Ministrul Educației despre refuzul unor primari de a deconta naveta profesorilor din mediul rural: Este o situație nedreaptă pentru profesori / Vom găsi o soluție pentru anul viitor: fie să anulăm prorogarea, fie să găsim un mecanism prin care primăriile să-și asume responsabilitățile stabilite prin lege

1.103 vizualizări
Foto: © Ragne Kabanova | Dreamstime.com
Ministrul Educației Daniel David a fost întrebat de jurnaliștii de la Bihoreanul cum va dezvolta învățământul rural, în contextul în care, în prezent, multor profesori din județ nu li se decontează naveta. „Vom găsi o soluție pentru anul viitor, fie să anulăm prorogarea, fie să găsim un mecanism prin care primăriile să-și asume responsabilitățile stabilite prin lege”, a spus David la conferința de presă susținută la Oradea, joi, 20 noiembrie.
  • Amintim, Edupedu.ro a scris despre mai multe situații în care primarii refuză să plătească naveta profesorilor, invocând ordonanța de urgență trenuleț dată de Guvernul Ciolacu în decembrie 2024. Profesorii plătesc sute de lei pe lună pentru a ajunge la școală, din banii lor

Întrebat de jurnaliștii de la publicația Bihoreanul, cum va dezvolta învățământul rural,în contextul în care în județ primarii din aproximativ 20 de UAT-uri din județ refuză să le deconteze naveta cadrelor didactice, pe motiv că nu au bani, ministrul Educației a spus că va găsi o soluție pentru anul viitor și a recunoscut că este o situație nedreaptă pentru profesori.

„Știu, am primit și eu o mulțime de sesizări, am vorbit și cu premierul și am transmis primarilor că nu este o situație acceptabilă, nu se respectă normele pe care le avem. Încercăm să căutăm o soluție”, a răspuns Daniel David.

Ministrul spune că o opțiune este ca Ministerul Educației să plătească contravaloarea navetei, așa cum, de altfel, prevede Legea învățământului preuniversitar, dar articolul a fost amânat anul acesta prin ordonanța trenulet.

„Vom găsi o soluție pentru anul viitor, fie să anulăm prorogarea, fie să găsim un mecanism prin care primăriile să-și asume responsabilitățile stabilite prin lege, fiindcă știu situația respectivă și este una nedreaptă pentru profesori”, a mai spus ministrul.

Ce spune ordonanța de urgență „trenuleț”

Ordonanța de Urgență (OUG) „trenuleț” 2025 a suspendat aplicarea prevederilor din Legea educației, prin care profesorii ar trebui să primească banii pentru navetă, transferând responsabilitatea către autoritățile locale.

Ordonanța privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, cunoscută drept „ordonanța trenuleț” suspendă aplicarea unui punct din legea educației 198/2023 prin care elimină din finanțarea de baza acordată școlilor costurile pentru naveta personalului didactic și angajaților școlii.

Actul normativ a fost adoptat fără modificări în ședința de Guvern de luni, 30 decembrie și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2025.

Este vorba despre prorogarea articolului 139, alineatul 3, litera d): „Finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, pentru următoarele articole de cheltuieli, în funcție de care se calculează costul standard per antepreșcolar/preșcolar/elev, după cum urmează: 

d) cheltuieli de transport pentru personalul din învățământul preuniversitar care nu dispune de locuință în unitatea administrativ-teritorială unde are postul”.

Prin acest demers al Guvernului Ciolacu, banii pentru naveta angajaților din școli, profesori sau personal administrativ și a celor din inspectorate sau alte isntituții din învățământul preuniversitar nu mai sunt asigurați în anul 2025.

Consiliul Economic și Social menționează în avizul negativ, consultativ, acordat proiectului de OUG faptul că: „În prezent, primăriile refuză decontarea navetei personalului din învăţământ. Menționăm că, de la apariția Legii Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023, personalul din învățământ nu mai beneficiază de decontarea navetei, deoarece articolul a fost prorogat în fiecare an, dar nu s-au transmis precizări clare primăriilor pentru decontare“.

Cazuri în care profesorilor li se refuză decontul

Edupedu.ro a scris despre cazul mai multor profesori și învățători din comuna Sălcioara din județul Ialomița, unde primarul refuză să plătească transportul din ianuarie anul acesta pe motiv că ordonanța trenuleț îi interzice asta și „legea este aplicabilă, nu discutabilă”.

Un alt caz este în comuna Țibana, județul Iași unde zeci de profesori nu mai primesc banii pentru navetă pentru că primăria nu are bani. Contactat de Edupedu.ro, primarul PSD Gheorghe Rotaru a spus:„ Dar de, n-au luat salariile?„.

Ministerul Educației spunea în luna februarie într-un răspuns pentru sindicate obținut Edupedu.ro că asigurarea fondurilor este în sarcina autorităților publice locale. Școlile au obligația să ceară banii de transport în bugetele locale.

Însă fiecare primar interpretează legea în alt mod: dacă cel din Țibana spune că nu are bani să achite și ordonanța îi permite să nu plătească în aceste condiții, primarul din Sălcioara intrepretează altfel: că ordonanța îi interzice să plătească, chiar dacă ar avea bani.

Informații de context

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au adresat în ianuarie 2025 Guvernului și mai multor ministere o serie de solicitări privind decontarea navetei cadrelor didactice. Asta după ce Ordonanța de Urgență (OUG) „trenuleț” 2025 a suspendat aplicarea prevederilor din Legea educației, transferând responsabilitatea către autoritățile locale.

Edupedu.ro a scris că profesorii și angajații din școli și inspectorate nu mai beneficiază de decontarea navetei pe întreg anul 2025, a decis Guvernul Ciolacu prin ordonanța-trenuleț.

Sindicatele au cerut ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, în funcție din 24 decembrie 2024, să intervină prin discuții la ministerul Finanțelor și ministerul Dezvoltării pentru a clarifica obligația administrației publice locale de a deconta naveta profesorilor și celorlalte categorii de personalul din educație care lucrează în alte localități decât cea de domiciliu.

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a transmis în februarie un răspuns oficial sindicatelor din învățământ prin care susține că decontarea cheltuielilor de transport pentru cadrele didactice și personalul auxiliar rămâne în responsabilitatea autorităților locale. Conform legislației în vigoare, primăriile trebuie să asigure aceste fonduri, însă termenul de aplicare a prevederilor din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 a fost amânat până în anul școlar 2026-2027.

Foto: © Ragne Kabanova | Dreamstime.com /
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:

Ministrul Educației, despre refuzul unor primari de a deconta naveta profesorilor: Voi avea o discuție cu premierul, să vedem cum putem ajunge la primari astfel încât să le spunem că nu e o chestiune „dacă vrei sau nu”, e vorba de legalitate
Profesorii și angajații din școli și inspectorate nu mai beneficiază de decontarea navetei pe întreg anul 2025, a decis Guvernul Ciolacu prin ordonanța-trenuleț
Primarul PSD al comunei ieșene Țibana, Gheorghe Rotaru, refuză de 6 luni să deconteze naveta profesorilor: Dar n-au luat salariile? N-am bani la buget
Situație paradoxală: o școală renovată și modernizată în urmă cu doi ani prin sponsorizări și proiecte cu ONG-uri va fi renovată din nou, timp de aproape 2 ani, de data aceasta de Primărie, deși ar fi avut nevoie doar de izolare termică / Miza ar fi banii din PNRR, dar șantierul pune profesorii și copiii pe fugă


2 comments
  1. Trebuia să se gândească „dășteptul” de David, în primul rând, la copii, căci una din cauzele abandonului școlar este lipsa transportului, ca să numai vorbim de distanța mare dintre localități, în special în mediul rural. Profesorii se pot descurca. Mulți dintre ei au mașini personale, așa că se pot descurca să ajungă la școlile unde predau, pe când mulți copii nu au acest mijloc de transport. Copiii sunt beneficiarii educației, nu profesorii, care și așa au prea multe drepturi și privilegii. Ei sunt cei care trebuie și sunt obligați să îi educe pe acești copii.

    1. Da, drăguță, de 15 ani n-a mai decontat nimeni naveta în școala mea, unii vin zilnic de la 50 km distanță, alții trebuie să meargă în trei structuri cu mașinile lor, indiferent de starea vremii sau a drumurilor.

      Elevii au trei microbuze școlare, din care unul electric, cumpărat la ”valoarea” de 200 de mii de euro, că doar atât face, nu? (pe primărie, evident, din bugetul statului).

      Așa că plimbă ursul, mincinoaso.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Spor de calculator pentru profesori, cerut Guvernului de sindicatele FSLI. Argumentul: expunerea la radiațiile emise de dispozitivele personale folosite în activitatea profesională

Spor de calculator pentru profesori, asta solicită Guvernului în plină campanie electorală Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. Printr-o adresă obținută de Edupedu.ro, FSLI reclamă faptul că „gradul de nemulțumire al…
Vezi articolul

VIDEO Copiii se simt singuri și izolați la școală, profesorii nu îi întreabă și nu discută cu ei despre problemele personale, spune Alina Sava, expert în Educație al Băncii Mondiale. Diriginții vor avea rol central în programul de reducere a abandonului școlar, vor fi formați să devină „coacher” pentru clasele lor și vor introduce date în SIIIR pentru care vor fi plătiți

„Copiii, când au fost întrebați dacă discută despre problemele lor personale cu cineva din școală, ei au spus că nu, ceea ce este foarte greu. Ne-am dat seama că ei…
Vezi articolul