VIDEO Inspectorul școlar general al Capitalei: Inclusiv la grădiniță va fi activitate online / Profesorii pot merge la școală să folosească instrumentele pentru o lecție online de calitate

6.904 vizualizări
Liliana Toderiuc Fedorca / Foto: Facebook
“Inclusiv la grădiniță va fi activitate online”, a declarat în această dimineață noul inspector școlar general al Capitalei, Liliana Toderiuc. Aceasta a precizat, după ședința convocată de ministrul Educației la Inspectorat, că “ne dorim lecții în municipiul București de calitate”. “Dacă acasă nu dispune de echipament pentru a desfășura o lecție online de calitate, cadrul didactic are posibilitatea de a merge la școală și de a susține o lecție de calitate folosind instrumentele școlii”, a anunțat inspectorul școlar.

În ceea ce-i privește pe profesorii care refuză să predea online, Toderiuc a declarat că “doar munca prestată poate fi remunerată. Există la nivelul fiecărei unități de învățământ posibilitatea de a organiza comisii de disciplină pentru acele cadre didactice care refuză predarea online”.

Monica Anisie, ministrul Educației, a anunțat în această dimineață, după ședința convocată la ora 8:00 la Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB), că inspectoarea adjunctă Liliana Toderiuc a preluat atribuțiile de inspector școlar general în București, având în vedere că inspectorul Ionel Pușcaș este în concediu medical. Amintim că Pușcaș a fost confirmat cu noul coronavirus la începutul lunii, după ce a participat în alegerile locale pe listele PNL la un loc în Consiliul General al Municipiului București.

Declarațiile făcute de ministrul Educației, Monica Anisie, și inspectorul Liliana Toderiuc, la Inspectoratul Școlar București, au fost transmise LIVE VIDEO de Edupedu.ro:

La finalul ședinței de la ISMB din această dimineață, 19 octombrie, inspectorul Liliana Toderiuc și ministrul Monica Anisie au susținut o serie de declarații.

Liliana Toderiuc, cele mai importante declarații la finalul ședinței convocate de ministrul Educației la Inspectoratul București:
  • Măsurile pe care Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) le va propune azi au în vedere în primul rând sănătatea, dar față de luna martie pot să vă garantez că se va asigura continuarea învățării în fiecare școală pe fiecare nivel de învățământ în parte.
  • Vreau să-i asigur pe părinți și pe colegii mei că au sprijin astfel încât toate orele să se desfășoare online.
  • Cadrele didactice au dotările necesare. Dacă acasă [profesorul – N.Red.] nu dispune de echipament pentru a desfășura o lecție online de calitate, cadrul didactic are posibilitatea de a merge la școală și de a susține o lecție de calitate folosind instrumentele școlii.
  • Inclusiv la grădiniță va fi activitate online – și pentru dumnealor. Am avut exemple foarte bune de creativitate…
  • Doar munca prestată poate fi remunerată. Există la nivelul fiecărei unități de învățământ posibilitatea de a organiza comisii de disciplină pentru acele cadre didactice care refuză predarea online.
Informații de background

Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului a anunțat duminică, 18 octombrie, în jurul orei 13:00, că rata de infectare pentru București este de 3,02 la mia de locuitori. Potrivit ordinului de ministru după care sunt organizate școlile, la această valoare a indicelui pentru cazurile noi de îmbolnăvire toate școlile dintr-o localitate trec în scenariul 100% online.

Însă Prefectul Capitalei a convocat ședința Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență abia pentru luni ora 15.00, la peste 24 de ore de la depășirea pragului de infectări de 3 la mie în București.

De remarcat că, într-un caz similar, Prefectura Mureș a decis chiar duminică închiderea în Municipiul Târgu-Mureș – alt municipiu cu rată de incidență cumulată a cazurilor de COVID-19 mai mare de 3 la 1000 de locuitori – a tuturor școlilor și grădinițelor, chiar de luni 19 octombrie, pentru ca școala să fie 100% online timp de 14 zile. Detalii aici

Duminică, după depășirea ratei de incidență de 3 la mia de locuitori, ministrul Educației a convocat pentru luni, la ora 8:00, o ședință la Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB), “pentru a realiza planul de măsuri privind desfășurarea activităților didactice online”.

Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a declarat însă pentru Edupedu.ro că nu convoacă duminică Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență, ci că luni va decide cum vor funcționa școlile și grădinițele, ca urmare a depășirii ratei de infectare de 3 la mie.

Contactată de Edupedu.ro după ce prefectul Capitalei a declarat că nu convoacă duminică Comitetul, Monica Anisie a precizat că luni elevii se duc la școală și la grădiniță, pentru că “dacă nu există o decizie din partea Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, școlile și grădinițele vor funcționa în scenariul doi [adică la fel ca până acum – N.Red.], exact cum este prevăzut în ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Educației și Cercetării”.

Hotărârea de Guvern care prelungește starea de alertă prevede că Comitetul Județean sau Municipal pentru Situații de Urgență trebuie să se întrunească în maximum 48 de ore: “Constatarea încadrării în limitele de incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în prezenta hotărâre se realizează în maximum 48 de ore de la atingerea acestora prin hotărâre a comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență pe baza analizelor prezentate de direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, iar măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia“.

Citește și:
VIDEO Ministrul Educației: Suspendarea cursurilor în București, pentru 14 zile, ar trebui să fie decisă de Comitetul pentru Situații de Urgență. Săptămâna aceasta s-ar desfășura cursurile online, iar săptămâna viitoare ar fi vacanță pentru grădinițe și primar
SONDAJ Este școala pregătită pentru trecerea în online, din cauza situației epidemiologice?
Prefectul Capitalei a convocat ședința Comitetului pentru Situații de Urgență abia pentru ora 15.00, la peste 24 de ore de la depășirea pragului de infectări de 3 la mie în București
LISTA Toate școlile și grădinițele din Târgu Mureș și din alte 6 localități din județul Mureș intră în scenariul roșu de azi, cu școală 100% online timp de 14 zile
Se vor închide și after school-urile și școlile private, după intrarea Bucureștiului în roșu? Ministrul Educației: Toate școlile și grădinițele vor rămâne închise pentru 14 zile, cu ore în online, indiferent dacă sunt de stat sau private
Ludovic Orban: Se suspendă cursurile școlare, iar orele trec online în București, după ce Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență va constata depășirea pragului de infectări / Odată ce DSP a transmis indicele de 3,02, nu se mai poate întoarce situația
Ministrul Educației: Cel mai probabil, de marți vor fi suspendate cursurile față în față în București
BREAKING Luni, elevii din București se duc la școală și grădiniță. Monica Anisie, după depășirea ratei de infectări de 3 la mie: Mâine la 8:00 am convocat inspectorii școlari pentru a realiza planul de măsuri privind desfășurarea activităților didactice online
BREAKING Prefectul Capitalei: Mâine vom lua o decizie cu privire la școli, dar astăzi nu. Rata de 3,02 înseamnă foarte puțin depășit ca să panicăm lumea
BREAKING București are o rată de infectare oficială de 3,02 la mia de locuitori / A fost depășit pragul în care toate școlile trec la predarea 100% online

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI:RO76BTRLRONCRT0471641001

CONT EURO:RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la BANCA TRANSILVANIA
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu
  1. Sa inteleg ca datorită faptului că îi chemați pe profesori la școală va asigurați că o sa le dati si sporul de Covid.
    Am citit ca sporul covid e pentru orele fata in fata dar daca profesorul a venit la școală nu e acelasi lucru?Si personalul auxiliar ce ore fata in fata?Nu e discriminare ca secretara care stă în birouasul ei să ia acelasi spor ca unul.care sta in clasa cu 15-16 elevi?
    Mai bine dateati la inceput de an scolar un salariu în plus sa isi cumpere fiecare profesor ce avea nevoie si asta era tot pe tot anul.
    Nu sunt bani aruncati cu sporul asta de Covid?E o prostie sa dai si ăluia care face ore si ăluia care stă în birou.
    Dar tara asta e de mult timp pe mana cui nu trebuie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Copiii atacați online sau ce facem în caz de Cyber-Mobbing. Sfatul expertului către tineri: nu trimiteți fotografii personale cu tentă sexuală nici măcar prietenului sau prietenei – Deutsche Welle

“Aproape fiecare act de hărțuire care are loc în școli continuă apoi pe Internet”, avertizează Birgit Kimmel, pedagog și coordonatoare a inițiativei europene Klicksafe. Ce pot face părinții, ca să…
Vezi articolul

Q&A Coronavirus: Pot să merg în alt oraș unde pot să stau într-o locuință care îmi oferă condiții mai bune pentru familie, cu copiii, pentru a rămâne în autoizolare? La “activități sportive” poate fi inclus şi mersul pe bicicletă? Răspunsurile oficiale ale Grupului de Comunicare Strategică

Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului pe tema COVID-19 a realizat un material prin care sunt acoperite cu răspunsuri documentate întrebările adresate de jurnaliști și cetățeni pentru lămurirea unor situații…
Vezi articolul