Moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, Ligia Deca, a fost respinsă

368 de vizualizări
Foto: © Cateyeperspective | Dreamstime.com
Camera Deputaţilor a respins, marţi, moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, Ligia Deca. S-au înregistrat 81 voturi pentru, 189 contra, iar nouă deputaţi nu au votat, conform Agerpres.

Moţiunea simplă, intitulată „Un ministru care minte nu poate gestiona Educaţia” a fost depusă de deputaţii USR şi cei de la Forţa Dreptei şi dezbătută luni în plenul Camerei. 

La dezbatere, Ligia Deca a acuzat opoziția că spune jumătăți de adevăr: “Textul acestei moțiuni pare mai degrabă o sinteză a mesajelor de pe rețelele de socializare ale inițiatorilor, decât o analiză realistă, onestă, obiectivă a ceea ce s-a întâmplat în educație”.

Ligia Deca a mai subliniat și că toți parlamentarii, inclusiv cei ai opoziției au votat legile Educației.

Foto: © Cateyeperspective | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citeşte şi:
Ligia Deca, către Opoziție: Nu există reformă cu efect instantaneu în educație / Sunteți un pericol pentru viitorul României, dacă nu vă raliați la eforturile Ministerului Educației de a forma absolvenții pe care piața muncii îi caută și viitorii cetățeni activi
Szabo Odon, UDMR: Există pericolul ca o parte din legislația primară a educației, pe care am adoptat-o în Parlament, să fie ulterior modificată prin metodologiile date de minister
Moțiunea simplă împotriva ministrei Educației, Ligia Deca, intitulată “Un ministru care minte nu poate gestiona educaţia”, va fi dezbătută luni, 18 decembrie, și votată marți


4 comments
  1. Ce s-a intamplat onest in Educatie,d. Ligia Deca,de cand sunteti ministru?Ati promovat coruptia si abuzurile prin directorii reabilitati?

  2. Sinistra ministra bla-bla e un bun executant, face tot ce i se cere, nu are coloana vertebrala, nu se pricepe la nimic si nu-si contrazice papusarii, care inca mai au de scos niste castane din foc cu mainile DECAi!! Asa ca o vor mai pastra…

  3. luați o in brațe , sigur că da , aveți va că frații

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Situație confuză: sindicatele solicită modificarea unui ordin de ministru prin care școlile sunt obligate să detașeze medicii și asistenții școlari la spitale sau DSP, dar medicii și asistenții sunt angajații primăriilor, nu ai școlilor, potrivit legii

Sindicatele FSLI solicită ministrului Educației Monica Anisie să modifice un ordin de ministru pe care aceasta l-a semnat împreună cu ministrul Sănătății, Victor Costache, și prin care obligă școlile să…
Vezi articolul

UNICEF: Campaniile de vaccinare antirujeolă au fost suspendate în 25 de ţări din cauza pandemiei de coronavirus / Milioane de copii riscă să nu aibă acces la vaccinuri, ceea ce ar putea declanșa epidemii dezastruoase

Milioane de copii riscă să nu beneficieze de vaccinurile vitale împotriva rujeolei, difteriei şi poliomielitei din cauza întreruperii programelor de vaccinare, în contextul pandemiei de Covid-19, a atenţionat vineri Unicef.…
Vezi articolul

Diriginții nu fac suficiente ore de consiliere în carieră cu elevii pentru că sunt supraîncărcați cu sarcini birocratice și pentru că nu există destule cursuri gratuite de formare sau stimulente / Nu toți elevii din învățământul gimnazial și liceal au acces la un consilier, ci doar ocazional – studiu

Au fost identificate 24 de cauze care contribuie la problema lipsei orelor de consiliere cu elevii în școlile din toată țara, arată studiul de impact, „Evaluarea sistemului de consiliere și…
Vezi articolul