În fiecare zi mi se întărește convingerea că de circa un an de zile România a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare a sa. Nu știu cum o vor marca ca nume specialiștii. Și aceasta pentru că trăim o lume și zile greu de caracterizat!
- “Niciodată nu mergi mai departe, atunci când nu știi încotro mergi” – J.W.Goethe
România se schimbă radical sub ochii noștri, deseori cu o viteză rapidă și nu absolut în sens pozitiv. De fapt, doar ni se pare că seamănă cu tot ce a fost în ultimii ani, dar, în realitate, lucrurile s-au schimbat adânc și le realizezi doar când te ciocnești de aceste lucruri.
Și pentru ca vreme de acum 45 tot activez ca dascăl în domeniul educației istorice, nu pot să nu reflectez la ce se întâmplă sub ochii noștri și în educație, mai ales, că mă afectează direct – în ultimele luni, mă simt realmente hulit, urât și izolat! (stau mărturie discuțiile generatoare de peste două luni de pe o savantă network de discuții, coordonată de o distinsă doamnă, asupra căreia îmi propun să mai revin în curând).
Pentru mine, cel mai important funcționar al statului în domeniul educației trebuie privit cu respect și cu ceremoniozitate, pentru că de la dânsul/dânsa pornesc multe. Deseori privesc cu jind la cei ce îndeplinesc această demnitate în state, ca Franța, Italia, Spania, Portugalia, Lituania, etc., ca să nu amintesc și mai multe țări.
Vreme de peste trei decenii, începând din 1990, România a cunoscut ca urmași ai lui Spiru Haret, fondatorul învățământului modern românesc, 35 de reprezentanți ai spectrului politic foarte divers de pe malurile Dâmboviței. Personal, am fost unul dintre cei care, în 2024, am salutat cu plăcere prezența demnitarului actual din jilțul lui Spiru Haret și Constantin Angelescu.
Fiecare dintre demnitarii educației au venit cu idei, cu propuneri, cu schimbări, dar continuitatea în toate acestea, anterior menționate, a șchiopătat, uneori cam serios, ca să nu zicem că a existat o ruptură de la unul la altul.
De la legile educației, de la structura pe semestre, module, la curriculumul școlar, de la manualele alternative la noile planuri-cadru la gimnaziu și, mai recent la liceu, doar pentru a aminti strict câteva domenii de activitate, titularii educației nu au ezitat să afirme că realizează acțiuni de reformă a educației. S-a adăugat și faptul că, foarte probabil, cu doar două sau trei excepții notabile, titularii ministerului au cunoscut ceva mai bine și structura învățământului preuniversitar, parcă transformat într-un cui al lui Pepelea.
Cel numit să coordoneze sistemul educativ trebuie să fie un bun comunicator a gândurilor, a proiectelor, a propunerilor sale. Ceea ce putem observa în prezent este că funcționează o abordarea interesantă, dar, care însă ia deseori forma unei succesiuni rapide de luări de poziție, uneori prea multe pentr-o zi – cu diverse puncte de vedere, și care marchează sărituri de la un domeniu la altul, ceea ce poate lăsa impresia de confuzie.
Nu se poate trece cu vederea nici faptul că unele documente ce poartă girul oficial, care sigur trebuie citite cu atenție de cadrele didactice, solicită un dicționar de termeni, pentru descifrarea limbajului neologic.
Și totuși, dincolo de toate acestea sistemul de educație este într-o criză de sistem și este încă puțin performant, și nu mă feresc să o spun. De asemenea, factorii decidenți ai educației au consemnat o realitate deosebită, cu impact și, anume, că în rândul cadrelor didactice și la clasă impactul teoriilor conspirațiilor, a unor concepții ce aparțin pseudoștiinței, pseudo-religiei, este tot mai puternic, ceea ce nu ar trebui să ne mire date fiind condițiile socio-politice și ideologice actuale.
Documentul Monitorul Educației și Formării 2025, recent apărut, dezvăluie că în domeniul indicatorilor educației, România își păstrează locul la coada clasamentului la nivel european, cu rezultate mai slabe, chiar, decât cele raportate pentru 2024. Mai mult, din varii motive și datorită unui context nefavorabil, 12 ținte și jaloane asumate prin PNRR din cele 7 reforme și 18 investiții ale componentei educație au fost pierdute, ceea ce nu poate să impieteze asupra evoluțiilor viitoare.
Mai apoi, personal, nu cred că prin vitriolizare, epitete dure și univoce – de formula: aceia sunt de vină !, apelul la delațiune aproape deschisă a celor care se lasă pradă teoriilor conspiraționiste – chiar dacă aceasta este mai mult sau mai puțin implicit, dar este un domeniu super sensibil în România prezentă, vom rezolva problema analfabetismului funcțional sau a reacției cu discernământ în fața manifestării extremismului în societatea românească.
Rezultatul este cât se poate de real – există elevi care nu înțeleg sensul a ceea ce citesc, dar există și colegi profesori, care nu se implică mai mult. Dar avem și un curriculum încărcat deseori excesiv, cadre didactice care se complac în sistemul tradițional la clasă, sunt strategii care nu sunt aplicate corespunzător ș.a. Și listă de probleme poate continua! Aici ar trebui identificate foarte probabil adevăratele cauze ale problemelor menționate.
Problema este că corpul profesoral, în imensa sa majoritate, lucrează în condiții dificile, face eforturi deosebite la clasă, testează, evaluează – să ne gândim, de exemplu, doar la activitatea cotidiană la clasă, la concursuri și olimpiade, la examenele naționale. Și aceasta în condițiile creșterii normei didactice.
De la primele formări pe tema formării de competențe, aproape uitate de mulți, de la Agafton și Bușteni din anii 2000 și până astăzi, procentul cadrelor didactice care pun accent pe formarea de competențe la toate disciplinele este încă redus și aceasta o pot ilustra cu exemplul disciplinei istorie. Există și o posibilă explicație – metoda expozitivă la clasă le este multora dintre practicieni mult mai facilă.
După părerea mea, formarea resursei umane se află într-un moment cam tradițional și încremenit. Nu știu ce vor să spună factorii decidenți actuali care ne vorbesc și iar ne vorbesc despre demararea în curând a formării profesorilor în lumina noilor metode didactice (care? cum? în ce mod?), de exemplu pe fondul creionării noului curriculum la liceu. Cine vor fi formatorii? Cum se va realiza formarea? Iarași exerciții, teme, procedee abstracte, de care profesorul se va sătura repede, pentru ca să se întoarcă la tradițional ?! Iarăși, vom lucra experți în educație, care nu au mai predat la clasă de decenii?!
Excelentă ideea regândirii rolului formării celor chemați să meargă la catedră, a punerii în dezbatere publică a documentelor legislative, excelentă noua structura a programelor școlare pentru liceu – asupra acesteia îmi propun să mai revin cândva.
Dar nu trebuie uitat cât de mult durează adaptarea profesorilor la noile realități în condițiile introducerii de programe noi. Și, mai apoi, în condițiile aplicării măsurilor de austeritate și în educație, cu consecințe, care indubitabil se vor resimți mai târziu și pe care unii refuză total să le conștientizeze, nu putem să nu ne gândim la cât de mult mai poate acționa în scop de consiliere și monitorizare directorul de școală sau chiar și inspectorul școlar pe specialitate, date fiind numărul mare de ore în norma proprie, pe care le are de îndeplinit, care a redus considerabil plaja lor de acțiune și de manifestare.
Se vorbește mai mult sau mai puțin deschis că există tensiune în sistemul preuniversitar. Se simte așa ceva și aceasta pornește de la duritatea și impactul măsurilor de austeritate adoptate, insuficienta explicare în rândul corpului profesoral și multe altele.
Astăzi, într-un context dominat de numeroase provocări, de campanii de dezinformare, avem datoria de a decide asupra unei direcții sănătoase în sistemul românesc de educație, pentru ca astfel să edificăm o societate rezilientă, care să promoveze valorile democratice. Educația trebuie și este necesar să contribuie pe toate planurile la acest obiectiv. Altfel, strădania noastră este chiar zadarnică!
Despre autor:
Mihai Manea este profesor de istorie, doctor în istoria relațiilor internaționale si studii europene, autor de lucrări științifice, metodice și articole în periodice, membru al Comisiei Naționale de Istorie, președintele Asociației Profesorilor de Istorie din România (APIR – Clio).
Nota redacției: Opinia profesorului este importantă și vă încurajăm ca, dacă aveți ceva de spus, să ne trimiteți articolul dumneavoastră pe redactie@edupedu.ro. Ideile și opiniile exprimate în aceste articole nu sunt neapărat și cele ale redacției.
Matei Pop
Ramona Florea
Laura Cononenco
Alexa Stănescu
Redacția
3 comments
Eu ajung acasă foarte obosită in condițiile in care am o clasă cu peste 20 de elevi,unii nu făceau obiectul înscrierii in clasa pregătitoare,iar alții au niște probleme de comportament/ adaptare pentru care părinții ar fi de acord să i transfere decât să apeleze la serviciile consilierului școlar!
Dacă rezist anul acesta e bine,dacă nu ies la pensie pe caz de boală!
De la an la an vin copii fără minime reguli,iar alături de formarea lor eu mă epuizeze,îmi ruineze sănătatea!
Am sperat in ceva mai bun,dar m-am înșelat
o viață, o carieră cu 28 de ani vechime,grade !
Si de mergeam menajeră in străinătate, viață mea ar fi fost mai fericită!
Nici nu mai pot zâmbi!
La clasă trebuie să mergi cu zâmbetul pe buze,dar de unde să mai vină din inflație, din legi anapoda ,aglomerări de catedre,ore remefiale….???
Orele remefiale se plăteau domnule ministru,acum le-ati introdus in lege ca și obligație ca să nu mai fiți dator la profesori a le plăti?
La începutul anului școlar v-ati lăudat cu proiectul pe remediale, cine papă banii ???
Așa, am luat la cunoștință, ce exact dorește să comunice autorul? Că ministrul – pe care l-a aplaudat la instalare – e un om care fuge după idei și ține morțiș să spună orice-i trece prin cap în secunda respectivă, fără a avea idee de fapt despre ce vrea să comunice?!
Că metodele ”moderne” (nedefinite, aflate permanent în viitor și niciodată în prezent) care trebuie folosite la clasă AU NEVOIE DE FINANȚAREA CORECTĂ A SISTEMULUI? Am urmat un curs de pedagogie digitală în această vară – în timpul meu de concediu, când ministrul ne crede probabil prin Dubai sau pe unde-și mai consumă d-lui timpul – și absolut TOATE aplicațiile utile și interesante aveau un plan gratuit ”de încercare” după care urma – evident – planul PLĂTIT! Din banii cui? Eu nu am zeci de euro lunar de plătit pentru licențe pe un singur dispozitiv!
Ministrul și sfătuitorii lui ar fi cazul, consider eu, să stea la o masă cu cei pe care-i ”coordonează” și să ASCULTE care ne sunt problemele, nu așa, la modul de acum, ”vrem dar n-avem bani”, că nu e vorba doar de bani. E nevoie de stabilitate pe termen mediu și scurt într-un sistem atât de complex precum cel în care ne aflăm. Iar schimbările de la o zi la alta, insultele directe și nemascate, luarea în derâdere a sacrificiilor cerute nouă dar niciodată altora – ”profesorii sunt cauza deficitului național, profesorii cauzează analfabetismul funcțional, nu există creșterea numărului de copii la clasă, nu există școli comasate”, ”nu au plecat profesori din sistem”, ”titularii nu sunt și nu vor fi afectați” etc – ne-au secat complet încrederea în acest ministru și în ”echipa” sa. Inclusiv în guvernul din care face parte.
Așa că, dacă e atât de bun psiholog pe cât se crede, probabil că îi este clar că odată pierdută încrederea celor care sunt coordonați de el în abilitățile și buna lui credință, NIMIC din ce propune, chiar dacă ar fi de bun augur pentru viitor, NU ARE cum și NU VA FI primit cu încredere de nimeni din sistem. Îl suspectăm de necunoaștere, rea-credință și rău-voință și ne dovedește în fiecare zi că avem dreptate.
DEMISIA, DAVID!
Atât timp cât ai fost și poate încă mai ești unul dintre cei care l s susținut și a fost incantat de faptul că a venit că și ministru al Educației și Cercetării acest personaj meschin, incompetent și odios,asta spune tot despre gândirea și mentalitatea Dvs despre educație! Vă mulțumesc! Cine se aseamănă, se adună!!!