Ministrul Educației: Nu sunt adepta interzicerii telefoanelor la ore. Telefoanele sunt interzise la ore de un an

3.423 de vizualizări
SURSA: Salvati Copiii
„Să interzici ceva nu înseamnă întotdeauna că ai şi rezolvat o problemă, de aceea nu sunt adepta acestor măsuri radicale!” Asta a declarat Ecaterina Andronescu la lansarea „Studiului privind utilizarea Internetului de către copii„, al organizației Salvați Copiii, potrivit Agerpres. Ministrul Educației a răspuns întrebărilor părinților și jurnaliștilor și a anunțat că nu vrea să interzică telefoanele mobile în școli sau la ore, spunând că profesorul trebuie să gestioneze aceste situații. Telefoanele sunt interzise la ore de anul trecut, prin ordinul dat de predecesorul Ecaterinei Andronescu, Liviu Marian Pop.

Ordinul de ministru nr 3.027 din 8 ianuarie 2018 prevede la articolul 197, alineatul 2 că telefoanele mobile sunt interzise în timpul orelor de curs, al examenelor și al concursurilor. Prin excepție de la această prevedere, este permisă utilizarea acestora în timpul orelor de curs, numai cu acordul cadrului didactic, în situația folosirii lor în procesul educativ sau în situații de urgență. Pe durata orelor de curs telefoanele mobile se păstrează în locuri special amenajate din sala de clasă, setate astfel încât să nu deranjeze procesul educativ.

Întrebată dacă este de acord cu interzicerea telefoanelor mobile la cirsuri, ministrul Educației a spus următoarele: ”Să interzici ceva nu înseamnă întotdeauna că ai şi rezolvat o problemă, de aceea nu sunt adepta acestor măsuri radicale, cu atât mai mult cu cât telefonul a devenit un instrument de lucru, să învăţăm să-l folosim ca atare”, a spus Andronescu, citată de Agerpres.

Rep: – Ce ar trebui să facă profesorul în cazul elevilor care nu sunt atenţi la oră din cauza telefonului mobil

– „Eu cred că profesorul e cel care gestionează subiectul acesta, nu trebuie să-i spună ministrul ce să facă, profesorul e cel care manageriază clasa în ora pe care o predă şi are toate drepturile şi toată pregătirea să facă acest lucru sau ar trebui să o aibă. Adică, eu, ca profesor, am autoritatea orei pe care o predau şi ştiu ce am de făcut în timpul orei, nu trebuie să-i sfătuiesc eu ce sa facă, nu sunt şcolile identice, nu sunt clasele identice, nu sunt copiii identici, adaptarea metodelor pedagogice la ceea ce reprezintă clasa respectivă e calea pe care profesorul trebuie să managerieze ora”, a declarat Andronescu

FOTO: Salvati Copiii

 


2 comments
  1. Doamna Andronescu stie ipotetitic ce face un profesor si care este atmosfera intr-o clasa de elevi nemotivati de sistemul insusi. Dumneaei sa faca un experiment si sa isi arate talentul la o clasa de profesionala.. dupa care sa isi exprime punctul de vedere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING VIDEO Iohannis: Peste 40 la sută dintre clădirile în care funcționează școli sunt amplasate în zone cu risc seismic ridicat / Nu avem în vedere un lockdown de Paști / Restricțiile de circulație ar putea fi de la 22:00

Președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă la Cotroceni la finalul ședinței de lucru privind siguranța publică în unitățile de învățământ. Președintele a avertizat că peste 40 la…
Vezi articolul

Cei doi elevi de clasele a VII-a și a VIII-a, clasați în primii 4 și apoi descalificați de Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar București, la Olimpiada de Securitate Cibernetică, au fost dați afară pe nedrept din concurs și discriminați – opinie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

Cei doi elevi de clasele a VII-a și a VIII-a, clasați în primii 4 la etapa pe Municipiul București și apoi descalificați de Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar al Municipiului…
Vezi articolul

Afacerea microbuzelor electrice la suprapreț – Ministerul Educației spune că va analiza „cu celeritate” documentația pentru județele Iași și Prahova și va dispune „măsurile care se impun” / MEC declară că are atribuții limitate de verificare

Ministerul Educației și Cercetării a reacționat marți după-amiază la ancheta de presă referitoare la achiziția la suprapreț a microbuzelor școlare electrice prin PNRR, reacție ce survine la mai bine de…
Vezi articolul