Mircea Dumitru a pierdut alegerile pentru șefia Senatului Universității din București. Noul președinte al forului este prodecanul Facultății de Drept

8.621 de vizualizări
Colaj: Facebook si Youtube
Mircea Dumitru a pierdut cursa pentru șefia Senatului Universității din București, în fața lui Claudiu Paul Buglea. Instituția de învățământ superior a organizat astăzi, 20 noiembrie, alegerile pentru funcția de președinte al Senatului, pentru mandatul 2019-2023. Pe această poziție au candidat actualul rector al Universității din București, Mircea Dumitru – aflat la finalul celui de-al doilea mandat de rector, și prodecanul Facultății de Drept – Paul Buglea.

În primul tur, Buglea a obținut 47 de voturi, Dumitru – 45 și 3 au fost anulate. În al doilea tur al alegerilor pentru funcția de președinte al Senatului Universității din București, Claudiu Paul Buglea a obținut 49 de voturi, Mircea Dumitru – 41 de voturi, iar două au fost anulate, potrivit surselor Edupedu.ro.

Senatul Universității din București are 119 membri în total și ambele tururi ale alegerilor au avut loc astăzi, 20 noiembrie.

Pe pozițiile de vicepreședinte al Senatului au ieșit câștigători Dan Oancea (Facultatea de Drept) și Carmen Chifiriuc (Facultatea de Biologie).

Până acum, președinte al Senatului a fost Marian Preda, care candidează pentru funcția de rector al Universității din București. Alegerile pentru poziția de rector al Universității din București vor avea loc la începutul lunii decembrie.

Potrivit surselor Edupedu.ro, votul de astăzi a fost unul împotriva lui Mircea Dumitru, care la finalul a 8 ani de rectorat a vrut să facă rocada cu Marian Preda.

Cine este Claudiu Paul Buglea, noul președinte al Senatului Universității din București

Claudiu Paul Buglea (45 de ani) este conferențiar universitar, prodecan de 12 ani al Facultății de Drept, membru al Senatului universitar în ultimii 8 ani, avocat în Baroul București și arbitru în Curtea de arbitraj comercial internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Buglea predă la Drept din 1996, iar în documentul de candidatură depus la Universitate scrie că “în ultimii 12 ani am avut calitatea de Prodecan, activitatea mea concentrându-se pe soluționarea problemelor studențești, dar și pe reprezentarea Facultății de Drept în numeroase foruri și reuniuni”.

Predă discipline precum Dreptul comerțului internațional și Drept internațional privat.

În 2005 a obținut titlul de doctor în științe juridice, la ASE, cu teza „Solutionarea litigiilor dintre state si comercianti de alta nationalitate”, sub coordonarea profesoarei Brandusa Stefanescu.

În 1996 a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București.

Descarcă de aici CV Claudiu Paul Buglea

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Serie de conferințe despre știință adresate publicului larg, lansată de Universitatea din București. Primul eveniment – o conferință despre microbi, marți 17 martie, la Teatrul Național

Universitatea din București anunță o serie de conferințe destinate „apropierii publicului larg de cultura științifică”, anunță instituția într-un comunicat de presă. Seria, intitulată „Știința la scenă deschisă”, începe marți, 17…
Vezi articolul
Remus Pricopie / Foto: Agerpres

Remus Pricopie, rectorul SNSPA: Dezechilibrul de gen afectează calitatea guvernării. Partidele refuză să promoveze femeile pe listele electorale și în funcții publice executive. În Guvernul României vedem 20 de bărbați și o singură femeie

„În România, reprezentarea femeilor pe plan politic este una deficitară. Partidele politice refuză, pur și simplu, să promoveze femeile pe listele electorale și în funcții publice executive. Ne uităm din…
Vezi articolul
Predare exclusiv online

Ministrul Educației, despre dezbaterea controversată organizată de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca cu Simion: Nu văd decât o bună-practică care există și în alte universități la nivel european și american

Ministrul Educației, Daniel David, care este și rectorul suspendat al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a vorbit în cadrul briefingului de presă de după ședința de Guvern din 24 aprilie despre…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Facultățile de Matematică și Informatică din opt universități îi cer ministrului David licența cu dublă specializare și pentru studenții lor: Solicităm introducerea specializărilor Matematică-Informatică, Matematică-Fizică, Matematică-Biologie, Matematică-Finanțe și Bănci pentru viitorii profesori de liceu

Facultățile de Matematică și Informatică din opt universități membre ale Consorțiului Universitaria îi cer ministrului Educației, Daniel David, printr-un memoriu, măsuri urgente pentru consolidarea domeniului Matematică în învățământul superior și…
Vezi articolul

Universitatea Babeș-Bolyai l-a concediat pe profesorul de „etică și integritate academică” de la extensia sa din Reșița, trimis în judecată de DNA după ce a fost prins în flagrant când lua mită de la studenți ca să-i treacă la examene

Lectorul Rudolf Cristian de la Centrul universitar din Reșița al Universității Babeș-Bolyai (UBB), trimis în judecată de DNA după ce a fost prins în flagrant când primea mită de la…
Vezi articolul