Luciana Antoci, consilier pe educație al premierului: Poate că n-ar fi rău să evaluăm școlile și în funcție de climatul școlar, accesul la servicii de consiliere și rata de sesizări și probleme rezolvate

2.649 de vizualizări
Luciana Antoci / Foto: https://www.facebook.com/antoci.luciana
Luciana Antoci, consilier pe educație la cancelaria premierului Bolojan, a spus că „n-ar fi rău să evaluăm școlile și în funcție de climatul școlar, accesul la servicii de consiliere și rata de sesizări și rezolvări, care pot fi măsurate”. Ea a făcut declarația în cadrul Masei rotunde organizate marți, 26 mai, la Parlament, intitulată „Tinerii, educația și sănătatea mintală: o singură prioritate”. Elevii au adus în discuție probleme cu care se confruntă, pe marginea unui raport privind starea de bine și sănătatea mintală a elevilor de gimnaziu din România, publicat de Ministerul Educației în septembrie 2025.
  • Raportul arată că elevii de gimnaziu nu se simt integrați, nu au încredere în ei înșiși sau nu își pot gestiona emoțiile și așteptările legate de performanță și doar 17% dintre ei apelează la un consilier școlar

Luciana Antoci a spus în cadrul dezbaterii privind sănătatea mintală a elevilor că „un elev care învață să-și gestioneze anxietatea la 15 ani are șanse duble să finalizeze liceul și să nu ajungă în sistemul de asistență socială la 25 de ani” și a subliniat că sănătatea mintală este parte din performanța școlară și cred că așa ar trebui privită și soluționată”.

Antoci a semnalat faptul că „n-ar fi rău să evaluăm inclusiv școlile nu doar în funcție de rezultatele la bacalaureat și la Evaluarea Națională, ci și în funcție de climatul școlar care poate fi măsurat, în funcție de accesul la servicii de consiliere, care poate fi măsurat, în funcție de rata de sesizări și de probleme care sunt rezolvate, care de asemenea, poate fi măsurată. Dacă nu măsură bunăstarea, nici nu vom putea să o gestionăm din punctul meu de vedere”.

Ea a făcut această declarație după ce a prezentat cifre legate de numărul prea mic de consilieri școlari, cifre care însă nu coincid cu cele ale ministerului Educației.


„În ultimii ani a crescut semnificativ numărul de consilieri școlari la nivelul unităților de învățământ și știu că s-a consolidat o rețea de consilieri inclusiv în zona rurală, însă ea este insuficientă chiar și așa, pentru că, iată, media e de 1 la 1400 acum, adică un consilier la 1400 de elevi în mediul urban, iar în mediul rural stăm mai prost decât atât, pentru că avem un consilier școlar la 2300 de elevi. Evident că nu se poate face nici prevenție, nici intervenție și nici raportare aceste condiții”.

Amintim, datele raportului Ministerului Educației arată că în anul școlar 2025-2026 sunt 3.539 de consilieri în școlile din România, iar unui consilier îi revin, în medie 756 de elevi, în loc de 500 de elevi, cum prevăd Legea învățământului preuniversitar și regulamentul CJRAE/CMBRAE. 

Redăm fragmente din discursul consilierului pe educație, Luciana Antoci

Luciana Antoci, consilier pe educație: Sănătatea mintală nu este un subiect separat de performanța școlară. Sănătatea mintală este parte din performanța școlară și cred că așa ar trebui privită și soluționată. De ce sistemul actual nu răspunde, așa cum ne-am așteptat, la această problemă? În primul rând, vorbim despre lipsa resursei umane din școală, care a fost invocată și de către domnul ministru. Evident, s-au făcut eforturi în acest sens.

În ultimii ani a crescut semnificativ numărul de consilieri școlari la nivelul unităților de învățământ și știu că s-a consolidat o rețea de consilieri inclusiv în zona rurală, însă ea este insuficientă chiar și așa, pentru că, iată, media e de 1 la 1400 acum, adică un consilier la 1400 de elevi în mediul urban, iar în mediul rural stăm mai prost decât atât, pentru că avem un consilier școlar la 2300 de elevi. Evident că nu se poate face nici prevenție, nici intervenție și nici raportare aceste condiții. Pe de altă parte, vorbim despre o responsabilitate, o fragmentare a responsabilității, pentru că adesea copiii se pierd între autorități atunci când au nevoie. Și cred că mulți dintre voi, cei care sunteți acum aproape în această dezbatere, ați simțit fie acasă, fie la școală că nu sunteți văzuți și că nu sunteți ascultați. Cred că de aici ar trebui să începem să-i vedem și să-i ascultăm pe copiii noștri.

N-ar fi rău să evaluăm inclusiv școlile nu doar în funcție de rezultatele la bacalaureat și la Evaluarea Națională, ci și în funcție de climatul școlar care poate fi măsurat, în funcție de accesul la servicii de consiliere, care poate fi măsurat, în funcție de rata de sesizări și de probleme care sunt rezolvate, care de asemenea, poate fi măsurată. Dacă nu măsură bunăstarea, nici nu vom putea să o gestionăm din punctul meu de vedere”.

În concluzie, am să spun că sănătatea mintală a elevilor nu este pentru stat o cheltuială, ea este o investiție în capital uman, iar un elev care învață să-și gestioneze anxietatea la 15 ani are șanse duble să finalizeze liceul și să nu ajungă în sistemul de asistență socială la 25 de ani. Așadar, într-o societate care îmbătrânește, așa cum e societatea românească și pierde de la un an la celălalt populație, nu ne permitem să pierdem elevi, copiii din cauza unor probleme care sunt tratabile. Rolul nostru la această conferință rămâne acela de a transforma evidențele, cifrele, datele statistice în decizie politică”. 

Citește și:
VIDEO O elevă de clasa a V-a, către ministrul Educației, atent mai mult pe telefon: Voi ne interziceți telefoanele, dar nu ne învățați să le folosim corect. Am o profesoară de română care mi-a dat 27 de cărți de citit și nu am înțeles niciuna, nu îmi doresc teme și teste și să mi se spună că sunt zero
Sunt lucruri pe care mi le spune și fetița mea de clasa a IV-a, spune Daniel David, fostul ministru al Educației, despre discursul elevei de clasa a V-a din Senat: Am luat măsuri anul trecut privind temele și ore remediale, dar văd că rămân pe hârtie

Teste necorectate cu săptămânile, teme care justifică industria meditațiilor, comportamente inadecvate ale unor cadre didactice care îi sperie și pe profesorii buni, critica permanentă, bullyingul și lipsa de intervenție a adulților – marile probleme din învățământ listate de un copil, pe care impostorul de la Educație le-a ratat cu ochii în telefon
Niciun regret sau părere de rău din partea ministrului Educației după imaginile în care stă pe telefon în timpul discursului elevei de clasa a V-a. Scuza oficialului: Se adunaseră mai multe mesaje
VIDEO O elevă de clasa a V-a, către ministrul Educației, atent mai mult pe telefon: Voi ne interziceți telefoanele, dar nu ne învățați să le folosim corect. Am o profesoară de română care mi-a dat 27 de cărți de citit și nu am înțeles niciuna, nu îmi doresc teme și teste și să mi se spună că sunt zero


1 comment
  1. Pasul 1: NU asigura consilieri școlari.
    Pasul 2: Evaluează școlile în funcție de accesul la consiliere.
    ….
    Pasul N: Profită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *