Marea Britanie se alătură din nou programului european de cercetare Horizon, după disputele post-Brexit

252 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Marea Britanie se alătură din nou programului european de cercetare Horizon, după trei ani de excludere cauzată de dezacorduri politice post-Brexit, relatează BBC, citând un anunț al guvernului de la Londra. Marea Britanie, una dintre cei mai mari actori din domeniul cercetării la nivel global, va putea astfel să aibă din nou acces la fondurile Horizon, care se ridică la 95 de miliarde de euro.

Marea Britanie și UE conveniseră ca această țară să rămână membru asociat al Horizon, ca parte a acordului comercial ce a însoțit ieșirea ei din spațiul comunitar, începând din 2020. Însă, din cauza disputelor ce au urmat, legate în special de Protocolul privind Irlanda de Nord, Marea Britanie a fost exclusă din schema comunitară de finanțare a cercetării.

Totodată, țara se va asocia și programului Copernicus destinat observării Pământului, program cu o valoare de 9 miliarde de euro. Marea Britanie nu va reveni, însă, în programul de cercetare nucleară Euratom, păstrând doar un acord punctual de cooperare.

Potrivit unor estimări ale Comisiei Europene, Marea Britanie este de așteptat să contribuie cu circa 2,6 miliarde de euro anual în cadrul programelor Horizon și Copernicus.

Foto: © ChormailDreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. un alt exemplu clasic de șarlatanism politic!
    după brexit au fost excluși din fondurile Horizon dar acum….i au reprimit.
    Cum e sa cotizezi 2,5 miliarde și sa folosești 40% din 100 miliarde?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile, liceele și universitățile de stat și private vor putea primi între 200.000 de euro și un milion de euro ca să realizeze stagii de practică pentru elevi și studenți. Ministerul Proiectelor Europene va lansa apelul pe 18 august / Mai mulți bani pentru zonele dezavantajate

Patru apeluri de proiecte în valoare totală de 171,34 milioane de euro vor fi deschise în data de 18 august, în cadrul Programului Educaţie şi Ocupare, informează Ministerul Investiţiilor şi…
Vezi articolul
Reforma digitală

Dezbatere online – Reforma digitală a Educației, marți, 8 iunie de la 15.00: Georgi Dimitrov (Comisia Europeană), Ligia Deca, Sorin Cîmpeanu, Ciprian Teleman, Daniel Funeriu, Vasile Dâncu, Dragoș Iliescu, Raluca Negulescu-Balaci, Mihaela Nabăr și Dacian Dolean despre conținuturile educaționale adecvate pentru o digitalizare eficientă

Digitalizarea educației înseamnă conținuturi și competențe: modele de lecții smart, exerciții multimedia, resurse educaționale accesibile oricând copiilor și părinților, pe care profesorii să știe să le folosească. Care este planul…
Vezi articolul

OFICIAL Echivalarea unei diplome de studii emisă în alt stat: Dacă există suspiciuni că actele depuse la dosar nu ar fi autentice, se suspendă procedura de echivalare a diplomei pe perioada verificărilor

Procedura de echivalare a unei diplome de studii emisă în străinătate care prezintă suspiciuni privind autenticitatea va fi suspendată până la finalizarea cercetărilor, prevede ordinul de ministru nr. 4620 privind…
Vezi articolul