Notarea elevilor în 1940 – Inspectoratul către un liceu: Notarea nu este un scop și nici un mijloc de tortură

39.423 de vizualizări
Un document din 1940 al Arhivelor Naționale Alba arată ce le cerea profesorilor Ministerul Educației de la acea vreme, referitor la notarea elevilor. Mesajul era transmis, ca și acum, prin inspectoratele școlare. Vezi fotografia actului trimis de Inspectoratul Școlar al Ținutului Mureș, Alba Iulia.

Avem onoare a Vă face cunoscut, că Onor. Minister cu ordinul Nr. 48.910/1940, pune în vedere corpului didacticnotarea elevilor este un mijloc de constatare a științei și a muncii lor, nu un scop și nici un mijloc de tortură”, se arată în prima partea a actului.

Profesorii trebuie să fie de o severitate blândă față de elevi – ca atitudine generală, iar la notare trebuie să fie drepți. Pedagogic este să încurajeze pe copii, nu să descurajeze orice sforțare conștiincioasă a lor prin notări pripite și uneori excesiv de aspre.“, încheie nota.

Fișa de arhivă este datată 7 aprilie 1940, ca fiind trimisă de Inspectoratul Școlar al Ținutului Mureș, Alba Iulia; pe document este trecut numele Inspectorului general șef A. Rășinaru și ștampila inspectoratului, precum și ștampila liceului numit la acea vreme Liceul Mihai Viteazul Alba-Iulia.

Fotografia documentului a fost publicată de către Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale, pe pagina de Facebook a instituției, cu următorul mesaj: “Precizări privind notarea elevilor, 1940. Fond: Liceul „Mihai Viteazul” Alba Iulia, deţinut de Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale”.

Citește și:

 


2 comments
  1. „Pe document este trecut numele Inspectorului general șef A. Rășinaru”, eroare, în formulare apare litera p cu semnificația de „pentru ” sau „în numele. ..” Inspectorul general șef s-a numit Eugen Hulea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liderul sindical Marius Nistor îi răspunde premierului Bolojan: Cei de la putere au demonstrat că preferă oameni care au competențe formate la școala vieții, care nu își mai găsesc diploma de Bac sau au plagiat / Un profesor cu generații de elevi foarte bine pregătiți nu e pe profilul politicienilor noștri

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, îi răspunde premierului Ilie Bolojan, care a declarat, în contextul tăierii sporului de doctorat, că „nu de diplome ducem lipsă, ci…
Vezi articolul

MAE: Ministrul Aurescu a dispus rezilierea contractului de închiriere încheiat pentru directoarea ICR Londra / Catinca Maria Nistor a refuzat apartamentul gratuit și statul îi plătește o chirie de 6.500 de lire pe lună

Ministerul de Externe anunță, printr-un comunicat, că ministrul Bogdan Aurescu a dispus rezilierea în perioada imediat următoare a contractului de închiriere încheiat de Institutul Cultural Londra pentru directoarea Catinca Maria Nistor,…
Vezi articolul

Pentru abaterile disciplinare ale profesorilor și directorilor de școli se aplică Legea Educației 1/2011 – adresă a Ministerului Educației / Comisia Națională de Inspecție Școlară încă nu este constituită

Procedura pentru abaterile disciplinare ale profesorilor și directorilor de școli este cea reglementată Legea educației naționale nr. 1/2011, deoarece încă nu a fost înființată Comisia Națională pentru inspecție Școlară din…
Vezi articolul