Marcel Ciolacu: Am căutat diploma de Bacalaureat, am copia ei legalizată

3.327 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei – G4Media
Premierul Marcel Ciolacu, desemnat oficial sâmbătă la Congresul Național PSD drept candidat la președinție, spune că și-a căutat diploma de Bacalaureat și că are copia ei legalizată, potrivit declarațiilor sale de la conferința de presă de după eveniment.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a lăsat de înțeles că nu are diploma de Bacalaureat în original și că are doar o copie legalizată a acestui act de studii care ar putea dovedi că Ciolacu a absolvit liceul cu tot cu susținerea examenelor specifice.

Am căutat diploma, am luat Bacul când am terminat liceul. Am copia ei legalizată. Am muncit imediat după ce am terminat liceul. Tatăl meu m-a dat afară din casă, așa era pe vremea aceea. După aceea am plecat în armată. Mi-am pus familia înainte. Nu pot să răspund la toate știrile inventate”, a spus Ciolacu, potrivit G4Media.ro.

El a explicat că a pus familia înaintea studiilor pentru o perioadă, ca explicație pentru diferența de câțiva ani între terminarea liceului și începerea facultății. „Înţeleg miza, înţeleg jocul, înţeleg orice vreţi. Nu am jignit pe nimeni şi vreau să nu fiu jignit”, a mai spus Ciolacu la conferința de presă de după Congresul Național PSD, conform sursei citate.

  • În urmă cu o săptămână, candidata USR la alegerile prezidențiale din noiembrie-decembrie, Elena Lasconi, a declarat: „Cred că domnul Ciolacu ar trebui să răspundă la trei întrebări: 1. Ce căuta la vânătoare cu un terorist – Omar Haissam – și dacă este prieten și cu alți teroriști? 2. La ce vârstă a luat bacalaureatul și ce studii a făcut? 3. În ce condiții și-a luat carnetul de revoluționar, pentru că știe toată lumea că nu a avut nicio contribuție la Revoluția din 1989, doar că a obținut niște spații comerciale gratis în piața din Buzău”.

Potrivit CV-ului de pe pagina Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu a absolvit Liceul de Filologie-Istorie „Mihai Eminescu” din Buzău în anul 1986, actualul Colegiu Național „Mihai Eminescu” din Buzău și are doar diploma de absolvire, care nu este același lucru cu diploma de Bacalaureat care atestă absolvirea învățământului liceal cu examene și care este singurul act de studii care permite accesul în învățământul superior.

Foto: captură cdep.ro

Marcel Ciolacu a urmat în anii 1991-1995 cursurile de licență de la Facultatea de Drept a Universității Ecologice din București și în 2004 – „studii postuniversitare de specialitate” în Management și finanțare locală, conform CV-ului de pe site-ul Camerei Deputaților. În 2008-2009 are trecute că a urmat „cursuri postuniversitare” la Colegiul Național de Apărare București și între 2010 și 2012 că a urmat un masterat în Managementul sectorului public la SNSPA.


2 comments
  1. Ciudae ca nici un coleg nu-si aminteste de el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Academia Română cere institutelor de cercetare să taie salarii și să pensioneze forțat angajați pentru că Ministerul Finanțelor nu a alocat suficiente fonduri. Asociația AdAstra: ”Demers ilegal”

AdAstra, cea mai cunoscută asociația a cercetătorilor români, face publică o adresă oficială prin care Academia Română le cere tuturor institutelor, centrelor și filialelor din subordinea sa să taie salarii,…
Vezi articolul

Să introduci camere de supraveghere în toate școlile fără consultarea profesorilor, părinților și elevilor „este, pur și simplu, o inepție” – directorul Asociației pentru Tehnologie și Internet, Bogdan Manolea, despre schimbările propuse de ministra Ligia Deca

Instalarea unor sisteme de supraveghere audio-video în toate școlile, „fără discriminare, fără acordul celor implicați”, reprezintă o măsură „clar neproporțională și în contradicție cu articolul 8 din Convenția Europeană privind…
Vezi articolul

Peste 1.200 de cadre didactice auxiliare sau personal nedidactic (1,53%) vor fi date afară din școli și grădinițe săptămâna viitoare, după interzicerea detașărilor, potrivit Ministerului Educației

Ministerul Educației anunță că „doar 1,53%” din numărul posturilor didactice auxiliare și nedidactice din sistemul de învățământ preuniversitar „se vor vacanta”, după intrarea în vigoare a OUG 1/2020. Ordonanța prevede…
Vezi articolul

Profesorii care nu au primit încă banii pentru lucrările corectate la examene vor fi plătiți după sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2023, spune secretarul de stat Sorin Ion din Ministerul Educației: Unele județe așteaptă să facă plata la pachet

Profesorii care nu au primit până acum banii pentru corectarea lucrărilor corectate la examenele naționale, inclusiv pentru echivalarea probelor de competențe de la Bacalaureat cu mediile din liceu, ar putea…
Vezi articolul