Mihnea Costoiu: Consiliul Național al Rectorilor susține proiectul legii învățământului superior / Angajarea asistenților universitari fără studii de doctorat, propusă de universitățile de medicină

4.182 de vizualizări
Programul PSD pentru educaţie
Mihnea Costoiu / Foto: Facebook.com/Mihnea Costoiu
Rectorul Universității Politehnica din București, Mihnea Costoiu, a declarat, în cadrul dezbaterilor din Parlament, că proiectul legii învățământului superior este susținut de Consiliul Național al Rectorilor. Acesta a menționat că o propunere venită din partea universităților de medicină se referă la posibilitatea angajării asistenților universitari fără ca aceștia să aibă studii doctorale. Ministra Educației, Ligia Deca, a răspuns că „trebuie să vedem dacă se justifică excepția” pentru domeniul medical.

„După analiza pe care am făcut-o, putem spune, răspicat și foarte clar, pentru ca poziția noastră să fie clară, că, în urma analizei, repet, Consiliul Național al Rectorilor susține legea învățământului superior”, a spus Mihnea Costoiu.

Costoiu a adus în atenție lipsa resursei umane din universități și a vorbit despre niște măsuri de stimulare pentru angajarea tinerilor în unitățile de învățământ superior:

„Sunt câteva elemente importante legate de resursa umană. Și noi, ca întreaga societate, ne confruntăm cu o problemă majoră în atragerea resursei umane tinere în universitate. Și la noi salariile nu sunt unele foarte atrăgătoare, motiv pentru care este extrem de important să existe măsuri de stimulare a atragerii tinerilor în învățământul superior. Înțelegem criza majoră de resurse umană în învățământul preuniversitar și acceptăm, și susținem acest lucru. Însă, suntem de aceeași parte a baricadei, dacă îmi dați voie să folosesc acest șablon, și noi ne confruntăm cu probleme majore. Sunt câteva domenii care au concurență foarte mare în piața forței de muncă. Vorbim aici de învățământul medical, de învățământul ingineresc (…). IT-ul a explodat în România, grație universităților și măsurilor fiscale care stimulează companiile.

Este extrem de complicat să putem atrage tineri în aceste domenii. (…) Deci, este extrem de important să avem măsuri de stimulare a intrării tinerilor. Una dintre solicitările venite – în special de la universitățile de medicină, dar nu numai – este aceea de a nu condiționa intrarea în sistem de obținerea titlului de doctor.

Rectorul Universității Politehnica din București a vorbit despre creșterea autonomiei universitare: „Insistăm foarte mult pe creșterea autonomiei universitare, în special, cea cu privire la deciziile de realizare a structurilor din universități și cu privire la finanțarea universităților.”

Depre propunerea universităților de medicină, Ligia Deca a precizat că „legea spune că se pot angaja cei care sunt doctoranzi. În momentul în care ei nu mai sunt doctoranzi și au o diplomă de doctori, sigur că contractul devine pe termen nelimitat.”

Ministrul Educației a spus că „trebuie să vedem dacă se justifică excepția” pentru domeniul medical.

„Există o reticență în a avea personal de predare în universitate fără să aibă această garanție de calitate a doctoratului. Sigur, pe termen scurt se poate și eu cred că este binevenit, pentru că doctoranzii, mulți dintre ei, în esență, oricum sunt implicați în procesul didactic. Înțeleg specificitatea domeniului medical, unde avem și rezidențiatul și un pic, mă rog, e un proces special. Trebuie să vedem dacă se justifică o excepție pentru acest domeniu. Pentru celelalte domenii mi se pare că situația actuală este una care a funcționat în ultimul deceniu fără probleme majore. Înțeleg că pentru domeniu medical este un pic diferit”, a menționat Deca.


4 comments
  1. Cel mai bine ar fi introducerea gradului de Preparator, pt. acface diferenta între cei cu doctorat și cei fără.

  2. Doctoratul este simplu spus o atestare ca cercetător. Misiunea universităților prin lege este didactică și cercetare. Deci fără doctorat în universități nu se respecta legea și le transformăm în școli post-liceale. Este încă un exemplu de bumerang al rectorilor aleși la infinit. Oare nu vrem să deblocam anchiloza universitară a rectorilor și rețelelor lor instalate de ani de zile în universitățile românești cu false soluții și propuneri inadecvate dezvoltării? Chiar vrem sa ne plece toți studenții în străinătate?

  3. Adica medicina este mai cu mot?!! Tot mediul universitar si de cercetare ar trebui obligatoriu sa detina doctoratul. La angajare in facultate si incd -uri sa fie deja inscris la doctorat, iar daca in urmatorii 3 ani nu isi ia doctoratul sa zboare din post. Adica facem iarasi legi pe clanuri de interese?!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Zeci de persoane au venit în fața ambasadei Ucrainei din București, în semn de solidaritate față de poporul ucrainean / Au adus bannere cu mesaje: “Solidari cu oamenii din Ucraina – Fără Război” sau “Alături de Ucraina”

Oameni de toate vârstele stau tăcuţi, ţin în mâini desene în formă de inimă în culorile drapelului Ucrainei şi afişează bannere cu mesaje precum “Solidari cu oamenii din Ucraina –…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

STUDIU: Banii sunt un puternic motiv de ceartă în multe cupluri din România / Psihoterapeutul Gáspár György – curs online gratuit cu zece lecții și obiceiuri benefice pentru eliberarea de “capcanele trecutului”

Cele mai puternice motive de ceartă în cuplu sunt generate de bani, spun 78% din respondenții unui studiu prezentat de BCR, “Viața de cuplu și banii în România 2024”, la…
Vezi articolul

Fazele locale ale olimpiadelor naționale de limba română și de matematică 2024, stabilite în județele Dolj și Neamț de inspectoratele școlare, în lipsa unui calendar anunțat de Ministerul Educației

Mai multe faze locale ale olimpiadelor naționale școlare au fost stabilite de inspectoratele școlare județene (ISJ) din țară, potrivit informărilor de pe site-urile acestora. De exemplu, faza locală a olimpiadei…
Vezi articolul

Teste de antrenament pentru Bacalaureat 2024, la Limba și Literatura Română, Matematică, Istorie, Logică și alte discipline, publicate de Inspectoratul Școlar Constanța

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Constanța a publicat teste de antrenament în vederea pregătirii pentru examenele naționale, Evaluare Națională și Bacalaureat 2024. Aceste teste reprezintă variantele de subiecte realizate pentru simulările…
Vezi articolul