Ministrul Muncii anunță o nouă lege a salarizării bugetarilor la care va lua ca parteneri sindicatele din educație și sănătate

9.023 de vizualizări
Marius Budai – Ministrul Muncii /Foto: Gov.ro
Ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD), a anunțat vineri că lucrează la o nouă lege a salarizării bugetarilor, fără să dea însă mai multe detalii despre calendarul proiectului și principiile pe care le va respecta. El a spus doar că va lua ca parteneri sindicatele din educație și sănătate, care au început proteste încă din primele zile ale acestui an, potrivit G4Media.

„Am spus dintotdeauna că au dreptate. După o perioadă de doi ani de zile, şi anume mă refer la anii 2020- 2021, când Legea salarizării a fost pusă între paranteze, plastic vorbind, şi nu s-a aplicat în continuare ceea ce trebuia să se aplice, s-au creat mult mai multe inechităţi în sistemul public de salarizare. Iată că suntem acum în această perioadă când trebuie să reparăm ceea ce nu s-a făcut doi ani de zile. Am discutat cu dumnealor şi i-am primit şi la sediul PSD din Kiseleff şi am spus foarte clar că îi voi lua parteneri în construcţia viitoarei Legi a salarizării şi, dacă în momentul în care s-a scris PNRR nu s-a luat în calcul o discuţie transparentă cu partidele din opoziţie, pentru că este un program naţional, nu al unui partid, eu nu o să repet aceeaşi greşeală şi îi voi lua parteneri în ceea ce înseamnă construcţia Legii salarizării, dar şi a Legii pensiilor”, a declarat Budăi pentru Agerpres.

Citeşte articolul integral pe G4Media


5 comments
  1. Sunt multe, prea multe inechitati în legea salarizării. Un director grad II, dintr-o unitate sanitara cu paturi, are un salariu net de 5000 lei, la fel ca un funcționar cu studii medii din administrația publica locala.

  2. Domnule ministru nu repetati greselile doamnei olguta de a stabili salariile in primarii de catre consilierii locali fara experienta legislativa adica de catre primarii care de regula au majoritate in consiliile locale, mai precis salarii pe ochi frumosi si cumetrii sau santaj.

  3. Deși ideea este foarte bună și trebuia aplicată de mult timp, tare mi-e că iar o sa ducă la amânări și discuții interminabile, realizate exact cu scopul ăsta.
    Până nu încep protestele masive în toată țara, greva de avertisment și apoi greva generală, nimeni nu o sa îi ia în serios pe cei din educație.
    Ce se promite de atâția ani este apă de ploaie și nimic mai mult.

    1. Greve și haos vrea partea rusofila de aceea se și sabotează unii pe alții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică ghidul pentru dezvoltarea platformei de evaluare online a elevilor, la clasă și la examenele naționale. Platforma va costa aproape 80 de milioane de euro, prin PNRR / Care sunt condițiile de participare la licitație

Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică ghidul prin care sunt stabilite condițiile pentru dezvoltarea platformei de evaluare în mediul online a competențelor elevilor. Ministerul Educației va plăti prin componenta…
Vezi articolul

Ligia Deca i-a primit la discuții pe elevii care au protestat față de lipsa transportului gratuit, la Ministerul Educației / Lorena Drăgușin, președinta AEC: Sunt 82.000 de elevi care nu au transport gratuit asigurat spre școală, nu 30.000 cum prezenta ministerul. Ne-a spus că de la 1 februarie vor primi toți elevii sume forfetare, chiar dacă acolo este serviciul public de transport, ceea ce este contrar legii

Protestul mai multor asociații ale elevilor la Ministerul Educației s-a încheiat joi, la prânz, după două ore în care au pichetat sediul instituției nemulțumiți de faptul că 82.000 de elevi…
Vezi articolul