Noul regulament pentru conducerile școlilor a fost aprobat. Numărul membrilor din consiliul de administrație este condiționat de cel al elevilor / Nimeni nu are voie să prezinte altor persoane documentele din CA

9.233 de vizualizări
Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com
Noul regulament al consiliilor de administrație din școli a fost aprobat printr-un ordin al ministrului Educației. Este vorba despre ordinul nr. 6.223 din 3 septembrie 2023, document trimis spre publicare în Monitorul Oficial. De menționat este că numărul membrilor din consiliul de administrație crește proporțional cu numărul elevilor. Edupedu.ro a scris că printre atribuțiile consiliului de administrație se numără organizarea concursului de admitere în clasa a IX-a, aprobarea desfășurarea activităţilor remediale pentru elevi pe durata vacanţei şcolare sau a zilelor libere și posibilitatea de a suplimentata valoarea burselor acordate elevilor.

Spre deosebire de varianta pusă în dezbatere de către Ministerul Educației, o noutate este reprezentată de faptul că membrii și observatorii au obligația de a nu dezvălui informații, date sau documentele analizate în cadrul ședinței.

Art. 10 – „(20) În prima ședința a consiliului de administrație, președintele informează membrii și observatorii că au obligația să nu dezvăluie sau să pună la dispoziția altor persoane și/sau să nu prezinte în spațiul public sau prin rețele de socializare online sau prin mass-media datele cu caracter personal, respectiv informații, date ori documente analizate, supuse dezbaterii sau rezultate din activitatea consiliului, luarea la cunoștință fiind confirmată prin semnarea de către aceștia a procesului verbal de ședință.”

O altă noutate este că numărul membrilor din consiliul de administrație crește proporțional cu numărul elevilor: 7 membri în cazul școlilor care au sub 300 de elevi; 9 membri pentru școlile care au între 301 şi 400 de elevi; 11 membri în cazul școlilor cu peste 400 de elevi.

Metodologia-cadru din 30 august 2021 nu condiționa numărul membrilor de numărul copiilor înscriși într-o unitate de învățământ. În Legea Educației Naționale 1/2011 era structura „rând de clase”.

Atribuțiile consiliului de administrație

O atribuție a consiliului de administrație este aceea de a hotărî, în baza prevederilor legale în vigoare, organizarea concursului de admitere în clasa a IX-a şi criteriile de admitere. O altă atribuție este de a aproba desfășurarea activităţilor remediale pentru elevi pe durata vacanţei şcolare sau a zilelor libere.

Tot consiliul de administrație aprobă criteriile specifice pentru acordarea premiului dat personalului didactic pentru activitatea suplimentară, în limita unui procent de 2% aplicat asupra fondului de salarii de la nivelul unităţii de învăţământ.

În document apare că mai poate aproba suplimentarea valorii burselor acordate elevilor de la cursurile cu frecvenţă de zi din învăţământul preuniversitar de stat, conform prevederilor legale.

Același consiliu va sesiza inspectoratul școlar/direcția de învățământ sau Ministerul Educației cu privire la nealocarea burselor elevilor săvârşită de directorul unităţii de învăţământ cu nerespectarea prevederilor art. 108 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, precum și refuzul semnării de către acesta a contractului educaţional prevăzut la art. 14 alin. (4) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Ordinul poate fi consultat mai jos:

Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
PROIECT Organizarea concursului de admitere în clasa a IX-a – atribuție a consiliului de administrație din licee. Regulamentul acestor consilii, pus în dezbatere publică de Ministerul Educației


6 comments
  1. Dictatura a fost instaurata. In vechea lege hotararile de CA trebuiau publicate pe site/expuse la avizier, acum sunt secretizate. Bravo, popor! Votati pnl si psd. Atat. Decat atat.

  2. CA ESTE DIRECTORUL in unele scoli. Se stie. Toate deciziile le ia el, ceilalți tac si fac. Cel de la primarie, cei de la local si parintii si elevul niciodata nu sunt chemati. Doar semnează in balc toate procesele verbale . Ei sunt pusi dintre prietenii directorului.

    1. Exact asa este! La fel se intampla din acest an si in scoala noastra. Directorul si-a atras toti prietenii pe care si-i putea atrage, care si-au mutat special copiii in aceasta scoala, ca sa poata sa se ofere ca Presedinti de clasa, iar apoi sa acceada la Consiliul de Administratie al scolii. Partea trista este ca acesti „prieteni” sunt de asemenea cadre didactice (chiar daca in alte unitati scolare), unii dintre ei sunt in partide politice, au fost chiar consilieri locali ai Primarului in CA-ul diverselor școli… Deci despre ce fel de reprezentare a parintilor vorbim noi aici? DOMNII DE LA MINISTERUL EDUCATIEI, SCHIMBATI LEGEA CARE PERMITE ASTFEL DE CONFLICTE DE INTERESE! Cine face sau a facut parte din institutiile Ministerului Educatiei sau a fost Consilier local, dar si cine este inscris in partide politice nu se poate amesteca cu parintii si nu poate pretinde ca ii reprezinta echitabil. Altfel, spuneti adio oricarei sanse de transparenta, adio echilibrului de forțe. Desfiintati cu totul CA-ul si puneti Directorul sef de plantație (pardon, Dictator!)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Casa Rusă din București anunță că a “sponsorizat” Olimpiada Națională de Limba Rusă din România și spune că a promovat burse „fără interviu” la universități din Rusia pentru copiii români, publicând fotografii cu aceștia. Organizatorii din Ministerul Educației spun că nu știu nimic de vreo „sponsorizare” sau de burse, ci doar că „s-au dat niște cărți” / Anunțul instituției rusești a fost șters

Casa Rusă din București, instituție controlată de guvernul rus și care promovează discursul Moscovei în mediile românești, a anunțat pe Facebook, într-un mesaj șters ulterior, faptul că a fost sponsor…
Vezi articolul

Cazul acțiunii în instanță pentru anularea de-al treilea mandat al lui Cezar Spînu ca rector la Universitatea din Craiova: Curtea de Apel București respinge cererea de chemare în judecată, la mai bine de doi ani după alegerile universitare. Soluția nu este definitivă

Curtea de Apel București a respins luni, 12 ianuarie, ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată în dosarul în care a fost cerută anularea ordinului prin care, acum mai bine…
Vezi articolul

Două din 5 gravide adolescente din zonele rurale defavorizate din România nu au efectuat analizele recomandate în sarcină, din cauza lipsei accesului la servicii medicale și a resurselor financiare – Studiu și infografic Salvați Copiii

Vârsta medie la nașterea primului copil în cazul mamelor adolescente din zonele rurale defavorizate din România este de 16 ani la prima naștere și de 18 ani la al doilea…
Vezi articolul
Sorin Cîmpeanu / Foto: Radu Tuta - Agerpres Foto

Ministrul Educației, despre scandalul de la Colegiul Gojdu, unde directorul a fost schimbat din pix: „Inspectorul general poate să aplice această sancțiune pentru directorii care nu sunt stabilizați printr-un concurs”, dar „nu este oportună cu doar câteva săptămâni înainte de susținerea examenelor naționale”

Măsura inspectoratului a fost luată în condiții legale, dar nu este oportună cu doar câteva săptămâni înainte de susținerea examenelor naționale, potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta a declarat pentru…
Vezi articolul