Ministerul Educației: În anul școlar 2025-2026, numărul normelor ocupate în regim de plata cu ora a scăzut la jumătate – de la 30.128 la circa 14.500. Instituția transmite că suplinitorii nu au dispărut, dar fără să fie prezentate date despre numărul acestora

1.822 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / George Călin
Ministerul Educației și Cercetării anunță că numărul normelor ocupate în regim de plata cu ora a scăzut la jumătate, în anul școlar 2025-2026, potrivit unui comunicat de presă. „Suplinitorii nu au dispărut (suplinitorii calificați au rămas relativ stabili), iar normele la plata cu ora și-au găsit cadre didactice care să le susțină”, conform sursei citate.

Numărul normelor ocupate în regim de plata cu ora a scăzut la jumătate: de la 30.128 la circa 14.500”, se arată în comunicatul oficial.

Potrivit comunicatului, măsurile adoptate au condus la reducerea semnificativă a celor peste 30.000 norme didactice de predare salarizate în regim de plată cu ora:

„În baza datelor preliminare furnizate de inspectoratele școlare județene, rezultă că măsurile adoptate au condus la reducerea semnificativă a celor peste 30.000 norme didactice de predare salarizate în regim de plată cu ora, în anul şcolar 2024 – 2025care aduceau un cost anual semnificativ. Personalul care susținea aceste norme salarizate în regim de plată cu ora era reprezentat, pe de o parte, de cadre didactice titulare şi de cadre didactice angajate pe perioadă determinată („suplinitori”), care le-au preluat suplimentar, iar pe de altă parte de cadre didactice angajate doar în regim de plată cu ora (cadre didactice asociate/pensionate: circa 5.600 în anul școlar 2024 – 2025).”

Ministerul Educației și Cercetării a transmis că numărul normelor ocupate pe perioadă determinată (cu profesori suplinitori calificați) a rămas relativ constant, dar fără să fie prezentate datele exacte:

„Astfel, în anul școlar 2025 – 2026, prin redistribuirea acestor norme didactice de predare salarizate în regim de plată cu ora, în normele cadrelor didactice titulare şi ale celor angajate pe perioadă determinată („suplinitori”), ca urmare a creșterii cu 2 ore/săptămână a timpului dedicat pentru predare-învăţare-evaluare cu elevii la clasă (în timpul de lucru săptămânal de 40 de ore pe săptămână), din datele preliminare comunicate de inspectoratele şcolare, situația se prezintă astfel:

  • Numărul normelor ocupate cu profesori titulari a crescut cu circa 3%;
  • Numărul normelor ocupate pe perioadă determinată (cu profesori suplinitori calificați) a rămas relativ constant;
  • A scăzut cu circa 17% numărul normelor ocupate cu personal fără studii corespunzătoare postului (suplinitori necalificați), ajungându-se astfel la aproximativ 4.500;
  • Numărul normelor ocupate în regim de plata cu ora a scăzut la jumătate: de la 30.128 la circa 14.500.
Redăm comunicatul integral al Ministerului Educației și Cercetării:

Măsurile fiscal-bugetare în educație, implementate prin Legea 141/2025 – dificile, dar necesare -, au vizat și reducerea cheltuielilor de personal, în vederea încadrării în bugetul alocat pentru anul 2025, cu precădere a cheltuielilor legate de plata cu ora. 

În baza datelor preliminare furnizate de inspectoratele școlare județene, rezultă că măsurile adoptate au condus la reducerea semnificativă a celor peste 30.000 norme didactice de predare salarizate în regim de plată cu ora, în anul şcolar 2024 – 2025care aduceau un cost anual semnificativ. Personalul care susținea aceste norme salarizate în regim de plată cu ora era reprezentat, pe de o parte, de cadre didactice titulare şi de cadre didactice angajate pe perioadă determinată („suplinitori”), care le-au preluat suplimentar, iar pe de altă parte de cadre didactice angajate doar în regim de plată cu ora (cadre didactice asociate/pensionate: circa 5.600 în anul școlar 2024 – 2025).

Astfel, în anul școlar 2025 – 2026, prin redistribuirea acestor norme didactice de predare salarizate în regim de plată cu ora, în normele cadrelor didactice titulare şi ale celor angajate pe perioadă determinată („suplinitori”), ca urmare a creșterii cu 2 ore/săptămână a timpului dedicat pentru predare-învăţare-evaluare cu elevii la clasă (în timpul de lucru săptămânal de 40 de ore pe săptămână), din datele preliminare comunicate de inspectoratele şcolare, situația se prezintă astfel:

  • Numărul normelor ocupate cu profesori titulari a crescut cu circa 3%;
  • Numărul normelor ocupate pe perioadă determinată (cu profesori suplinitori calificați) a rămas relativ constant;
  • A scăzut cu circa 17% numărul normelor ocupate cu personal fără studii corespunzătoare postului (suplinitori necalificați), ajungându-se astfel la aproximativ 4.500;
  • Numărul normelor ocupate în regim de plata cu ora a scăzut la jumătate: de la 30.128 la circa 14.500.

Aproximativ 98.6% dintre titulari au rămas în aceleași unități școlare, iar acolo unde fragmentarea normei era deja în peste trei unități școlare s-a creat posibilitatea de a nu se fragmenta suplimentar. Așadar, în anul școlar 2025 – 2026, în comparație cu anul școlar 2024 – 2025, a crescut atât numărul profesorilor calificați la care copiii au acces, cât și timpul de interacțiune cu aceștia și a scăzut numărul personalului necalificat. În general, a crescut ușor numărul de cadre didactice cu un singur contract de muncă, pe perioadă nedeterminată și determinată, reducându-se semnificativ cheltuielile cu contractele la plata cu ora. Altfel spus, impactul pozitiv asupra copiilor și a procesului educațional este deja o realitate, iar preocuparea noastră va continua să se concentreze în perioada următoare asupra profesorilor: vom face eforturi pentru reducerea timpului dedicat activităților birocratic-administrative din timpul total de lucru, odată ce acesta este alocat mai mult pentru activități de predare.

În concluzie, în ciuda unor catastrofe potențiale anunțate/anticipate în spațiul public de diverse persoane, probabil fără timp pentru o documentare suficientă, numărul de titulari nu s-a redus drastic, dimpotrivă, suplinitorii nu au dispărut (suplinitorii calificați au rămas relativ stabili), iar normele la plata cu ora și-au găsit cadre didactice care să le susțină.

Vom reveni cu date actualizate pe măsură ce, la nivelul inspectoratelor şcolare județene, se finalizează verificările încadrărilor cu personal didactic de predare în unitățile de învăţământ preuniversitar.

Plata cu ora, potrivit Legii 141/2025

Din 1 septembrie 2025, de când începe anul școlar 2025-2026, profesorii din învățământul preuniversitar care predau suplimentar în regim de plată cu ora (PCO) vor fi plătiți mai puțin decât până acum, în urma unei modificări introduse de Legea 141/2025. Noua formulă de calcul, prevăzută la articolul 183 alineatul (51) din Legea 198/2023, stabilește că plata cu ora se face prin raportarea salariului brut lunar la numărul mediu de ore lucrătoare pe lună, stabilit anual de Guvern și nu la numărul de ore de predare dintr-o lună, cum era până acum.

La articolul 183, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (51), cu următorul cuprins:

„(51Începând cu data de 1 septembrie 2025, în sistemul de învățământ preuniversitar de stat, la stabilirea tarifului la plata cu ora se utilizează salariul de bază aferent cadrului didactic încadrat, având în vedere gradația de vechime în muncă, treapta de vechime în învățământ și gradul didactic corespunzător, la care se adaugă, după caz, următoarele majorări/sporuri: majorarea pentru predare simultană, indemnizația pentru învățământ special sau spor pentru activitatea de predare în sistemul penitenciar, indemnizație pentru zone izolate, spor de handicap și sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, raportat la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, stabilit anual prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.”

Conform HG 1506/2024, numărul mediu lunar de ore lucrătoare este de 165,334, iar salariul minim brut pe economie în 2025 este de 4.050 lei. Rezultă că remunerația minimă brută legală orară pentru orice muncă este 24,496 lei brut/oră.

Informații de context

Ministrul Educației spunea pe 14 august, la Euronews România: „vom vedea la sfârșitul lunii august câți titulari, câți suplinitori avem și câte ore au rămas la plata cu ora neacoperite. Eu sper să nu fie o reducere în zona suplinitorilor și să fie o reducere decisivă majoră în zona a ceea ce numim plata cu ora”.

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat pentru Edupedu.ro că „i-am avertizat pe premier și pe ministrul Educației, din semnalele pe care le avem, că orele la plata cu ora nu vor mai fi luate”.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat că „deja avem informații din școli, de la directori, de la colegii din consiliile de administrație, că sunt foarte multe discipline unde colegii noștri refuză să mai ia plata cu ora”. Declarațiile au fost făcute la emisiunea InfoEdu de la TVR Info.

Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ a explicat ce înseamnă creșterea normei didactice de predare și cum vor fi afectați profesorii:

„Mărirea normei didactice cu 2-4 ore, de fapt, înseamnă 15.000 de posturi reduse. I-am spus premierului că nu pot fi acoperite cele 2 ore în foarte multe școli și vor rămâne profesori titulari cu catedră incompletă. Sunt profesori cu gradul didactic I și 25 de ani, care aveau acea reducere de 16 ore, și trebuie să ajungă la 20 de ore. Realitatea ne arată că vor intra în restrângere de activitate. În 2-3 zile, când se finalizează această procedură, se va constata că, de fapt, nu se poate asigura catedra întreagă. (…) Asta înseamnă diminuarea salariilorNeavând cum să acoperi cele 2 ore, evident că se va ajunge în situația de a li se tăia salariile.”

Reducerea tarifului la jumătate pentru plata cu ora va veni cu un cost mare asupra „calității actului de predare-învățare-evaluare”, a afirmat, marți Cornelia Popa Stavri, președinte la Sindicatul Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 4, la DC Edu.

Adrian Balog, profesor la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara, a vorbit despre efectele pe care ar putea să le aibă reducerea tarifului la jumătate pentru plata cu ora. „Vor exista situații în care unii colegi – asta e valabil în toată țara – să nu mai accepte acele ore la plata cu ora, din cauza faptului că nu vor mai avea bani suficienți pentru a face naveta și pentru a desfășura acele ore”, a spus acesta la dezbaterea de marți, 5 august, organizată de Ministerul Educației și Cercetării.

Violeta Estrella Bontilă, directoarea Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a spus că nu știe cine va mai lua „plata cu ora la 22 de lei”. „Cine dorește să muncească gratis sau să muncească pe extrem de puțini bani? Este o muncă ce presupune un efort intelectual foarte mare”, a menționat profesoara. Declarațiile au fost făcute pentru Radio România Timișoara.

De remarcat că în contextul prezentării acestei măsuri de reducere a sumei pentru plata cu ora, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat pe 8 iulie 2025 că „este un calcul corect și atât își permite în acest moment țara”.

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, ce efecte are diminuarea cuantumului la plata cu ora pentru profesori: „În toamnă nu vor fi la plata cu ora profesori. Vor rămâne zeci de mii de copii, sute de mii de copii fără profesori”.

Citește și:
Ministrul Educației: În acest moment, valoarea medie a plății cu ora, în zona preuniversitară, se află în jurul valorii medii pentru o oră de gardă în zona de sănătate. Chiar am vorbit cu ministrul Sănătății, m-am interesat
Ministrul Daniel David: În condițiile bugetului de anul viitor, ar fi înțelept să gândim valoarea plății cu ora, nu în logica în care a fost înainte, dar cu un coeficient diferențiat dacă predai în zone dezavantajate, în mediul rural
Ministrul Daniel David: Cred că plata cu ora merită regândită, pe măsură ce ne stabilizăm fiscal-bugetar, să o diferențiem în funcție de zone. Acolo unde știm că nu prea merg profesorii să ai un indicator, spre exemplu, prin care valoarea să crească într-o oarecare măsură
Ministrul Daniel David: Plata cu ora pentru profesori ar putea fi diferențiată între rural și urban, din 2026


8 comments
  1. Oras resedinta de judet, scoala vocationala liceu dar si cu clase de primar si gimnaziu. Ore de fizica predate de o maseuza, ore de etnografie predate de coafeza, TIC predat de sofer. Bravo sinistru ministru!

  2. Www. Foarte tare. Dar cum este mai bine oare: profesori titulari de fizică care predau acum si chimie sau suplinitori calificați,absolvenți de biologie sau chimie ?
    Pe părinți sau pe ministru nu- i interesează! Ei sunt mulțumiți ca întra cineva la ore.

  3. Parcă e test inițial la mate la clasa a 5-a.

    Prin aceasta fițuică de comunicat MEC ascunde informații publice despre sistem.

    Cum trebuia sa arate.

    2024
    1. Total titulari
    2. Total suplinitori
    3. Total necalificați

    4. Titulari +PCO rotunjire din cauza incadrarii
    5. Titulari plata cu ora prin solicitare
    6. Suplinitori norma de bază+plata cu ora fără rotunjire din cauza incadrarii
    7. Suplinitori norma de bază+plata cu ora la cerere
    6. Necalificați norma de bază+PCO la cerere

    2025

    1. Total titulari
    2. Total suplinitori
    3. Total necalificați

    4. Titulari +PCO rotunjire din cauza incadrarii
    5. Titulari plata cu ora prin solicitare
    6. Suplinitori norma de bază+plata cu ora fără rotunjire din cauza incadrarii
    7. Suplinitori norma de bază+plata cu ora la cerere
    6. Necalificați norma de bază+PCO la cerere

    2025

    Doar așa se vedea clar câți suplinitori au fost disponibilizați și câți profesori cu norma întreaga față de 2024 nu mai au, la CERERE, nu datorită normei, PCO.

    David, ăstea sunt mojicii de copil impertinent.
    Demisia!

  4. succes in a gasi fraieri la plata cu ora printre pensionari.

  5. Întrebarea la care nu răspunde nimeni este: Cati profesori au rămas fără loc de muncă sau cu norma redusă după aplicarea Legii 141?
    Răspunde cineva?

  6. PS A scăzut la jumătate plata cu ora pentru ministerul a decis să plătească la jumătate orele suplimentare.

    Elementar, dragă Watson…

  7. Macheta pe care au cerut-o săptămâna trecută (un googleforms infect) era neclară. Unii au considerat că e vorba de persoane (fizic) care aveau PCO, una sau 9, nu contează, alții au considerat că e vorba de posturi (fracțiuni) ocupate prin PCO.

    Habar n-au ce au întrebat, ce au numărat, și ce a rezultat. Lumea lui Păcală s-a mutat în minister.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lucrările de licență de la Drept, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, au fost eliminate. Decanul Șerban Diaconescu: Eliminarea a fost făcută la cererea studenților. Există și o nefericită exagerare la verificarea lucrărilor prin programe de anti-plagiat

Studenții care finalizează studiile de licență la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anul viitor nu vor mai realiza lucrări de licență. Decizia a fost luată la…
Vezi articolul

În România mai este o singură localitate în carantină azi, în care elevii ar învăța 100% online, anunță ministrul Educației: Decizia de redeschidere a școlilor se va lua după rata de infectare din localitate la 14 zile, iar evaluările vor fi săptămânale

Mai este o singură localitate în carantină, în care toți elevii ar învăța online, a declarat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu la Antena3. „Aș vrea să vă spun că astăzi în…
Vezi articolul