Noi suspiciuni legate de doctoratul ministrului Apărării, Angel Tîlvăr. El nu figurează că ar fi intrat în Arhivele Vrancea, deși are trimiteri în teză către documente ale instituției / Angajat al Muzeului Vrancea: “Eu am făcut cercetarea, era sarcină de serviciu de la directorul instituției” – AUDIO

1.065 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Teza de doctorat a ministrului Apărării, vrânceanul Angel Tîlvăr (PSD), ridică noi suspiciuni legate de modul în care a fost realizată. Documentele Arhivelor Naționale – secția Vrancea, consultate de reporterul G4Media, arată că numele lui Angel Tîlvăr nu apare în registrul de cercetare a documentelor citate în teză. În schimb, apare numele actualului șef al Secției Istorie a Muzeului Vrancea, Ionuț Iliescu.

Ionuț Iliescu a declarat pentru G4Media că a făcut cercetarea în Arhivele Naționale Vrancea pentru teza de doctorat “Relații româno – israeliene în perioada comunistă” a lui Angel Tîlvăr și spune că “era sarcină de serviciu trasată de conducerea instituției”, în speță fostul director, Horia Dumitrescu.

  • Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, nu a răspuns până la ora publicării articolului la solicitările reporterilor G4Media, remise prin apeluri telefonice, mesaje și email. Dacă ministrul Tîlvăr va furniza o poziție, o vom publica.

Teza de doctorat conține mai multe trimiteri la fondul Poliției Focșani Dosar 15/1947, Dosar 39/1948, Fondul Prefecturii Județului Putna, Dosar 108/1947, Fond Comitetul Județean Putna al PCR dosar 32/1948, Fondul Comitetului Evreiesc Putna, dosar 10/1950 și fondul Comitetului Raional de Partid Focșani Dosar 19/1952.

În toate aceste dosare, numele de Angel Tîlvăr nu figurează la registrul de cercetători de la prima filă din dosar, ci apare, de fiecare dată, numele lui Ionuț Iliescu, angajatul Muzeului.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.
Citește și:
EXCLUSIV G4Media.ro: DNA și Parchetul Vrancea au clasat dosarele în care actualul ministru al Apărării, Angel Tîlvăr, era acuzat că și-ar fi întocmit teza de doctorat cu angajații și pe calculatoarele Muzeului Vrancei / Tîlvăr a respins acuzațiile angajaților de la Muzeu


4 comments
  1. Gelu ,du-te acasă cu tot cu doctorat ….cat despre Ionuț Iliescu , soția e in PSD mare vicepreședinte la Panciu…mâine, poimâine i se dă vreo funcție prin inspectorat fiind profesoară! 😁

  2. Era prea buna lucrarea și plină de strategii pentru viitor și au venit FBI și KGB și au furat o. Dar unde erau securiștii care l apară când s a furat lucrarea?

  3. S-a apelat la personalul santajabil. De ce credeti că s-a lucrat cu Muzeul Vrancei?
    Ultimul director al muzeului de pana la revolutia din 1989 a fost Virgil Magureanu, viitorul sef al SRI după cosmetizarea fostei securitati de catre presedintele de atunci al tarii, Ion Iliescu. Tatal domnului ministru a fost, pana in decembrie 1989, seful securitatii din judetul Vrancea. S-a lucrat in familia largita a partidului, dupa afinitatile si legaturile strans intretinute dintre aparent defunctul PCR transformat in FSN, apoi in PDSR si actualmente in PSD. Puteti trage si singuri celelalte concluzii, fara sa gresiti daca le extrapolati la nivelul intregii tari.

  4. Politicieni parati care au vrut sa se impauneze cu diplome, alaturi de tot felul de alti sefi de institutii sau lideri sindicali! Cei care trebuiau sa slujeasca interesul public au avut grija impaunarii cu diplome de carton, cu toate ca puteau foarte bine sa isi faca treaba si fara acestea!
    Parca era o zicala, ceva cu fudulul…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Încep înscrierile pentru DataMathLab 2024-2025, program gratuit pentru profesorii de matematică dornici să crească „motivația, implicarea și înțelegerea elevilor” la orele lor

Asociația Aspire Teachers anunță începerea înscrierilor pentru DataMathLab 2024-2025, program gratuit destinat profesorilor de matematică dornici să-i ajute pe elevii lor să înțeleagă mai bine matematica. Programul, ce continuă o…
Vezi articolul

Recomandarea OECD pentru examenul românesc de la clasa a VIII-a: să includem și notele din clasele a VII-a și a VIII-a într-un portofoliu educațional, în plus față de Evaluarea Națională multidisciplinară / Trebuie să ne extindem spre acest portofoliu – anunță ministrul David

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că recomandarea OECD pentru examenul de la finalul clasei a VIII-a este să includem și notele din clasele a VII-a și a…
Vezi articolul

Preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului cere coaliţiei adoptarea de urgenţă a unei iniţiative care să interzică simbolurile comuniste

Preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Florin-Daniel Şandru, a adresat o scrisoare publică reprezentanţilor partidelor politice care formează coaliţia de guvernare solicitând…
Vezi articolul