LISTĂ 16 universități și asociații, alese de Ministerul Educației să formeze 10.000 de directori și inspectori școlari în leadership – proiect PNRR de 15 milioane de euro

4.849 de vizualizări
Universitatea din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj se numără printre instituțiile care ar putea forma directori și inspectori școlari și personal ce va face parte din direcțiile județene pentru învățământ preuniversitar, care vor înlocui inspectoratele, în apelul „Program național de leadership și management educațional”, finanțat cu 15 milioane de euro. Ministerul Educației a publicat lista cu cele 16 universități și asociații admise în etapa de evaluare a eligibilității.

Urmează etapa de evaluare a calității proiectelor. Conform calendarului apelului, modificat prin ordin de ministru, rezultatul final al evaluării ar trebui publicat pe 8 noiembrie.

Directorii și inspectorii școlari vor învăța patru stiluri de leadership, management financiar, inclusiv al proiectelor finanțate prin fonduri europene și cum să îmbunătățească performanța elevilor și etică și integritate până la 31 martie 2026.

  • Amintim că ordinele de ministru privind organizarea și funcționarea Direcţiilor Judeţene de Învăţământ Preuniversitar, DJIP și înființarea Birourilor Judeţene ARACIIP (Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii şi Inspecţie în Învăţământul Preuniversitar), care preiau atribuțiile inspectoratelor, au termen 30 mai 2025, conform Ordinului nr. 3.069.
  • Regulile pentru concursul de viitori inspectori școlari din direcțiile de învățământ preuniversitar, amânate până pe 30 iunie 2025. Legea educației prevede inspectorate școlare reformate din septembrie 2025.

Birourile județene ARACIIP vor avea inspectori şcolari care au gradul didactic I, experţi în evaluare şi personal contractual şi vor prelua activitățile de inspecție care au fost în responsabilitatea ISJ-urilor:

  • Vor efectua inspecții tematice, care vor include evaluarea activității unităților de învățământ preuniversitar în diferite domenii de management, precum și a personalului care deservește aceste unități, în principal a activității cadrelor didactice
  • Vor efectua inspecții pe discipline, pe niveluri de învățământ, conform Ghidului solicitantului.
Lista universităților admise în etapa de evaluare a eligibilității proiectelor depuse în cadrul apelului „Program național de leadership și management educațional”
  • Universitatea din Craiova,
  • Universitatea „Valahia” din Târgoviște,
  • Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București,
  • Universitatea Babeș-Bolyai,
  • Universitatea „Constantin Brâncuși”,
  • Universitatea „Dunărea de Jos”,
  • Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași,
  • Universitatea Aurel Vlaicu Arad,
  • Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu,
  • Universitatea din București,
  • Academia de Studii Economice,
  • Universitatea „Spiru Haret”

Pe lista mai sunt 3 asociați, Asociația Centrul Național pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Eurostudy, Asociația Teach for Romania, Asociația pentru Valori în Educației și Casa Corpului Didactic „George Tofan”.

Informații despre programul național de leadership și management educațional

Pentru personalul de conducere, membrii consiliilor/comisiilor școlare ori ai Corpului managerilor educaționali din cadrul școlilor, inspectorii școlari, directorii CCD vor fi:

  • 72 ore de formare (6 module x 12 ore/modul) privind îmbunătățirea competențelor de leadership și management educațional 
  • 18 ore de mentorat și coaching.

Alocarea financiară totală a apelului de proiecte Program național de leadership și management educațional este de 15 milioane de euro, fără TVA, valoare eligibilă din PNRR.

Bugetul proiectului va fi calculat pe baza costului unitar/tip servicii de formare, astfel: 1500 euro/persoană formată. În baza acestui cost va fi calculat bugetul maxim al proiectului. 

Valoarea maximă a finanțării unui proiect implementat în parteneriat este de 4.500.000 euro/proiect, corespunzând unui grup țintă minim de 3000 persoane, conform documentului.

DOCUMENT Lista finală
Rezultatele etapei de evaluare a eligibilității proiectelor depuse în cadrul apelului PNRR/2024/C15/I18 „Program național de leadership și management educațional”
Citește și:
Directori de școli, profesori din comisii, inspectori școlari și personal care va face parte din Direcțiile județene pentru învățământ preuniversitar, ce vor înlocui inspectoratele, vor fi formați într-un program de 15 milioane de euro lansat de Ministerul Educației
Răspunsurile Ministerului Educației la cele mai frecvente întrebări despre apelul de 15 milioane de euro în care vor fi formați directori de școli, profesori din comisii și inspectori școlari / Proiectele se pot depune până pe 9 octombrie


3 comments
  1. De ce nu și foștii directori?

  2. De ce doar inspectorii și directorii? Restul dacă vor de ce să poată să facă acest curs de management educational?

  3. păcat că doar inspectori și directori…de unii nu se va prinde managementul niciodată…tot cu cizma și cravașa vor conduce …sau cu copy paste

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fostul secretar de stat din Ministerul Educației Mihaela Popa: De ce și-a bătut joc de fondurile europene Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare, făcându-se că formează profesori? / Nu putem face școală fără profesori și apoi să dăm vina pe cei puțini care au rămas

„Analfabetismul funcțional este rezultatul unui cerc vicios creat chiar de instituțiile care ar trebui să îl combată”, afirmă profesoara de matematică Mihaela Popa de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Fișe didactice explicate de profesorii care le-au aplicat la clasă, plus reacțiile elevilor și sfaturi practice pentru profesorii care vor să încerce să discute despre viață / Citește micro-lecțiile de pe Școala de bani și contribuie și tu la cele 100.000 de ore de educație financiară în 7 zile

Zeci de profesori s-au întâlnit pe anul trecut la ZBOR Hub Constanța pentru un eveniment LifeLab dedicat educației financiare aplicate în mod interdisciplinar și transdisciplinar, cu exemple concrete de lecții…
Vezi articolul

DOCUMENT Din cele 250 de mii de tablete, niciuna nu va ajunge la profesori, deși oficialii ministerului anunțau că și 1.900 de cadre didactice vor primi astfel de instrumente. Condiție eliminatorie pentru elevii săraci: nimeni din familie să nu aibă telefon cu internet

Din cele 250 de mii de tablete pe care Ministerul Educației a anunțat că le va cumpăra pentru cei care nu au pe ce să învețe online, niciun dispozitiv nu…
Vezi articolul

PROIECT Profesorii ar urma să declare în fiecare an meditațiile pe care le fac cu elevii și școlile de la care provin aceștia. Câte un responsabil numit de director cere puncte de vedere de la cei care refuză declarația și trece documentele în registrul școlii – prevede un proiect de ordin al ministrului Educației

Profesorii din școli și licee ar urma să declare în fiecare an meditațiile pe care le fac cu elevii și școlile de la care provin aceștia, potrivit unui proiect de…
Vezi articolul