Ministrul Daniel David, replică la afirmațiile lui George Simion despre 500.000 de concedieri de angajați de la stat: În Educație trebuie să angajăm oameni, nu să dăm oameni afară

2.621 de vizualizări
Foto: Radu Tuta / Agerpres Foto
Mesaj ferm al ministrului Educației și Cercetării, Daniel David: școala românească nu poate funcționa fără oameni. Dimpotrivă, are nevoie urgentă de profesori, specialiști și consilieri pentru a face față provocărilor actuale. Declarația a fost făcută pentru TVR și vine ca reacție la o afirmație recentă a liderului AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidențiale, care a susținut că 500.000 de persoane din administrația publică locală și centrală ar trebui concediate pentru a reduce cheltuielile statului. În acest context, ministrul Educației a ținut să precizeze că o asemenea abordare nu se poate aplica sistemului educațional, unde lipsurile umane sunt cronice.

„În sistemul educaţional avem nevoie să angajăm oameni, nu să dăm oameni afară. Avem un deficit de cadre didactice. Sigur, trebuie făcută o reformă şi în sistemul educaţional, dar în principiu trebuie să angajăm oameni, în învăţământul special avem nevoie de profesori de sprijin, de specialişti, de consilieri şcolari. Aşa că acel model cu siguranţă nu se aplică educaţiei”, a declarat Daniel David.

Ministrul a reiterat și ideea necesității redefinirii rolului profesorului în societate, inclusiv printr-un statut profesional îmbunătățit, susținut de o salarizare corespunzătoare. “În Educaţie, repet, orice reformă facem şi oricum o gândim, inclusiv cum spuneam – un nou rol pentru profesor în societate, un nou statut inclusiv prin salarizare, în educaţie ca să funcţioneze bine trebuie să angajăm oameni, nu să dăm oameni afară”, a precizat oficialul.

În ultimii ani, școlile din România s-au confruntat cu o criză acută de personal, mai ales în zonele rurale și în domenii precum consilierea psihopedagogică, logopedia sau educația specială. Posturile vacante nu sunt scoase la concurs pentru titularizare, după cum declarat foști miniștrii ai Educației, există foarte multe porturi pe perioadă determinată și profesorii sunt obligați să susțină an de an examenul scris de intrare în profesie, iar numărul consilierilor școlari este mult sub standardele internaționale și legale.

Nicușor Dan, primarul Bucureștiului, candidat și el la alegerile prezidențiale, a avut ieri o reacție pe subiect. Acesta a precizat că „este o prostie” concedierea a jumătate de milion de angajați la stat – „nu se poate, sunt sute de mii de profesori, medici, angajați în armată, poliție, justiție”, a spus acesta.

Ministerul Educației și Cercetării este cel mai mare angajator din România și implicit din sistemul de stat – circa 308.800 de oameni care lucrează în sistemul de Educație sunt plătiți din bugetul acestui minister, potrivit datelor pe luna martie 2025, publicate de Ministerul Finanțelor.


2 comments
  1. Nicio problema. 90 la suta din profesori au votat cu Simion.Isi merita soarta.

  2. Doar întreb: Cu cât a scăzut populația elevilor plecand in diaspora cu emigrarea și prin scăderea masivă a natalității, există o politică în acest sens măcar de observare din ultimii 10 – 20 și perspective viitoare?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Elevii olimpici național și internațional vor primi premii „mai mari” pentru performanțe, anunță ministrul David, după ce Guvernul Bolojan taie actualele burse de excelență din legea educației

Elevii olimpici național și internațional vor primi premii „mai mari” pentru performanțele de la competiții, anunță ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. Guvernul Bolojan taie actualele burse de excelență olimpică…
Vezi articolul

Ziua Internațională a Educației, sărbătorită azi de UNESCO. Organizația lansează un nou raport despre participarea elevilor și tinerilor la deciziile din educație și face un apel pentru prezența tinerilor la masa deciziilor

Ziua Internațională a Educației este marcată cu o zi mai devreme, pe 23 ianuarie, printr-un eveniment global organizat de UNESCO la sediul său central din Paris, dedicat rolului tinerilor în…
Vezi articolul

EXCLUSIV Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat pe o posibilă faptă de discriminare a elevilor făcută de Ministerul Educației prin eliminarea burselor de merit pentru clasa a V-a și a celor rurale pentru liceeni / La început de octombrie au loc audierile

Autosesizarea Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în cazul eliminării burselor rurale pentru liceeni și a burselor de merit pentru elevii de clasa a V-a a fost înregistrată, iar Ministerul…
Vezi articolul