Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, nu știa că naveta profesorilor trebuie decontată de primării și a spus că e o problemă la ministerul Educației – liderul sindical Marius Nistor, după o întâlnire la Guvern

1.467 de vizualizări
Foto: AGERPRES Foto/ Grigore Popescu
Decontarea navetei cadrelor didactice este obligația administrațiilor locale, iar Guvernul României ar trebui să intervină pentru a le atenționa în acest sens, susține liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, într-un mesaj transmis după o întâlnire a reprezentanților organizațiilor sindicale cu premierul Ilie Bolojan, vineri, 6 februarie, la Consiliului Național Tripartit. Potrivit sindicalistului, chiar ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, nu ar fi cunoscut cadrul legal privind această obligație.

„Referitor la decontarea navetei, s-a solicitat intervenția Guvernului României în sensul atenționării administrațiilor locale că, în conformitate cu prevederile legale, este obligația acestora de a asigura decontarea navetei. În mod surprinzător, chiar Ministrul Dezvoltării, domnul Attila Cseke, nu știa acest lucru, afirmând că «aceasta este o problemă a MEC»”, a transmis Marius Nistor.

Declarația vine în contextul în care sindicatele din educație au semnalat în repetate rânduri că multe primării refuză să deconteze cheltuielile de transport ale profesorilor, invocând eronat lipsa temeiului legal. În 23 ianuarie, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, anunța că reprezentanții FSLI și ai Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au solicitat Ministerului Educației și Cercetării să transmită în teritoriu precizări clare referitoare la dreptul profesorilor de a beneficia de decontarea navetei. Solicitarea a fost făcută după o discuție tehnică purtată joi, 22 ianuarie, cu reprezentanții MEC.

  • „Am atras atenția asupra faptului că anumite administrații locale refuză decontarea cheltuielilor de navetă pentru personalul didactic, invocând eronat lipsa temeiului legal”, se arăta în informarea sindicală.

Situația este confirmată și de lideri sindicali din teritoriu. Iolanda Cătinean, președinta Sindicatului din Învățământ „Spiru Haret” Mureș, declara pentru Edupedu.ro că „foarte multe localități (UAT-uri) nu au decontat naveta profesorilor”, iar unele cadre didactice predau „în trei-patru unități de învățământ aflate la distanță una de alta”. În decembrie 2025, Sindicatul Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara avertiza că, pe fondul măsurilor de austeritate, „se înmulțesc administrațiile locale care nu realizează” decontarea navetei profesorilor și anunța că au fost pregătite documente pentru acțiuni în instanță.

În ianuarie 2025, Edupedu.ro a scris că aplicarea reglementărilor privind decontarea cheltuielilor de navetă pentru cadrele didactice a fost amânată prin OUG nr. 156/2024, însă sindicatele subliniază că normele actuale permit administrațiilor locale să acopere costurile pentru transport, inclusiv pentru profesorii care locuiesc în alte localități decât cea în care predau. Federația „Spiru Haret” a precizat că „decontarea se realizează fie prin abonamente la mijloacele de transport în comun (auto, CFR, naval), fie prin contravaloarea biletelor, sau prin decontarea carburantului pentru rute similare”.

În același timp, Legea Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023 prevede, la art. 127 lit. k, că autoritățile administrației publice locale au responsabilitatea de a asigura decontarea cheltuielilor de navetă pentru personalul didactic și auxiliar, indiferent de localitatea în care își desfășoară activitatea. Potrivit sindicatelor, această prevedere nu este prorogată de nicio ordonanță de urgență, inclusiv de OUG nr. 156/2024, ceea ce înseamnă că autoritățile locale sunt obligate să respecte articolul și să aloce fonduri pentru naveta personalului din școli.

Problema navetei profesorilor poate fi descrisă și ca un efect al prorogărilor repetate operate de Guvern asupra unui alt articol din lege. Concret, art. 139 alin. (2) lit. d) din Legea 198/2023 prevede că aceste cheltuieli ar trebui asigurate din bugetul de stat, însă aplicarea lui a fost amânată succesiv. Astfel, prevederea a fost prorogată inițial prin OUG nr. 115/2023 (Guvernul Ciucă), apoi prin OUG nr. 156/2024 (Guvernul Ciolacu), iar ulterior prin Legea nr. 141/2025 (Guvernul Bolojan), termenul fiind împins până la începutul anului școlar 2027-2028.

Într-un răspuns oficial al Ministerului Educației către Parlament, instituția a recunoscut că, în cazul în care autoritățile locale nu alocă fonduri pentru navetă, cadrele didactice „se pot adresa instanței de contencios administrativ”. În același document, Ministerul a susținut că finanțarea cheltuielilor cu naveta profesorilor nu se asigură în prezent prin bugetul MEC și că instituția nu are pârghiile legale prin care să dispună decontarea de către primării.

În acest context, profesorii ajung să suporte din propriile venituri cheltuieli importante. Profesoara Lorena Zamfir, care face naveta zilnic din Iași către comuna Țibana, estima într-o declarație pentru TVR Iași că cheltuie aproximativ 900 de lei pe lună pentru transport. O altă profesoară, Ioana Pourtzoglou, a descris naveta ca fiind „un program copleșitor”, precizând că ajunge să conducă zilnic „cel puțin 2 ore și jumătate dus-întors”.


2 comments
  1. Toți sunt ignoranți și incompetenți, indiferent de culoare, nație, origini. Aceleați mecle de profitori, traseiști, palavragii, nerușinați și habarniști ajunși acolo pe linie de nepotism în cadrul partidului.

  2. Ați observat ca UDMR ca si Bolojan nu vrea sa știe nimic despre educație?

    Ca îi deranjează subiectul?
    Ca îi încurcă domeniul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Chestionar online de orientare în carieră pentru elevii de clasa a VIII-a din Ilfov, anunțat de inspectorat. Datele vor fi interpretate și culese cu ajutorul studenților de la Universitatea București

În perioada februarie-martie elevii de clasa a VIII-a din județul Ilfov vor completa un chestionar privind orientarea școlară și profesională, potrivit unei note a Inspectoratului școlar Ilfov. Chestionarul se va…
Vezi articolul

Premierul Bolojan, întrebat cine anume a luat deciziile privind educația: S-au adunat aceste propuneri, aceste propuneri au fost adunate și au fost asamblate într-un program asumat de către toate partidele din coaliție. V-am dat un răspuns

Propunerile privind educația, incluse în pachetul recent de măsuri fiscal-bugetare, „s-au adunat”, iar apoi „aceste propuneri au fost adunate și au fost asamblate în acest program, care este asumat de…
Vezi articolul

Salvați Copiii: 36% dintre părinții care lucrează în străinătate nu pot veni să îşi petreacă concediul cu copiii lor rămași în România – anchetă pe 2.000 de copii / Elevă: Dacă n-aș reuși să o văd pe cameră în fiecare seară, cred că aș plânge întruna

Mai puțin de jumătate dintre părinții care lucrează în alte țări vin în vacanţa de vară în România, în timp ce 36% dintre părinţi nu pot veni, iar 15% nu…
Vezi articolul

Rectorul SNSPA Remus Pricopie, considerații despre ministrul Sănătății Vlad Voiculescu: Ușurința partidelor de a promova la ministere oameni fără pregătire în domeniu și fără experiență în gestionarea sistemelor mari este „cât se poate de periculoasă”

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a emis, luni, un comunicat în care sunt citate considerațiile rectorului acestei instituții, Remus Pricopie, prezentat și în calitate de fost ministru…
Vezi articolul

Bursele de merit „Ligia Deca” pentru medii școlare de 1, 2, 3 și 4 nu vor mai fi acordate din septembrie 2024. Dispar cele peste 8.500 de burse de merit pentru medii sub 5, pentru care elevii încasează anul acesta 450 de lei pe lună dintr-o gafă a ministrului

Premiera înregistrată de educația din România și semnalată de Edupedu.ro în noiembrie 2023 și-a dovedit falimentul 5 luni mai târziu: este vorba despre bursele de merit „Ligia Deca”, pentru elevii…
Vezi articolul