Marți, 3 mai, ultima zi pentru înscrieri la concursul prin care Ministerul Educației angajează 5 consilieri la direcția Achiziții / Vechime minimă 7 ani în specialitatea studiilor

1.868 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Ultima zi pentru depunerea dosarelor la concursul prin care Ministerul Educației angajează 5 consilieri achiziții publice clasa I grad profesional superior la Direcția Achiziții, potrivit anunțului de pe site-ul instituției. Dosarele de înscriere la concurs se vor depune în perioada 14.04.2022-03.05.2022, la sediul Ministerului Educației, str. G-ral Berthelot, nr 28-30, sector 1, București, la secretarul comisiei de concurs, potrivit sursei citate.

Condițiile specifice sunt similare celor de la astfel de concursuri:

  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă, de licenţă sau echivalentă acesteia în domeniul științelor inginerești, economic sau științe juridice,
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: minimum 7 ani,
  • perfecționări (specializări): achiziții publice,
  • durată normală a timpului de lucru (8h/zi, respective 40h/săptămână).

Proba scrisă și interviul au loc la sediul Ministerului – în data de 16.05.2022 ora 10:00 – proba scrisă. Interviul se va susține în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.

Dosarul de înscriere trebuie să conțină mai multe documente:

a. formularul de înscriere prevăzut în anexa nr. 3 la HG nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici;
b. curriculum vitae, modelul comun european;
c. copia actului de identitate;
d. copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări;
e. copie a diplomei de master sau de studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, după caz;
f. copia carnetului de muncă şi după caz, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;
g. adeverinţă care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;
h. cazierul judiciar;
i. declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste calitatea sau lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia.

Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.

Copiile de pe actele solicitate se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.

Modelul orientativ al adeverinței care atestă vechimea în muncă și, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice este prevăzut în anexa nr. 2D din HG. Nr. 611/2008.

Adeverințele care au un alt format decât cel prevăzut trebuie să cuprindă elemente similare celor prevăzute în anexa nr. 2D, din care să rezulte cel puțin următoarele informații: funcția/funcțiile ocupată/ocupate, nivelul studiilor solicitate pentru ocuparea acesteia/acestora, temeiul legal al desfășurării activității, vechimea în muncă acumulată, precum și vechimea în specialitatea studiilor”, se arată în anunțul concursului.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Avantajele catalogului electronic, explicate de directorul unei școli dintr-o comună din județul Călărași: În afară de note și absențe, părintele vede dacă a fost activ la oră, dacă a venit fără manual

Liviu Moise, profesor de Istorie și directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 din Comuna Unirea (județul Călărași), a explicat pentru Edupedu.ro care sunt avantajele catalogului electronic: „În afară de note și…
Vezi articolul

Vaccinarea prioritară a profesorilor, amânată din cauza lipsei de doze. Valeriu Gheorghiță: „Am avut de ales între a amâna persoane cu boli cronice sau cu vârstă peste 65 de ani / Decalăm cu 10 zile persoanele care deservesc activități esențiale”

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunțat astăzi, în cadrul conferinței de presă de la Guvern, că a analizat împreună cu echipa sa inclusiv opțiunea ca din 7…
Vezi articolul

Selly: Școala nu te învață acest real life knowledge, nu te învață ce e o Ordonanță de Urgență, nu te învață toate cuvintele pe care le auzi la televizor. E normal ca tinerii să fie deconectați

Andrei Selaru, cunoscut drept vloggerul Selly, unul dintre cei mai populari tineri din mediul online, a vorbit despre importanța Educației și a Școlii în viața adolescenților și a tinerilor într-un…
Vezi articolul