Studierea istoriei în prezent este mai importantă ca oricând, deoarece trăim într-o lume complexă și absolut plină de informații contradictorii. În noua epocă, pe care o parcurgem, aproape pe nesimțite, se întâmplă atâtea lucruri și la noi în țară încât ar trebui să știm măcar istoria, care ne-a marcat soarta. Doar atât veți spune? Da, spune cu sinceritate semnatarul acestor rânduri, și chiar și mai mult.
- „Istoria omenirii este clipa dintre doi paşi luati de către un călător”
Vă veți întreba, desigur, de ce am scris încă și încă odată despre ce este sau ce ar trebui să fie istoria în spațiul educației românești, măcar în zilele acestea. Pentru că ceea ce descoperim în fiecare zi este că nu prea știm istoria sau o știm doar pe cea dobândită strict într-o anumită modalitate de pe băncile școlii și liceului.
Și, totuși, de ar trebui să fim interesați de istorie, când în jurul nostru indiferența, repulsia sau ignoranța sunt la ordinea zilei ? Să nu uităm că pentru foarte mulți dintre noi, istoria vizează strict trecutul, fără alte legături.
Clar, cunoașterea istoriei nu este scopul final al vieții! Avem și ne confruntăm cu atâtea în viața de zi cu zi. Dar, istoria este o modalitate esențială de a ne croi drum în viață. Ceea ce este și mai grav este că nu prea știm sau poate nu prea înțelegem istoria cea mai recentă, în care trecutul pare, în mod clar, tot mai incomod. În schimb, trăim și ne comportăm ca și cum totul este clar pentru noi toți. Și, uite, cum pe nesimțite, suntem martori la nostalgie sau simpatie după autoritarism.
Rândurile ce urmează mi-au fost sugerate de atmosfera din educația românească la final de an, cu toate „tarele” sale. Într-o recentă dezbatere cu cei implicați în educația în domeniul istoriei, un reprezentant al unei instituții a declarat, cel puțin pentru mine stupefiant, că “predarea istoriei NU mai trebuie să fie ca o poveste”.
Și, m-am întrebat ca dascăl dar, cum ar trebui să fie la clasă? O facem mai complicată decât este acum ? Discursul ex catedra ? Cu mii de date, cu formulări savante din manuale și, uneori, chiar din programe, de ai nevoie de un dicționat de neologisme, ultima ediție? Renunțăm așa de ușor la adaptarea la nivelul de cunoaștere și înțelegere a elevilor în funcție de vârstă și interes? Sub masca înnoirii aderăm doar la unele posibile exagerări?
La un moment în care se dezbat în transparență programele pentru clasa a IX-a, inclusiv cea pentru istorie, o astfel de abordare poate deschide o discuție. Credem, că noua paradigmă ce transpare din programele de liceu la istorie (cel puțin pentru cea de clasa a IX-a) – cu structura sa novatoare, cu punctele sale tari, cu propunerile interesante de activități de învățare sau competențe specifice – ar trebui focusată și mai mult pe formarea și dezvoltarea gândirii critice a elevilor, pe dialogul permanent profesor-elev, pe aplicarea cu insistență a activitaților bazate pe AI, pe cultivarea de competențe la clasă, etc. Cum rezolvăm însă introducerea unui echilibru între temele prevăzute în programe ? Suntem de părere că sugestiile metodologice pot fi mai clar focusate și clare, iar, caracterul practic al programelor trebuie potențat la maximum.
Căci, tot reprezentantul menționat a abordat, mai apoi, către finalul intervenției sale, problema cum folosește programa de liceu pentru înserarea absolventului de mai târziu în viața socială.
Desigur, autorul rândurilor de față s-a bucurat în acest an, în cadrul oficial de dezbatere al documentelor curriculare, de privilegiul unic de a fi izolat, respins, ca să nu zicem boicotat dur în discuțiile sau propunerile dintr-un anumit cadru de lucru, despre care vom mai vorbi.
Clar, fiecare în viața privată, socială și profesională poate reacționa cum îl taie capul. Vorba lui Platon, nici nu ar trebui să ne placem cu toții ! Dar, suntem de părere, că indiferent dacă este vorba despre antipatii personale sau despre lipsă de cooperare, în cele din urmă trebuie să avem în vedere pregătirea, în condițiile cele mai bune ale cunoașterii, a bazei documentare care să asigure cadrelor didactice de specialitate un instrument de lucru de calitate la ora de istorie.
Doar în acest mod, istoria ”trecută” a noastră și a tuturor, poate fi înțeleasă și cunoscută. Și, mai mult, istoria devine un subiect atrăgător și permeabil pentru elevii noștri.
În pragul introducerii în învățământul liceal a noilor documente curriculare, abordarea novatoare a acestora ar trebui să solicite mai multă atenție, mai multă implicare și, implicit mai multă responsabilizare.
Profesorul are nevoie să citească, să înțeleagă, să descifreze, într-o manieră proprie documentele curriculare, mai ales, pentru că se vorbește atât de mult și despre o nouă abordare a predării istoriei.
Autorul acestor rânduri, despre care s-a declarat textual în acest an de un anumit reprezentant de multe ori că “în cei 45 de ani de carieră nu a adus decât deservicii și multe rele” nu are nici cea mai mică dorință de a impune vreun punct de vedere sau concepție – departe de el acest gând, ci își propune să fie un simplu glas în corul imens al cetății, care se pronunță ca istoria, deopotrivă în gimnaziu și liceu, să continue să reprezinte o disciplină de studiu, de care elevul, grație activității profesorului să se simtă măcar interesat în măsura în care cel dintâi îi oferă instrumentarul necesar ca absolvent gata să ia pieptiș viața într-o societate a AI.
Aceasta în condițiile în care obiectivul formării profilului absolventului în spiritul competențelor europene nu este simplu deloc, ba dimpotrivă, implică o muncă serioasă la clasă.
Și totuși, cum ar trebui să fie ora de istorie în lumina noilor documente curriculare ? Ora de istorie poate fi una dintre cele mai captivante și utile demersuri didactice dacă este gândită modern, ca un loc unde elevii învață să înțeleagă lumea, să fie gata să se descurce în viață, nu doar să memoreze date seci. Abordarea analitică, axată pe înțelegere, conectată la prezent, centrată pe elev, în care argumentarea, comunicarea și colaborarea ar trebui să domine.
Indubitabil, istoria are nevoie de tot mai puțină memorare mecanică, și de mai multă înțelegere, de învățarea bazată pe analiza surselor istorice, de asigurarea conexiunii dintre trecut și prezent. Predarea istoriei trebuie să implice povestirea ca narativ uman, exercițiul civic, diversitatea și incluziunea. Și aceasta deoarece istoria rămâne un instrument extrem de important în înțelegerea lumii contemporane.
Avem un context asigurat de noile planuri-cadru pentru liceu, există perseverență deopotrivă în sens pozitiv în alcătuirea documentelor curriculare. Suntem de părere – și afirmația o formulez, deși fiind supus oprobiului unora și poate și chiar lipsit într-o măsură de expertiza de calitate, de care unii se bucură – că, în contextul noilor programe de istorie de liceu avem asigurate toate condițiile pentru succesul unui demers didactic novator.
Căci, precum a declarat, edificator Henry W. Longfellow “Perseverenţa e unul dintre secretele ştiute ale reuşitei. Dacă baţi insistent la uşă, poţi fi sigur că, în final, vei trezi pe cineva”.
Despre autor:
Mihai Manea este profesor de istorie, doctor în istoria relațiilor internaționale si studii europene, autor de lucrări științifice, metodice și articole în periodice, membru al Comisiei Naționale de Istorie, președintele Asociației Profesorilor de Istorie din România (APIR – Clio).
Nota redacției: Opinia profesorului este importantă și vă încurajăm ca, dacă aveți ceva de spus, să ne trimiteți articolul dumneavoastră pe redactie@edupedu.ro. Ideile și opiniile exprimate în aceste articole nu sunt neapărat și cele ale redacției.
Redacția
Ana Moise
Andrei Popa