Ministrul Educației anunță că va încuraja implementarea unui mecanism de semnalare anonimă a activităților legate de droguri în școli: Dacă un elev spune că un coleg consumă sau vinde droguri, să nu fie văzut ca „pârâciosul” clasei, ci ca o persoană foarte responsabilă și apreciată / Avem în psihologie „regula mortului”. Poate ar trebui să le spunem elevilor ce să facă, nu doar ce să nu facă

Ministrul Educației, Daniel David, afirmă că școlile trebuie să adopte ideea că este de „neacceptat consumul de droguri în școala respectivă” și să-l aprecieze pe elevul care spune cine consumă sau vinde în școală substanțe, nu să fie considerat „pârăciosul clasei”. În cadrul unei dezbateri privind traficul și consumul de droguri în școli și licee, organizată marți la Senat, Daniel David a expus trei măsuri care trebuie urmate pentru combaterea consumului de droguri în școli și a subliniat că este nevoie de colaborarea dintre profesori, părinți, elevi și asistenți medicali din școli, pentru că „specialiștii nu pot să fie eficienți în prevenție fără părinți și fără profesori”.

• Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a participat la dezbaterea despre traficul și consumul de droguri în școli și licee, organizată marți 18 martie 2025 de Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Corupției și Petiții din Senatul României.

Ministrul „a anunțat că va încuraja implementarea mai eficientă a unui mecanism care să permită semnalarea anonimă a activităților legate de droguri în școli și în jurul școlii”, precizează și Ministerul Educației într-un comunicat remis la încheierea dezbaterii.

„Trebuie cumva să creștem și în cultura organizațională a fiecărei școli ideea că consumul de droguri este ceva de neacceptat în școala respectivă. Altfel spus, dacă eu anunț că văd un coleg care consumă sau vinde droguri, sau un profesor vede acest lucru, să nu fiu văzut ca «pârăciosul» clasei, să fiu văzut ca cineva foarte responsabil și să fie un element de apreciere în cultura organizațională a școlii. Un lucru foarte important”, a spus ministrul Daniel David în cadrul dezbaterii.

Ministrul Educației și Cercetării a subliniat că liceenii se află în faza de adolescență, în care vor să-și asume comportamente de risc, să testeze limitele și a propus ca alternativă inclusiv activitățile sportive ca mecanism pentru a nu recurge la droguri.

„Noi în psihologie avem o chestie care se numește «regula mortului». Dacă tu spui oamenilor ce să nu facă, îi tratezi ca pe niște morți, fiindcă un mort nu consumă droguri, nu consumă alcool, nu fumează și așa mai departe. Unor oameni trebuie să le spui și ce să facă, ca un comportament alternativ. Și atunci în școli va trebui să avem grijă să avem stimulări comportamentale pe diverse activități sportive sau de alt tip care să stimuleze această tendință pe care tinerii o au pentru a-și testa impulsurile, viola reguli într-o anumită limită, spre exemplu, controlabilă și a avea acea stare de bine care de foarte multe ori este cea care este căutată prin consumul de droguri. Sunt astfel de mecanisme care au fost implementate”, a spus ministrul.

Oficialul a prezentat trei abordări integrate pentru a combate consumul și vânzarea drogurilor în școli și în jurul școlilor. David a subliniat că este nevoie de pregătirea profesorilor pentru a depista posibile cazuri de elevi care consumă, precum și de implicarea părinților: „Nu vrem să transformăm profesorii și părinții în psihologi și medici (…) specialiștii nu pot să fie eficienți în prevenție fără părinți și fără profesori”, a spus acesta.

Ministrul a încurajat, de asemenea, „implementarea mai eficientă a unui mecanism care să permită semnalarea anonimă a activităților legate de droguri în școli și în jurul școlii”.

„Noi avem în momentul acesta, în unele școli, niște cutii în care cineva anonim poate să facă o sesizare, dar ar trebui să gândim altfel. (…) Ai practic butonul roșu. Ce-i butonul roșu? Este pur și simplu o adresă de email în care cel care răspunde de problema respectivă în instituție poate primi o sesizare anonimă. Și noi, dacă tot avem în fiecare școală acel responsabil pentru prevenirea consumului de droguri, am putea să facem acest lucru astfel încât el să fie persoana care primește pe o adresă clar specificată de e-mail o sesizare într-o manieră și anonimă, să poată să accepte și într-o variantă anonimă. Și asta se poate implementa, hai să spunem, într-o lună sau într-un termen relativ scurt. Cred că este un lucru bun”, a spus ministrul.

Din comunicatul de presă transmis de Ministerul Educației, pe tema combaterii traficului și consumului de droguri în școli și licee:

„Alături de alte aspecte relevante (ex. mii de activități antidrog derulate anual în sistemul de educație), ministrul a punctat ideea că avem deja multe forme (reglementări) bune în zona combaterii traficului și a consumului de droguri, dar că trebuie să le dăm conținut și să le facem să funcționeze mai bine.

Putem face acest lucru doar prin abordări integrate rațional la cel puțin trei niveluri:

(1) Zone curate, fără droguri și dealeri, în jurul școlilor și în școli;

(2) Prevenție primară și secundară bazată pe dovezi, făcută de specialiști din domenii diverse, coordonați în intervenții validate științific de specialiști în psihologia modificărilor cognitiv-atitudinale și comportamentale, incluzând aici și educația cadrelor didactice (și, în general, a întregului personal din școli) și a părinților.

3) Unități de tratament medical și psihologic, inclusiv pentru prevenție terțiară și prevenirea recăderilor, toate bazate pe dovezi.

Pentru a facilita nivelul 1, ministrul a remarcat colaborarea foarte bună cu ministerele/autoritățile responsabile de siguranță și ordine publică (ex. ministrul afacerilor interne) și a anunțat că va încuraja implementarea mai eficientă a unui mecanism care să permită semnalarea anonimă a activităților legate de droguri în școli și în jurul școlii.

La nivelul 2 ministrul a punctat necesitatea unor intervenții cât mai personalizate, în care se alternează mijloacele bazate pe „pedepse” (descurajare) și „recompense” (ex. cultură personală și organizațională antidrog, activități alternative, precum sportul etc.); tot aici ministrul a punctat noile discipline/module de învățare legate de stilul de viață sănătos și educația pentru sănătate din noile planuri-cadru propuse recent la nivelul învățământului liceal.

La nivelul 3 ministrul a insistat pentru facilitarea rapidă a accesului la pachete integrate de tratamente medicale și psihologice bazate pe dovezi”.

Redăm intervenția ministrului Daniel David

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Forme avem, reglementări avem, problema care este? Eu cred că problema este gravă, dar în același timp n-aș vrea să exagerăm nici negativul. Cu siguranță procentele sunt mult mai mari decât cele pe care le-ați menționat, fiindcă și structura noastră, așa psiho-culturală, este să mai ascundem pe alocuri lucrurile care nu arată foarte bine și mai ales consumul de droguri este ceva care nu este acceptat sau nu este de acceptat la nivel social. Nu stau lucrurile, probabil, nici atât de grav cum prezintă presa sau în spațiul public, dar cu siguranță suntem undeva în jurul mediei la nivel european și este o problemă suficient de gravă să o abordăm și în zona Guvernului și în zona Parlamentului. Deci este clar că chiar dacă nu facem totdeauna estimările cele mai ridicate, cele mai grave, problema este suficient de gravă să o abordăm. Înțelegând aceste lucruri, eu cred că trebuie să ne uităm la formele pe care le avem și să încercăm în prima fază să le implementăm bine, să le implementăm performant, dacă simțim în proces că ne mai trebuie și alte reglementări, că avem nevoie și de alte instituții, le putem crea, dar întâi să le facem funcționale pe cele pe care le avem.

De aceea și din discuții pe care le-am avut și cu colegi din zona de psihologie, medicină, cu colegi din zona Parlamentului, este clar că, după mine, ca Ministru a Educației, acțiunea trebuie să fie gândită la trei niveluri sau în trei componente principale. 

Prima componentă se referă la ideea de a face curat în jurul școlilor, ca să spun așa, mai direct și metaforic. Adică Ministerul de Interne, autoritățile locale pur și simplu trebuie să se asigure că în jurul unităților școlare nu este acces la droguri, nu există dealeri, nu există stimularea, ca să spun așa, pentru acest comportament.

Din discuțiile pe care le-am avut cu domnul Cătălin Predoiu, și m-am uitat peste raportul Ministerului de Interne din ultimii ani, vreau să vă spun că s-au făcut multe lucruri, acțiunile sunt destul de bine reprezentate, au angajat oameni, au o mulțime de activități, unele mai publice, altele prin tacticile lor specifice. Deci este clar că avem de lucru acolo să curățăm în jurul școlilor mediile. Și cred că direcția pe care a pornit Ministerul de Interne, împreună cu autoritățile locale mă refer la poliția care ține de autoritățile locale, sigur, și poliția din diverse județe cred că merg în direcția bună. 

Doi: Aici cred că avem probleme. Aici mă refer la prevenția primară și secundară, prevenția primară, adică copiii care n-au o problemă, nu consumă droguri și prevenția secundară, copii care au început sau sunt tentați să se apropie de droguri, dar încă nu sunt în faza unui consum clinic sau într-o fază de dependență.

Și aici noi nu cred că am abordat lucrurile foarte în regulă până acum, pentru că de multe ori ne-am bazat pe transferul de cunoștințe, să mergem să le vorbim despre ce fac drogurile, cât de rele sunt, ce impact pot să aibă. Aceste cunoștințe din zona de sănătate care vin pe latură medicală mai degrabă sunt foarte importante, sunt fundamentale, reprezintă un element cheie. Numai că elementul fundamental în prevenție este cum schimbi comportamentele copiilor și cum schimbi componenta cognitiv-atitudinală față de droguri. Degeaba știm diverse lucruri, dacă acele lucruri nu se exprimă în comportamentul meu și în atitudinea pe care o am față de consumul de droguri.

De aceea cred că aceste programe de prevenție primară și secundară sunt într-o situație un pic mai complicată pentru că eu sunt psiholog ca formare, dar cred că aceste programe trebuie să fie conduse de specialiști în psihologie, specialiști în modificări cognitiv-comportamentale, fiindcă noi asta vrem să modificăm, deci componente cognitiv-comportamentale și asta n-am făcut-o până acuma și n-am gândit programele de prevenție în această logică. De asemenea, în programele de prevenție nu ne putem baza numai pe specialiști în psihologie sau medicină sau asistente medicale. Noi trebuie să implicăm în aceste programe de prevenție primară și secundară profesorii, trebuie să implicăm părinții, fiindcă ei pot să fie, de exemplu, agenții care, dacă sunt învățați, pot să detecteze primele semne ale interesului și ale consumului de droguri. De multe ori nu i-am luat parteneri sau și pe ei îi antrenăm, așa, la nivel teoretic, nu se vede nimic într-o evaluare practică.

Nu vrem să transformăm profesorii și părinții în psihologi și medici. Nici nu putem să facem o prevenție primară și secundară fără ei, fiindcă până la urmă sigur cineva ar putea să spună doar educația principală sau educația cheie fundamentală n-ar fi trebuit făcută în familie? Dar nu vreau să problematizez aceste lucruri. Spun asta doar ca să înțelegem că specialiștii nu pot să fie eficienți în prevenție fără părinți și fără profesori. 

Și a treia linie se referă la situația în care copiii sunt deja dependenți, consumă droguri, au dependență și mă refer la tratament și la prevenție terțiară. Prevenția terțiară se referă la complicațiile care pot să apară după ce problema clinică deja e acolo. Aici stăm foarte prost din punctul meu de vedere, în sensul că copiii care ajung în această fază și au nevoie de tratament n-au suficient acces la servicii, dar nu orice servicii, servicii bazate pe dovezi, servicii cum le numim noi evidence-based.

Dacă în prevenție spuneam că componenta psihologică, după mine, este mai importantă, în a treia componentă cea medicală este mai importantă și ai nevoie de aceste tratamente medicale bazate pe dovezi, zona de psihoterapie sau de psihologie, venind secundar și complementar. Avem centre pentru tratament, iar prevenția terțiară, adică după ce ai fost tratat, să previi recăderile fiindcă acolo e o problemă foarte mare. Bun, a fost într-un centru, a primit tratament și după șase-șapte luni este din nou consumator. Aici lucrurile stau foarte prost. Ori nu oferim servicii, ori dacă oferim servicii nu sunt servicii bazate pe dovezi. Eu mereu am spus că uneori ne bucurăm prea repede că pentru diverse probleme sociale, inclusiv consumul de droguri, dar vorbesc și de alte fenomene sociale complicate, ne bucurăm când apar organizații de psihologi sau psihiatri și oferă servicii. Ne ok, oferim servicii pentru victime. Uneori nu-i bine să oferi servicii dacă acele servicii nu sunt bazate pe dovezi. Pierdere de vreme, pierdere de resurse. Deci mintea noastră trebuie să fie regândită la ceea ce spuneam, servicii bazate pe dovezi în toate nivelurile pe care le-am prezentat. Altfel ne uităm: avem legi, reglementări, avem pe hârtie persoane implicate. Vă pot spune eu că avem statistica în care acel responsabil din cele 6.000 și ceva de școli raportează sistematic ministerului ce activități legate de prevenirea consumului de droguri se derulează în unitatea școlară. Avem zeci de mii de astfel de activități anuale și cu toate astea vedem că, repet, rezultatele nu sunt foarte bune. Formele există, hai să ne focalizăm și pe fond, iar elementul cheie în mesajul meu pentru cei care vă ocupați și cu partea asta legislativă: când mai strecurăm sau vrem să promovăm reglementări pe accesarea unor servicii, mereu să adăugăm în coadă servicii bazate pe dovezi. Altfel, dacă punem doar accesul la servicii medicale și psihologice, uneori nu ajunge. Și vedem de ani de zile că am creat acest acces și nu se schimbă fenomenul. O să încercăm să implementăm aceste lucruri. Repet, colaborarea este bună cu Ministerul de Interne, cu autoritățile locale, încercăm să acoperim celelalte niveluri și unde o să avem nevoie de implicarea Parlamentului.

(…) Trebuie cumva să creștem și în cultura organizațională a fiecărei școli ideea că consumul de droguri este ceva de neacceptat în școala respectivă. Alte spus, dacă eu anunț că văd, nu știu, colegul meu consumă sau vinde și așa mai departe, sau un profesor vede acest lucru, să nu fiu văzut ca «părăciosul» clasei, să fiu văzut ca cineva foarte responsabil și să fie un element de apreciere în cultura organizațională a școlii. Un lucru foarte important. Noi, ca să pregătim acest lucru în planurile cadru pe care ați văzut că le-am dus în dezbatere publică, ne apropiem de o formă cât mai acceptabilă pentru toată lumea. Am propus pentru prima dată să fie un curs oferit de către școală. Elevii pot să le aleagă sau nu, focalizat pe stilul de viață sănătos, pentru că mie ca ministru mi se tot cere ce facem pentru consumul de droguri, consumul de alcool, mâncatul nesănătos, fumatul. N-am cum să le abordez pe fiecare separat. Sau dacă le abordăm separat, începem să ne suprapunem prin competențe, oameni, cheltuim resurse. Stilul de viață sănătos este un antidot global la toate aceste lucruri, fiindcă în stilul de viață sănătos discut și despre cum să controlez comportamentul alimentar, fumatul, alcoolul, consumul de droguri, sexul neprotejat și așa mai departe. Deci, încercăm să ducem acest lucru acolo și sunt curios ce o să zică și ceilalți colegi psihologi implicați. De exemplu, m-am uitat ce au făcut alte țări și am văzut și în Marea Britanie, în Finlanda, în țările nordice, cum au reușit să reducă procentul celor care consumă droguri în zona asta educațională, în școli. 

Au pornit și de la o chestie de psihologie, în sensul că noi să nu uităm că mai ales în zona liceului copiii se află în faza asta de adolescență. Au impulsuri, doresc să-și asume comportamente de risc, doresc să își testeze limitele, doresc să treacă dincolo de reguli, de legi și că consumul de droguri reprezintă cumva un astfel de comportament. Noi în psihologie avem o chestie care se numește «regula mortului». Dacă tu spui oamenilor ce să nu facă, îi tratezi ca pe niște morți, fiindcă un mort nu consumă droguri, nu consumă alcool, nu fumează și așa mai departe. Unor oameni trebuie să le spui și ce să facă, ca un comportament alternativ. Și atunci în școli va trebui să avem grijă să avem stimulări comportamentale pe diverse activități sportive sau de alt tip, care să stimuleze această tendință pe care tinerii o au de a-și testa impulsurile, viola reguli într-o anumită limită, spre exemplu, și controlabilă și avea acea stare de bine care de foarte multe ori este cea care este căutată prin consumul de droguri. Sunt astfel de mecanisme care au fost implementate. Sunt convins că dacă ne uităm la ce au făcut alții, putem și noi să implementăm lucruri bune, să aducem și altele în plus.

(…) Noi avem în momentul acesta, în unele școli, niște cutii în care cineva anonim poate să facă o sesizare, dar ar trebui să gândim altfel. Și uite, tocmai vorbeam cu secretarul de stat că trebuie să implementăm și o să implementăm rapid asta la UBB și la alte universități, nu numai legat de droguri, agresiune sexuală, de diverse probleme de etică. Ai practic butonul roșu. Ce-i butonul roșu? Este pur și simplu o adresă de email în care cel care răspunde de problema respectivă în instituție poate primi o sesizare anonimă. Și noi, dacă tot avem în fiecare școală acel responsabil pentru prevenirea consumului de droguri, am putea să facem acest lucru astfel încât el să fie persoana care primește pe o adresă clar specificată de e-mail o sesizare într-o manieră și anonimă, să poată să accepte și într-o variantă anonimă. Și asta se poate implementa, hai să spunem, într-o lună sau într-un termen relativ scurt. Cred că este un lucru bun”.