Mircea Miclea, despre sistemul finlandez de educație: mit sau model pentru România?

8.557 de vizualizări
Sistemul finlandez de educație
“Butonul roșu trebuie activat dacă visăm o preluare simplistă, mecanică, nereflexivă” a practicilor din sistemul finlandez de învățământ. “Încă suntem în faza în care avem de învățat de la alții. Nu putem arunca cu piatra în ei. Putem arunca cu piatra în noi, dacă preluăm mecanic”, a declarat pentru Edupedu.ro fostul ministru al Educației Mircea Miclea. Psihologul a explicat marile diferențe dintre educația din Finlanda și cea din România, care fac ca sistemul românesc de învățământ să rămână încă departe de rezultate pentru majoritatea copiilor.

Pentru a vedea ce are Finlanda valoros în educație, dar și care sunt capcanele preluării ad litteram a unui astfel de model în sistemul românesc, Edupedu.ro l-a contactat pe fostul ministru Mircea Miclea. Rezultatele testelor PISA 2015 arată în felul următor: Finlanda este pe locul 5 din 70 de țări și economii studiate, în timp ce România este pe locul 48.

Mircea Miclea, pentru Edupedu.ro, despre modelul finlandez de învățământ:
“Finlanda are o formare a profesorului la nivel de masterat, nu la nivel de licență cum e la noi, acum.

În ‘viziunea’ doamnei Andronescu, din nou se introduce masteratul didactic, care este însă deja în lege. Deci reciclează din nou, sub forma unui principiu general, o soluție care este un paragraf de lege în care se descrie totul exact și care este în vigoare. După cum spuneam, viitorul putea începe acum 8 ani.

Sunt 3 lucruri în plus, la sistemul finlandez, față de sistemul de educație din România:
  • 1. este o formare foarte riguroasă a cadrului didactic la nivel de masterat didactic.
  • 2. este un prestigiu social foarte ridicat al profesiei de dascăl: sunt 3-4 pe un loc la masteratele didactice, care sunt socotite ca fiind o formare de mare prestigiu social; asta e societatea finlandeză.
  • 3. salarizarea profesorilor la intrare este extrem de bună. Or, la noi, salarizarea profesorilor la intrare este extrem de redusă. La noi, au salarii foarte mari profesorii la final de carieră și foarte reduse la intrarea în carieră și atunci nu încurajezi intrarea.

Salariul minim brut în Finlanda, deci salariul de intrare practic, reprezintă 92,1% din PIB-ul per capita. La maxim reprezintă 119,8% din PIB.

Sistemul finlandez de educație: Despre salarii

În România, salariul minim reprezintă 47% din PIB, iar la ieșire reprezintă 125% din PIB. Asta îți arată foarte clar: noi încurajăm să vină oamenii să facă meseria de profesor sau nu? Uite, finlandezii încurajează. De ce? Pentru că de la început salariul lor este 92,1% din PIB-ul per capita și crește, pe măsură ce trec anii, dar crește la 119,8%.

La noi, la intrare salariul e 47%, deci toată lumea fuge. De ce: e fraier să vină să aibă un salariu care reprezintă 47% din PIB-ul per capita? Deci ei stimulează intrarea în sistem, noi nu stimulăm deloc intrarea în sistem și stimulăm mai degrabă rămânerea în sistem, până nu mai poți. Diferența e enormă între salariul de intrare și final.

Există soluții care se construiesc pornind de la bunele practici internaționale.

Noi avem o calitate slabă a majorității profesorilor. Păi dacă nici nu îi dai un curriculum structurat, ca să poată să urmarească exact care e lecția 1, care e lecția 2, și îi dai numai obiective de învățare, cum se dă în Finlanda… Acolo nu se spune curriculum, ci se spune: iată ce trebuie să știe la finalul anilor elevii. Ce lecție faci? Ce lecție vrei tu. Pe când la noi, dacă faci chestia asta, cu personal slab pregătit, cu un curriculum vag produci efecte dezastruoase. Un curriculum generic ca cel finalndez poate produce efecte extraordinare, cu condiția unui personal didactic extrem de bine pregătit. Simpla importare a curriculumului finlandez, cu cadre didactice formate românesc, este dezastruoasă.

Modelul finlandez prezintă un pericol dacă îl preluăm mecanic. Altfel, unele practici de acolo pot fi preluate și adaptate. Butonul roșu trebuie activat dacă visăm o preluare simplistă, mecanică, nereflexivă. Dacă însă facem o preluare reflexivă, adaptativă, atunci e binevenită. Încă suntem în faza în care avem de învățat de la alții. Nu putem arunca cu piatra în ei. Putem arunca cu piatra în noi, dacă preluăm mecanic.

Sistemul finlandez de educație: Ce merită menținut din sistemul românesc de învățământ?

Sunt multe lucruri care merită menținute, din sistemul românesc de învățământ. Așa cum este acum sistemul, cu clasa pregătitoare și evaluarea după fiecare ciclu curricular la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a și a IX-a – ar fi trebuit să fie, este unul foarte bine-venit, pentru că este exact evaluarea formativa pe care tu o poți utiliza pentru a corecta din timp deficiențele de învățare ale elevilor.

Ce se întâmplă este că, deși a rămas în lege, din păcate evaluarea nu se utilizează. Se fac evaluările, dar rezultatele la aceste evaluări din clasele a II-a, a IV-a, a VI-a nu sunt utilizate pentru remedierea deficiențelor, ci sunt ascunse. E o complicitate aici a Ministerului, care nu vrea să facă publice aceste date, dar și a cadrelor didactice, care nu vor să se responsabilizeze pentru deficiențele pe care le creează prin faptul că predau prost.

Și atunci spun că aceste evaluări nu au nicio valoare și, practic, ascund rezultatele acestor evaluări. Sunt prezentate și la nivel de minister atât de vag, că nimeni nu știe ce să facă cu ele. Iar profesorii, la nivel de clasă, le spun părinților: domne’, nu le luați în calcul, că nu au nicio valoare. Și nici măcar ei nu le iau în calcul, deși este o informație extrem de utilă, pe care ar putea-o folosi ca să intervină remedial din timp. Ăsta e un lucru care merită să rămână”.

Citește mai jos primele două părți ale interviului cu Mircea Miclea:

Mircea Miclea: Aceste generații slab educate, cu abandon școlar mare, vor construi România de mâine. Vom avea o țară și mai incompetentă

 

Mircea Miclea, despre “viziunea Andronescu”: Viitorul ar fi putut începe acum 8 ani, dacă nu s-ar fi pogorât noaptea peste mințile unora care au ciuruit legea educației

Despre Mircea Miclea

Mircea Miclea este fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, a fost ministru al Educației în perioada decembrie 2004 – noiembrie 2005, președinte al comisiei prezidențiale – în mandatul lui Traian Băsescu – care a realizat Raportul pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, – o diagnoză a întregului sistem de învățământ din România.

Comisia prezidențială pe educație condusă de Mircea Miclea a creat, pornind de la diagnoza sistemului de educație și cercetare, Pactul național pe educație, care în 2008 a fost semnat de toate partidele politice.

Pasul al treilea al comisiei a fost transformarea Raportului prezidențial în Legea educației nr. 1/2011 adoptată în mandatul lui Daniel Funeriu. Legea este și acum în vigoare, deși modificată major de guvernele PSD.

 

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Elev de clasa a XI-a, în prima zi de școală, după mai bine de un an: Am simțit o apropiere umană de care am dus lipsă. Am vorbit ca între oameni, nu ca între elev și profesor. Despre școala online: Am realizat că cel mai important în viață este să fii autodidact

Ștefan este elev în clasa a XI-a la o școală din Suceava și astăzi, 19 mai, a fost pentru prima dată într-un an și două luni când și-a revăzut toți…
Vezi articolul

Cât timp vor sta oamenii acasă? Secretar de stat în Ministerul Sănătății: Afirmația profesorului Streinu-Cercel este foarte binevenită – măcar 6 săptămâni, ar fi mai bine 8 și ideal – 10

Întrebat cât vor sta oamenii acasă, secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, a făcut trimitere la afirmația profesorului Adrian Streinu-Cercel despre care a spus că „este foarte binevenită”,…
Vezi articolul

Aur absolut pentru un elev român la Olimpiada Internațională de Chimie Mendeleev. Profesoara Daniela Bogdan: Avem cel mai bun rezultat de anul acesta / Pentru olimpiadă am făcut pregătirea online

Raul-Mircea Bodrogean a luat cel mai mare punctaj la Olimpiada Internațională de Chimie Mendeleev, primind aurul absolut la finalul competiției, au anunțat astăzi organizatorii concursului. Profesoara care a pregătit lotul…
Vezi articolul