Ministrul Educației, Daniel David, prima reacție la alegerea lui Nicușor Dan președinte: Toate armele tac și ne regăsim împreună pentru a ne apăra și dezvolta țara, în aceste condiții internaționale periculoase / „Un gând bun studenților și… noi știm de ce!”

7.801 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos/ Gyozo Baghiu
„Așa cum spuneam când mi-am anunțat susținerea pentru Nicușor Dan (vezi aici), de luni, 19 mai 2025, toate armele tac și ne regăsim împreună pentru a ne apăra și dezvolta țara, în aceste condiții internaționale periculoase. Avem rezultatele (it’s done), suntem toți aici (but not gone), iar acum avem nevoie de contribuția tuturor care pot face ceva pentru țară și români!”, spune ministrul Educației, Daniel David, în prima reacție după câștigarea alegerilor prezidențiale de către candidatul independent pro-european Nicușor Dan.

Amintim că rezultatul final, după numărarea tuturor celor 11.507.695 de voturi exprimate în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, arată că Nicușor Dan a întrunit 53,60% dintre sufragii (6.168.642 milioane de voturi) și câștigă alegerile prezidențiale, cu un avans de 829.589 de voturi. În diaspora, Nicușor Dan a obținut 44,14% din voturi (720.996), transmite G4Media.ro. George Simion încheie cursa pe locul 2, cu 46,41% din voturi (5.339.053 milioane de voturi). În diaspora, Simion a obținut 55,86% din voturile exprimate (912.553 voturi).

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, susținut de președintele interimar Ilie Bolojan și de către PNL în actualul Guvern, și-a declarat susținerea pentru Nicușor Dan în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, după ce în primul tur a îndemnat la vot pro-Crin Antonescu, la fel ca partidul care l-a adus la Guvernare.

Mesajul integral al ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, după câștigarea alegerilor prezidențiale 2025 de către Nicușor Dan:

It’s done, but not gone! Trei gânduri la cald despre rezultatul alegerilor prezidențiale – 18 mai 2025

Așa cum spuneam când mi-am anunțat susținerea pentru Nicușor Dan (vezi aici), de luni, 19 mai 2025, toate armele tac și ne regăsim împreună pentru a ne apăra și dezvolta țara, în aceste condiții internaționale periculoase. Avem rezultatele (it’s done), suntem toți aici (but not gone), iar acum avem nevoie de contribuția tuturor care pot face ceva pentru țară și români!

Până când ne implicăm în proiecte mai mari, iată câteva gânduri la cald despre acest rezultat (voi face o analiză psihoculturală mai complexă în zilele care urmează):

  • (1) Cred că mișcarea «naționalist-suveranistă» ar fi avut șanse mai mari dacă nu se asocia cu mișcarea bizară și cu cea grotesc-agresivă, ambele cu puternice tendințe antieuropene. Estimarea mea, discutată în grupurile de colaboratori, a fost că, în aceste vremuri, această mișcare «naționalist-suveranistă» poate lua în țară în jur de maximum 45%, dar și că nu poate dobândi majoritatea dacă se colorează cu demersuri bizare și grotesc-agresive, care frizează bunul-simț și dau astfel fiori reci normalității majoritare. Bunul-simț a protejat normalitatea de cei care pretind că vorbesc pentru și în numele poporului român sau chiar al lui D-zeu!
  • (2) Partea din diasporă, care ne amenința că «…venim să ne luăm țara înapoi», trebuie să înțeleagă că:
    • Nu o poate lua de la alți români și copiii lor!
    • Că au loc în țara lor și că cea mai bună cale pentru asta este cea a educației, culturii, muncii cinstite și a bunului-simț! Bunul-simț este busola care trebuie să ne ghideze, chiar atunci când educația-cultura ne mai diferențiază. Bizareriile, grotescul și agresivitatea nu ajută!
    • În esență, nu țara este a noastră sau a unora dintre noi, ci noi suntem ai țării!
  • (3) Circulă deja câteva mituri, care trebuie clarificate:
    • Am câștigat cu ajutorul diasporei? Nu, dimpotrivă, în condițiile în care în diasporă Nicușor Dan a pierdut, dar au contat major cei din diasporă care au votat pro Nicușor Dan, iar diferența făcută în țară nu s-a mai putut anula!
    • Am câștigat cu voturile basarabenilor care sunt și cetățeni români și care au făcut diferența? Nu, dacă ne gândim că în ecuația globală Nicușor Dan a câștigat cu peste 800000 de voturi, dar aceste voturi au contat major în ecuația globală a diasporei și în general!
    • Am câștigat cu voturile cetățenilor români de etnie maghiară, care au făcut diferența? Nu, în condițiile în care în țară diferența a fost de peste 1000000 de voturi, dar aceste voturi au contat enorm în ecuația globală.

Să mergem împreună!

P.S. Un gând bun studenților și… noi știm de ce!”

Citește și:
Cine este Nicușor Dan, câștigătorul alegerilor prezidențiale 2025 din România: primul președinte matematician cu aur „pur” la două olimpiade internaționale și primul care a declarat că Educația trebuie tratată ca problemă de securitate națională
LIVE Rezultat final alegeri prezidențiale 2025, turul doi: Numărătoarea voturilor s-a încheiat, Nicușor Dan a câștigat alegerile / George Simion și-a recunoscut înfrângerea


7 comments
  1. Parca, pe azi era promis Raportul de stare a învățământului cu recomandările de reformă și planurile cadru pentru liceu. Unde sunt?

  2. Bravo, felicitări. Mă bucur că veți rămâne, macar sper asta, la conducerea edu… N am fost de partea baricadei dumneavoastră, dar v am apreciat viziunea privind statutul profesorului. Cum veți reforma…sau veți reforma modul în care profesorul are acces în sistemul de predare la catedră? Titularizarea asta imbecila de azi, trebuie redefinita!

  3. Cred că în ce privește opțiunea/ acțiunea de vot contează mult ( statistic) dorința de conformare intr – un mix complicat cu capacitatea de a decide de sine stătător…..
    …de văzut cât de autentic este rezultatul individual/ cumulat…
    spor la analize !

  4. Știm cu toții:)… și cei care am fost studenți și cei care sunt și cei care nu vor fi vreodată, din păcate….
    … discursul oficial a fost despre Europa ( ..pro Europa), discursul concret individuala multiplicat in milioane .. a fost despre cine ne reprezintă, cu cine vrem sa semănăm, cu cine vrem sa ne asocieze lumea larga, cu cine vrem sa conviețuim, in ce fel….
    Ce face educația din om….? Reduce ura, dotează cu putere de sine….. și, in final, face diferența între a ridica pumnul sau ideea, planul, efortul…. speranța, înțelegerea, empatia, curajul, încrederea…
    Mult succes!

  5. Aștept scuze pt tâmpenia aia spusă de dvs precum că fizica și chimia sunt obiecte ce trebuie scoase din trunchiul comun

    1. Nu înțelegi.Rwspira tori la unison pentru ca vor face și de acum încolo aceleași dezastre.Fizica și chimia dispar,examenul de Titularizare dispare,vor rămâne doar oamenii lor.Nu vom mai avea loc,nu vom mai putea respira.Democratie?Ce democrație!La noi nu exista asa ceva,noi suntem colonie.

      1. Mare adevăr ai grăit, Dany!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Risc iminent ca deciziile actuale să nu corecteze, ci, din contră, să adâncească inechitățile din educație. Școala trebuie să fie mai întâi o stare de spirit și doar apoi o instituție – Anca Florea, directoarea adjunctă a Colegiului Național „B. P. Hasdeu” din Buzău

Apel la luciditate, solidaritate autentică și reflecție morală, lansat de Anca Florea, directoare adjunctă la Colegiul Național „B. P. Hasdeu” din Buzău, într-o postare pe contul său de Facebook. „Sunt…
Vezi articolul

RANKING România își extinde prezența în clasamentul universităților după domenii de studiu Shanghai 2024, deși rămâne în afara clasamentului general Shanghai / Babeș-Bolyai – în top 100 la Matematică / Reviriment în domeniile Economie și Psihologie / Prezență minimă la Inginerie, nicio apariție la Educație, Științe politice sau Drept 

România își extinde prezența în clasamentul internațional Shanghai Ranking după domenii de studiu 2024, în condițiile în care, pentru al doilea an consecutiv, nu este reprezentată deloc în top 1000…
Vezi articolul

Majorarea salariilor din Educație nu există în programul guvernului Ciolacu. În replică, Ligia Deca susține că „față de decembrie 2016, salariul brut al unui profesor s-a triplat” / Ministrul nu precizează că brutul a crescut mult mai rapid ca netul, în 2018, prin mutarea contribuțiilor angajatorului la angajat, sau că profesorii ar fi trebuit să aibă încă din ianuarie 2020 salariul primit abia în 2023

Ministrul Educației a declarat că salariul brut al unui profesor debutant s-a triplat, față de nivelul din decembrie 2016. Afirmația a fost făcută de Ligia Deca la audierile din Parlament,…
Vezi articolul