Ministerul Educației anunță că a deblocat plata salariilor din 30 de unități de învățământ special și de masă din București. Corpul de Control verifică Inspectoratul Școlar al Capitalei

4.491 de vizualizări
vârsta de pensionare, cancelarie profesori
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Ministerul Educației transmite, joi, într-un comunicat de presă că a intervenit în vederea „soluționării problemei create la nivelul Inspectoratului Școlar al Municipiului București” și „astăzi, 18 februarie 2021, au fost efectuate plățile pentru salariile aferente”. Anunțul vine după ce, la începutul săptămânii, Federația Sindicală „Spiru Haret” avertiza că angajații din peste 30 de instituții/unități de învățământ din Municipiul București nu-și luaseră salariile.

Potrivit comunicatului, în urma solicitării ministrului Educației, „Corpul de Control verifică respectarea procedurilor de angajare la nivelul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, raportat la legislaţia şi reglementările în vigoare. Rezultatele vor fi comunicate de îndată ce acțiunea Corpului de control va fi finalizată”.

Ministerul arată că „a intervenit în vederea soluționării problemei create de către Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Disfuncționalitatea a fost cauzată de necorelarea evidențelor ISMB cu numărul maxim de posturi existent în unitățile de învățământ. Acțiunea Ministerului Educației a condus la deblocarea plății salariilor pentru angajații celor 30 de unități de învățământ special și de masă din Municipiul București.”

Instituția afirmă că „a asigurat constant și în timp util fondurile necesare plăților salariale ale tuturor angajaților din învățământ, corespunzător numărului de posturi alocat fiecărui județ, respectiv Municipiului București”.

În avertismentul său de la începutul săptămânii, Federația Spiru Haret scria, citându-l pe președintele FSE Marius Nistor, că „angajații nu au nicio vină privind neîncadrarea unităților de învățământ în numărul de posturi. Aceștia trebuie să-și primească salariile la timp și nediminuate pentru munca depusă. A devenit deja o practică: în fiecare lună se pune presiune pe unitățile de învățământ să facă disponibilizări pentru a se încadra în buget.“

Citește și: Angajații din peste 30 de instituții/unități de învățământ, printre care grădinițe, licee și chiar Inspectoratul școlar din București, nu și-au luat salariile, avertizează sindicatele FSE „Spiru Haret”: Ministerul Educației nu a deblocat programul de salarizare


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

România semnează azi un acord de cooperare în domeniul Educației cu ministerul din Cuba / Țara este un susținător al Rusiei, în contextul războiului din Ucraina, iar un raport al departamentului de stat al SUA arată că universitățile publice au dat afară profesori și studenți care nu împărtășesc ideologiile partidului de la putere

„Programul de cooperare în domeniul educației între Ministerul Educației din România și Ministerul Învățământului Superior din Republica Cuba” va fi semnat luni de ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu și ministrul…
Vezi articolul

Andronescu spune că majoritatea tinerilor cu BAC-ul picat din 2011 încoace au plecat „probabil” la lucru în afară. Dă vina pe Legea Educaţiei pentru deficitul de meserii creat de desfiinţarea şcolilor profesionale

Ministrul Educaţiei a pus pe seama Legii Educaţiei nr 1 din 2011 eşecul la Bacalaureat a „6-700 de mii de tineri” şi, potrivit Ecaterinei Andronescu, „majoritatea, fără niciun fel de…
Vezi articolul

Cornelia Popa Stavri, FSLI: Directorii de școli sunt prinși între exigențele impuse de obligația de catedră și exigențele administrative. Personalul administrativ face eforturi supraomenești. De cele mai multe ori, o îngrijitoare acoperă responsabilitățile a două posturi

Cornelia Popa Stavri, președintele Sindicatului Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 4 (afiliat la FSLI), a vorbit despre efectele Legii Bolojan asupra directorilor, inspectorilor și personalului administrativ din școli. Aceasta a…
Vezi articolul

SURSE Ligia Deca le-a spus liderilor PNL că Legile educației ar fi stat deja în consultare și că trebuie aprobate până în luna iunie pentru a nu pierde bani din PNRR / În realitate, proiectele realizate de ministrul Deca nu au fost făcute publice nici până acum

Ministrul Educației, Ligia Deca, le-a spus liderilor PNL că Legile educației ar fi stat deja în consultare și că trebuie aprobate până în luna iunie pentru a nu pierde bani…
Vezi articolul