Pentru Narcisa Moncea, ora de tehnologie e și oră de biologie, de chimie sau de fizică. Și orice oră de informatică e și de matematică, tehnologie sau, după caz, istorie. Dintotdeauna – adică de peste 20 de ani, de când e în învățământ – dar cu atât mai mult din toamna trecută, de când și noua programă la gimnaziu impune transdisciplinaritatea.
De exemplu, la capitolul despre tehnologii de pregătire a hranei, le-a cerut elevilor de-a V-a, cărora le e și dirigintă, să se documenteze pe tabletă, după care i-a dus la Muzeul de Istorie din Turda. Acolo, copiii au frământat pâinici și au făcut salată din ingrediente pe care le foloseau romanii: linte, miere, mere, pește, în timp ce muzeografii și profesoara de istorie le povesteau despre perioada respectivă.
Altă dată, tot la muzeu, copiii au primit bucăți de săpun din care au confecționat arme din epoca preistorică și au discutat despre ocupațiile oamenilor și domesticirea animalelor. Înapoi la clasă, la ora de informatică au interpretat toate aceste elemente în sistem de algoritmi (date de intrare: făină, apă; date de ieșire: pâinici; variabile: timpul de lucru), pe o platformă interactivă numită Scratch, care lucrează cu un limbaj de programare simplificat și animat.
Moncea are 50 de ani și un program care o ține mereu în priză. Lunea și miercurea predă tehnologie și informatică la Școala „Mircea Luca”, din Băișoara, un sat de munte la vreo 35 de kilometri de Cluj. Marțea predă la școala din Sânpaul, la 20 de kilometri de oraș. Joia și vinerea merge în inspecție la alte școli, fiind și evaluator ARACIP, autoritatea care evaluează unitățile de învățământ din sistemul preuniversitar, sau participă la cercuri didactice cu alți profesori. Ultima dată a fost la un curs de opt zile la Casa Corpului Didactic din Cluj, unde a învățat să folosească resursele online pentru orele de informatică de la clasa a V-a.
Născută într-o familie de profesori, Moncea a știut dintotdeauna că asta va fi și ea, doar că nu știa ce va preda. „Îmi plăcea de mică să aliniez copiii și să le spun ce știu eu”, își amintește ea. A absolvit Institutul Politehnic din Cluj și, ulterior, a făcut un masterat în informatică aplicată și programare.
A lăsat Clujul acum patru ani, tocmai pentru ocazia de a preda transdisciplinar, metodă pe care îi era foarte greu s-o implementeze la clasele de peste 30 de elevi pe care le avusese înainte la două școli generale din oraș. „Am căutat o școală unde să am 15-16 elevi, să fac ceva pe sufletul meu”, spune Moncea. „Îmi dădusem gradele, mă realizasem în învățământ, dar ceva lipsea.”
- „Copiii ăștia știu de mici ce e munca”, spune Moncea. Majoritatea ajung târziu acasă și profesorii sunt conștienți că nu au timp pentru teme mai consistente sau pentru multe activități după ore. De aceea, profesoara preferă să lucreze cu ei în vacanțe sau să vină în weekend și să îi ducă la muzeu sau la bibliotecă în Cluj. Orice, numai să le deschidă orizontul și să le dea aceleași șanse precum copiilor de la oraș, astfel încât, „când vor ajunge la liceu, să nu simtă că au handicapul copilului de la țară”.
Povestea profesoarei Narcisa Moncea este preluată din Galeria Profesorilor MERITO
Alexa Stănescu
Redacția
Costin Ionescu
Mihai Peticilă
Profesorul anonim