Mai mult de 200 de profesori peste vârsta de pensionare din București vor rămâne titulari în anul școlar viitor, potrivit Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Aproape 99% din cererile cadrelor didactice au fost acceptate

3.503 vizualizări
Foto: © Alexey Emelyanov Eanstudio | Dreamstime.com
Mai mult de 200 de cadre didactice din București care sunt peste vârsta de pensionare vor rămâne titulari în anul școlar 2023-2024, potrivit listei publicate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB). Concret, este vorba de 200 de profesori care și-au depus cererile pentru menținerea în activitatea de titular în anul școlar viitor, iar cererile au fost aprobate pentru 217. Doar 3 cereri au fost respinse, conform ISMB.

Dacă luăm în calcul statistica ISMB, erau 12.818 de profesori titulari încadrați în norma de bază, în anul școlar 2020-2021. Într-o analiză a Ministerului Educației ce a fost publicată pe 13.11.2020, erau 13.768 de cadre didactice titulare la începutul anului școlar 2020-2021. Cu toate acestea, nu există o cifră a profesorilor titulari peste vârsta de pensionare.

Dintre cei 217 profesori, 89 sunt din învățământul liceal și 49 din învățământul gimnazial. Restul sunt cei care le predau copiilor de grădiniță și elevilor din clasele primare, precum și cei din cluburile sportive.

Lista poate fi consultată mai jos:

Ordinul nr. 6.218 din 9 noiembrie 2022 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2023-2024 stabilește condițiile legale de pensionare.

Art. 29 – „(2) Condiţiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă şi stagiul de cotizare, la data de 1 septembrie 2023, sunt:

a) pentru femei, vârsta la ieșirea la pensie, 62 de ani şi o lună, 32 de ani şi 3 luni stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare;

b) pentru bărbați, vârsta la ieșirea la pensie, 65 de ani, 35 de ani stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare.”

Conform metodologiei citate mai sus, profesoarele titulare pot rămâne în funcție dacă nu împlinesc 65 de ani până la data de 1 septembrie 2023. Profesorii care au gradul didactic I sau doctoratul, chiar dacă până la 1 septembrie 2023 împlinesc 65 de ani, pot fi menținuți ca „titular”, până la 3 ani peste vârsta de 65 de ani, la cerere. Condițiile sunt următoarele: să efectueze stagiul minim de cotizare și să dovedească competență profesională deosebită, a obținut calificativul „Foarte Bine” și nu a fost sancționat disciplinar în ultimii 5 ani școlari încheiați.

Art. 29 alin. (3) – „Cadrele didactice titulare, femei, care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (2) lit. a), precum și cadrele didactice, femei, care au avut calitatea de personal didactic de predare titular, reîncadrate în funcția de personal didactic de predare, în anul școlar 2022-2023 cu condiția suspendării pensiei pe durata reîncadrării, care nu împlinesc 65 de ani până la data de 1 septembrie 2023, pot opta, în scris, fie pentru menținerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, conform prevederilor art. 284 alin. (1^1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, fie pentru pensionarea începând cu data de 1 septembrie 2023. Opțiunea se adresează, în scris, consiliului de administrație al unității de învățământ, până la data de 20 ianuarie 2023. Cadrele didactice titulare, femei, care optează pentru menținerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, beneficiază de toate drepturile personalului didactic titular.

(4) Personalul didactic de predare titular din învățământul preuniversitar, cu gradul didactic I sau cu titlul științific de doctor, care până la data de 1 septembrie 2023 împlinește vârsta de 65 de ani, efectuează stagiul minim de cotizare și dovedește competență profesională deosebită, a obținut calificativul „Foarte Bine” și nu a fost sancționat disciplinar în ultimii 5 (cinci) ani școlari încheiați, poate fi menținut în activitate ca titular, în funcția didactică până la 3 (trei) ani peste vârsta de 65 de ani, la cerere, conform prezentei Metodologii.”

În cadrul etapelor de mobilitate, profesorii pensionabili au prioritate față de celelalte cadre didactice.

Foto: © Alexey Emelyanov Eanstudio | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Aproape 8 mii de profesori din România au vârsta peste 65 de ani. Un cadru didactic de 88 de ani preda anul trecut într-o școală din județul Bihor


1 comment
  1. Buna dimineața. Am depus solicitare consiliului de administrație al școlii unde sunt titulara conform art.29 din metodologie ( nu voi avea vârsta de 65 de ani la 1 sept 2023 ) și nu mă regăsesc în lista publicată de ISMB nici la admiși , nici la respinși. Ce trebuie sa fac ? Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Carti si documente / Foto: Pexels.com

USR îi cere președintelui Iohannis să retrimită Legile Educației în Parlament, iar ministrului să piloteze „noul examen de admitere la liceu”, cu experţi internaţionali, iar dacă rezultatele nu sunt satisfăcătoare să renunţe la examen

USR îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să retrimită în Parlament Legile Educaţiei, pentru a corecta prevederile care „discriminează” între elevi, „baronizează” universităţile şi „protejează plagiatorii”, transmite Agerpres. Apelul vine în…
Vezi articolul

DOCUMENT Ministerul Educației obligă școlile să comande manuale pentru anul viitor, majoritatea tot de la Editura Didactică și Pedagogică. Asta deși a anunțat că va cumpăra noi manuale prin licitație

De astăzi, toate școlile sunt obligate să-și comande manuale școlare pentru clasele I-VI, pentru anul școlar 2019-2020. Anunțul apare într-o notă trimisă tuturor școlilor din țară de către Centrul Național…
Vezi articolul

Profesor pentru învățământul primar: Faptul că eşti pensionar şi te-ai întors un timp să lucrezi nu înseamnă că munceşti mai puţin decât înainte. Când m-a anunţat doamna secretară că, pentru luna septembrie, eu voi lua 2.300 de lei, mi-au dat lacrimile

Finica Rotaru, profesor pentru învăţământul primar la Liceul Teoretic Jean Monnet din Capitală, a ieșit la pensie la 1 septembrie, dar școala a avut nevoie de o învățătoare și a…
Vezi articolul

Contractul educațional semnat de părinți la școală nu afectează exercitarea drepturilor părintești, avertizează Ministerul Educației, care combate o informație apărută pe grupul Federației Părinților: Autoritatea tutelară aparține părinților

Ministerul Educației transmite că informația potrivit căreia tutela copiilor ar fi luată de școală dacă părinții semnează contractul educațional la început de ciclu este falsă. Informația falsă a apărut marți…
Vezi articolul

Universitatea Babeș-Bolyai lansează pe piață un aparat care măsoară calitatea aerului și eficiența energetică a clădirilor, realizat de cercetătorii săi

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță că lansează pe piață aparatul SmartRadon, un sistem de monitorizare a calității aerului din clădiri. Aparatul este dezvoltat și testat de cercetătorii Universității, precizează instituția într-un…
Vezi articolul