Ministrul Sănătății, despre măsurile de distanțare din școli: Credeți că copiii vor păstra acea distanță de 1 metru?

5.701 de vizualizări
Foto: gov.ro
Purtarea măștii va fi obligatorie, la fel și folosirea dezinfectantului, odată ce începe școala, însă măsura de distanțare fizică de 1 metru va fi dificilă de respectat.

„Prezența măștilor și a dezinfectantul lui, chiar dacă ar fi distanța de 1 m, credeți că copiii vor păstra acea distanță de 1 m. Deci copiii sunt… Și atunci noi trebuie să adaptăm, suplimentând cu obligativitatea măști și dezinfectantului precum și observarea inclusiv în pauzele dintre ore, precum și în curtea școlii lor atunci acolo unde este aglomerație”, a declarat Nelu Tătaru la ieșirea din Ministerul Sănătății, potrivit B1.ro.

El a mai spus că în momentul de față sunt scenarii care pot fi aplicate în funcție de evoluția epidemiologică de la mijlocul lunii spetembrie, când începe școala și o previziune exactă vor avea cu aproximativ o săptămână înainte.

„Școala nu începe acum, școala începe pe 14 septembrie. Trebuie să vedem evoluția de atunci. Noi avem scenarii care pot fi aplicate în funcție de evoluția de atunci, nu putem ști evoluția de atunci. O previziune în contextul în care toată lumea ar respecta regulile și ar trebui să avem o săptămână în care să stabilizăm”, a declarat ministrul Sănătății.

Întrebat dacă în Capitală vor putea sta câte doi elevi în bancă, având în vedere nivelul de aglomerație din școli, Tătaru a răspuns: „În măsura în care vom avea și măsuri suplimentare pe care le gândim în acest moment, cum ar fi acele glasvanduri separatoare, dar rămân efectiv la discuția grupurilor tehnice în măsura în care vom vedea și evoluția din a doua jumătate a lunii august.”

Și premierul Ludovic Orban a vorbit miercuri despre obligativitatea purtării măștilor și despre montarea de glasvanduri din plexigras în sălile de clasă.

„În școli, acolo unde începe activitatea normal, va fi necesar portul măștii atât pentru cadrele didactice, cât și pentru elevi și personalul auxiliar. Acolo unde este posibilă despărțirea prin plafoane de plexiglas este important ca acest lucru să se realizeze. Toate școlile trebuie sa fie pregătite cu substanțe de dezinfecție, cu dezinfectanti la dispozitia cadrelor didactice si elevilor”, a declarat Orban în fața camerelor reunite ale Parlamentului, unde a prezentat raportul cu măsurile luate de Guvern pentru deschiderea şcolilor, începând de la 14 septembrie 2020.

Însă, obligatovitatea purtării măștii în timpul orelor pentru toții copiii nu a făcut parte din recomandările specialiștilor Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) care stau la baza elaborării ghidului pentru școli.

„Noi am formulat niște recomandări pe care le-am transmis mai departe [în Ministerul Sănătății – N.Red.]. Printre acestea se numără distanțarea de un metru între bănci, purtarea măștii în recreație, dar nu și în timpul pe care îl petrec copiii în clasă”, a declarat pentru Edupedu.ro directorul general al INSP, Simona Pârvu. Ea a precizat că “profesorii vor purta mască tot timpul, în clasă”.

Foto: gov.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
elaborarea curriculumului de liceu

Alocarea de fonduri “iresponsabil de mici” educației, școală din ce în ce mai neatractivă pentru copii și nevoia regândirii programelor școlare – Federația sindicatelor libere din învățământ face aceleași constatări ca în 2017, într-o rezoluție către Minister, Guvern și Parlament

Politica de “subfinanțare cronică a sistemului de învățământ”, salariile nemotivante și impredictibilitatea în educație sunt câteva dintre constatările dintr-o rezoluție anunțată de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și postată…
Vezi articolul

Sprijin pentru familii vulnerabile și copii, în locul separării copilului de familie și plasarea lui în sistemul de protecție specială – proiect de lege al Guvernului / Se vor înființa 150 de centre de zi și Observatorul Național al Copilului

Guvernul a aprobat pentru trimiterea în Parlament proiectul Legii privind prevenirea separării copilului de familie, conform anunțului instituției. Propunerea legislativă urmărește reducerea numărului de copii care intră în sistemul de…
Vezi articolul