de achiziție și rămân în implementare doar cu celelalte tipuri activități, programe remediale masă caldă, ș.a.m.d. Deci, până la sfârșitul acestui an, majoritatea proiectelor, cel puțin din prima rundă, vor avea din punct de vedere financiar implementarea finalizată.

În altă ordine de idei, avem prin contractul de asistență tehnica cu Banca Mondială multiple sesiuni de formare atât cu personalul de la nivelul inspectoratelor, cât și cu personalul din școli, pe suport, pe modul de desfășurare, de organizare a achizițiilor, modul de raportare și alte acțiuni de sprijin necesare implementării proiectelor.”

Cronologia și cifrele Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS)

30.12.2021 – Cifrele inițiale ale programului, anunțate de fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, la conferința de presă de la finalul ședinței de Guvern în care s-a aprobat Hotărârea de Guvern privind PNRAS:

PNRAS runda I

21.02.2022 –  Apel în consultare publică

02.03.2022 – Apel lansat 

ADVERTISING

  • 543 de milioane de euro disponibili pentru întreg programul PNRAS,
  • 500 de milioane de euro – alocarea financiară maximă pentru PNRAS runda a I,
  • maxim 200.000 de euro pentru un proiect.

18.04.2022 – 1415 de școli finanțate

PNRAS runda a II-a

21.03.2023 – Apel în consultare publică

15.05.2023 – Apel lansat 

  • 1203 școli eligibile,
  • 500 de milioane de euro disponibili pentru întreg programul PNRAS,
  • 265 de milioane de euro – alocarea financiară maximă pentru PNRAS runda a II-a,
  • maxim 300.000 de euro pentru un proiect.

26.10.2023 – 653 de școli finanțate

PNRAS runda a II-a (seria a II-a)

28.09.2023 – Apel în consultare publică

29.11.2023 – Apel lansat 

  • 475 de școli eligibile,
  • 500 milioane de euro – finanțare totală PNRAS,
  • 130 de milioane de euro – alocarea financiară maximă pentru Schema de Granturi PNRAS runda a II-a (seria a II-a) ,
  • Maxim 300.000 de euro pentru un proiect

Despre PNRAS

PNRAS urmărește atingerea următoarelor obiective generale:
a)  diminuarea riscului de abandon școlar în cel puțin 25% din unitățile de învățământ participante la program în perioada 2021- 2026, cu încadrarea unității de învățământ într-o categorie de risc mai mic;
b)  îmbunătățirea rezultatelor obținute de elevi în cadrul evaluărilor naționale și creșterea procentului de elevi care finalizează învățământul gimnazial;
c)  creșterea participării absolvenților învățământului gimnazial la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și a ratei de tranziție de la învățământul secundar inferior la învățământul secundar superior

Obiectivul final este reducerea părăsirii timpurii a școlii. Investiția se va realiza cu urmărirea următoarelor etape:

  1. alocarea de granturi de maximum 3 ani în 2 loturi pe parcursul anilor 2022 și 2023 unui număr minim de 2 500 de școli. Alocarea se va baza pe o listă restrânsă a instituțiilor cu risc de abandon școlar întocmită de Ministerul Educației.
  2. monitorizarea implementării prin intermediul a două obiective finale care prevăd o reducere de 25 % la nivel național a școlilor cu prioritate ridicată pe baza indicelui compozit de vulnerabilitate privind părăsirea timpurie a școlii la sfârșitul granturilor de maximum 3 ani (30 iunie 2026) și digitalizarea a 2 500 de școli incluse în programul privind abandonul școlar (31 decembrie 2023). Lista unităților școlare eligibile pentru finanțare în cadrul acestei runde va fi aprobata prin ordin al ministrului educației și publicată pe site-ul ME. 

Implementarea investiției va fi finalizată până la 30 iunie 2026. 

Foto: © Picsfive | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Dezastru la cheltuirea banilor europeni în școlile din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar PNRAS – doar 350 de milioane de lei într-un an și jumătate, adică 18% execuție bugetară din totalul sumei disponibile / În cele două mandate ale Ligiei Deca nici măcar nu au fost semnate contractele din PNRAS II
PNRAS 2, runda a II-a. Cele 85 de școli care pot primi până la 300.000 de euro pentru proiectele de reducere a abandonului școlar 2024 – LISTĂ

6 comments
  1. Cu cei sunt platiti cei care fac proiecte europene in general? Destul de bine. In scoli? Voluntariat… In timpul liber al fiecaruia… Care si asa e incarcat, cum se spunea mai sus, cu cel putin 3 tipuri de dosare de burse, situatii peste situatii, statistici sau fugarit elevii prin scoala, pentru ca, nu-i asa, profesorul stie de toate si accepta orice sarcina….

  2. E cât se poate de normal așa cum este în toată lumea civilizată. Și așa primăriile nu fac mai nimic… Toată partea administrativa ar trebui sa fie la primării. Doar partea cu procesul de învățământ trebuie sa rămână la minister.

    1. Și partea cu bursele sociale, ajutoarele financiare, norma de hrană pentru copiii cu CES – TOATE ar trebui să ajungă la serviciile specializate ale primăriilor.

      Dar ce să vezi. Au găsit fraieri care execută toate ordinele, de ce să renunțe la ei?

      1. Ana, eu nu inteleg ce cauta aceste chestiuni in sarcina dirigintelui si de ce accepta asa ceva. Aia din primarii taie frunze la caini la departamentul social. Nu voi accepta niciodata asa ceva ca secretarul si functionarul public nu mi fac mie treaba.

        1. Le faci că altfel elevul pierde ajutorul/bursa. Profită, nemernicii din minister și primării, că ne pasă de elevi și că vrem să-i ajutăm, dacă altcineva n-are cine.

          Dar la un moment dat te oprești și te gândești pentru ce ai ajuns tu ciuca bătăilor și de ce te stresezi atât cu chestiuni care nu sunt treaba ta… Și începi să te eschivezi.

          Mie mi-au trebuit 15 ani ca să învăț lecția asta. Îmi pare rău, din când în când, dar sănătatea mea mintală e mult mai bună de când am început să refuz să mă încarc cu sarcinile ALTORA. Ce trebuie să fac eu, fac. Ce nu, NU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școala românească păcătuiește prin faptul că nu e stimulată judecata la copii și se merge în continuare pe a repeta niște lucruri pe care nu le gândești. Programa e prea încărcată, spune Nicușor Dan, primarul Bucureștiului, după ce a rezolvat public subiectele de la simularea de BAC

„Cred că școala românească păcătuiește prin faptul că nu e stimulată judecata la copii și se merge în continuare pe a repeta niște lucruri pe care nu le gândești”, a…
Vezi articolul

VIDEO Elevi de școală generală construiesc în București un Sistem Solar, parcurgând distanțe mari pe jos pentru a înțelege dimensiunile uriașe dintre planete / Pe traseu vor marca locul planetelor folosind baloane și fructe de mărimi diferite

Obiectivul acestui inedit experiment este acela ca cei mici să meargă pe jos distanțe mari prin București, comparându-le cu distanțele dintre planete. Se întâmplă astăzi, 13 mai, între orele 19-21,…
Vezi articolul