Noutățile anului școlar care începe pe 5 septembrie, pentru elevi, pe fiecare ciclu de învățământ

63.750 de vizualizări
Foto: © Volodymyr Tverdokhlib | Dreamstime.com
Elevii și copiii de grădiniță încep anul școlar 2022-2023 pe data de 5 septembrie, potrivit calendarului oficial. Este pentru prima dată când anul școlar este organizat pe module. Anul școlar 2022-2023 are o durată de 36 de săptămâni, dar este cu doar câteva zile de cursuri mai lung decât cel anterior.
  • Organizarea pe module presupune perioade de învățare mai scurte, presărate cu vacanțe mai dese, potrivit explicațiilor oficiale.

Spre deosebire de anii trecuți, elevii din toate clasele și copiii de grădiniță vor avea vacanță în perioada 22-30 octombrie 2022. Înainte, intrau într-o vacanță de o săptămână, în toamnă, doar copiii de grădiniță și elevii de clasele primare. O altă vacanță „nouă” este cea din luna februarie, modulară, care gravitează în a doua, a treia sau a patra săptămână din a doua lună a anului, în funcție de decizia inspectoratului școlar.

Această vacanță „mobilă” a fost fixată deja, iar calendarul anului școlar 2022-2023 pentru fiecare județ poate fi descărcat de aici.

Anul școlar 2022 – 2023 este structurat astfel:

  • Modulul 1 – cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022; 
    • vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022; 
  • Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022; 
    • vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023; 
  • Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz; 
    • vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6 – 26 februarie 2023; 
  • Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023; 
    • vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023; 
  • Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023; 
    • vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023. 

Excepții pentru anumite clase:

  • pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023;
  • pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 9 iunie 2023;
  • pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), pentru clasele din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023;
  • pentru clasele din învățământul postliceal, având calificări din domeniul sănătate și asistență pedagogică, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare).

Prin excepție de la prevederile menționate mai sus, „la clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, din învățământul profesional și din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică”.

Care sunt noutățile pentru elevi și părinți

Amintim că noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) a fost publicat în Monitorul Oficial luna trecută. De la 1 septembrie 2022 vor fi cel puțin 10 modificări în ROFUIP: elevii nu vor mai putea fi exmatriculați, profesorii vor încheia câte o singură medie pe an la fiecare disciplină, iar părinții nu pot strânge bani pentru atenții destinate profesorilor. Mai multe detalii aici

Potrivit ROFUIP 2022, “elevii vor beneficia pe parcursul unui an școlar de cel puțin un plan individualizat de învățare, elaborat în urma evaluărilor susținute și după interpretarea rezultatelor de către cadrul didactic”. Acesta va fi folosit “pentru consolidarea cunoștințelor, pentru întreprinderea unor acțiuni de învățare remedială și pentru stimularea elevilor capabili de performanțe superioare”, potrivit articolului adăugat 106, alin 5, în ROFUIP 2022. Nu este precizat cum vor fi aplicate acțiunile remediale de către profesor. – detalii aici

De precizat, în cazul elevilor de clasa pregătitoare și I, care nu pot fi lăsaţi repetenţi, dar “au manifestat dificultăţi de învăţare, menţionate în raportul de evaluare a dezvoltării fizice, socioemoţionale, cognitive, a limbajului şi a comunicării, precum şi a dezvoltării capacităţilor şi atitudinilor faţă de învăţare”, aceștia rămân în colectivele în care au învăţat şi intră, pe parcursul anului şcolar următor, într-un program de remediere/recuperare şcolară.

Părinții nu vor mai putea colecta bani pentru cadourile profesorilor, deoarece a fost eliminată această posibilitatea din noul Regulament. Este vorba despre „eliminarea oricărei dispoziții/trimiteri care dă posibilitatea colectării de fonduri bănești de la părinții elevilor”, se arată în comunicatul ministrului Educației. – detalii aici

De menționat, în contractul educațional pe care fiecare părinte îl semnează la înscrierea copilul în clasa pregătitoare și la liceu apare că părinții sau reprezentanții legali ai elevului au în continuare obligația de a trimite copilul în colectivitate numai dacă nu prezintă simptome specifice unei afecţiuni cu potenţial infecţios (febră, tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăţi de respiraţie, diaree, vărsături, rinoree etc.).

De asemenea, părintele trebuie să ia legătura cu educatoarea/ învăţătorul/ profesorul diriginte, cel puţin o dată pe lună, pentru a cunoaşte evoluţia copilului/ elevului.

Potrivit ROFUIP 2022, și elevii au aceleași drepturi și obligații ca până acum, printre care: obligația de a avea un comportament civilizat şi o ţinută decentă în unitatea de învăţământ. Elevii nu au voie să organizeze sau să participe la acţiuni de protest altfel decât este prevăzut în Statutul elevului sau să nu aducă jigniri față de colegi și personalul școlii.

Învățământul primar: clasa pregătitoare și clasele I, a II-a, a III-a și a IV-a

Elevii claselor primare vor învăța, de regulă, dimineața, potrivit noului ROFUIP 2022: „Învățământul primar funcționează, de regulă, în programul de dimineață. Pentru unitățile de învățământ care funcționează în cel puțin două schimburi, programul este stabilit de consiliul de administrație al unității de învățământ”.

„Cursurile pentru elevii din clasa pregătitoare și din clasele I și a II-a nu vor începe înainte de ora 8.00 și nu se vor termina mai târziu de ora 14.00”, conform sursei citate.

Învățământul gimnazial (clasele V-VIII) și liceal (clasele IX-XII/XIII)

Începând cu anul școlar 2022-2023, tezele nu mai sunt obligatorii, dar pot fi susținute de profesorii care decid asta. Acestea erau evaluări scrise semestriale, iar notele erau folosite pentru încheierea mediei pe fiecare semestru. Însă, cu noile modificări aduse structurii anului școlar (5 module de învățare în loc de 2 semestre), notele vor fi puse de profesor în funcție de numărul de ore alocat săptămânal disciplinei.

Profesorii vor decide câte note acordă elevului pe an, în funcție de numărul de ore prevăzut în planul cadru, pe regula minimum N+3 note, unde N este numărul de ore alocat pe săptămâna disciplinei în planul-cadru. Astfel, va fi încheiată o singură medie anuală.

„La fiecare disciplină de studiu/modul, se încheie o singură medie, calculată din numărul de note prevăzut de prezentul regulament, prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat număr întreg. La o diferență de 50 de sutimi, rotunjirea se face în favoarea elevului”, conform art. 109 alin. (1) din ROFUIP.

Cum se calculează media anuală generală

„Media anuală generală se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, prin rotunjire, a mediilor anuale de la toate disciplinele/modulele şi de la purtare” – art. 109 alin. (8) din noul Regulament. Anterior se calcula ca medie aritmetică, fără rotunjire.

Transferul elevilor de clasa a IX-a se va putea face în timpul anului școlar, în vacanțele școlare, doar în situații medicale deosebite, pe baza avizului comisiei medicale judeţene/a municipiului Bucureşti sau a documentelor medicale justificative, potrivit sursei citate anterior. Acești elevi se pot transfera doar în situația în care media lor de admitere este cel puţin egală cu media ultimului admis la specializarea la care se solicită transferul, conform documentului.

Examenele naționale

Examenele naționale rămân încă neschimbate pentru anul școlar 2022-2023. Pentru Evaluarea Națională 2023, elevii de clasa a VIII-a vor susține probă scrisă atât la Limba română, cât și la Matematică. Cei care studiază într-una dintre limbile minorităților naționale vor da probă scrisă și la Limba maternă.

Până acum, media de admitere pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu s-a calculat ca medie ponderată între Media Generală la Evaluarea Națională (care are o pondere de 80%) și Media Generală de absolvire a claselor V-VIII (care are o pondere de 20%). 

  • Regulile și calendarul de examen/admitere vor fi anunțate în scurt timp de ministerul Educației și vom reveni cu ele când vor fi disponibile.

În privința examenului de Bacalaureat 2023, ministrul Educației a anunțat că programa va fi simplificată: „Începând de anul viitor o să avem o tranziție spre normalitate. Sigur că programa va fi simplificată și anul viitor, cu ceea ce s-a predat în clasa a X-a și eventual în clasa a IX-a, dar vom avea deja conținuturi complete pentru clasele a 11-a și a XII-a”, a spus oficialul.

În prezent, bacalaureatul cuprinde următoarele probe:

  • probe scrise la:
    • Limba română;
    • Proba obligatorie a profilului și a specializării: matematică sau istorie;
    • Proba la alegere a profilului și a specializării. Elevii aleg o singură disciplină din următoarele: Fizică, Chimie, Biologie vegetală și animală, Anatomie, Informatică, Geografie, Logică, Economie, Psihologie, Sociologie și Filosofie;
    • Proba la Limba maternă – pentru cei care studiază într-una dintre limbile minorităților naționale;
  • evaluarea competențelor:
    • Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A;
    • Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B;
    • Evaluarea competențelor digitale — proba D;
    • Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C;

Foto: © Volodymyr Tverdokhlib | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
NOU Calendarul anului școlar 2022-2023 pentru fiecare județ, în format printabil / Când începe școala în septembrie și cât durează Modulul 1
OFICIAL De la 1 septembrie 2022 vor fi cel puțin 10 modificări în ROFUIP, după ce documentul a apărut în Monitorul Oficial / Printre principalele schimbări: elevii nu vor mai putea fi exmatriculați, profesorii vor încheia câte o singură medie pe an la fiecare disciplină, iar părinții nu pot strânge bani pentru atenții destinate profesorilor
Care sunt drepturile și obligațiile părinților, elevilor și școlilor prevăzute în contractul educațional pe care fiecare părinte îl semnează la înscrierea copilul în clasa pregătitoare și la liceu, potrivit ROFUIP 2022 / Părinții au în continuare obligația de a nu duce copiii la școală dacă au febră, tuse sau durere în gât
Elevii vor avea pe parcursul unui an școlar cel puțin un plan individualizat de învățare, prevede ROFUIP 2022 / Dirigintele sau învățătorul va decide dacă elevul are nevoie de ore remediale
Colectarea de bani de către părinți pentru atenții destinate profesorilor, eliminată din ROFUIP 2022
Transferul elevilor de clasa a IX-a se va putea face doar în situații medicale deosebite, potrivit ROFUIP 2022
DOCUMENT Va fi încheiată o singură medie anuală pe disciplină, potrivit ROFUIP 2022 / Profesorul trebuie să acorde cel puțin 3 note peste numărul alocat de ore săptămânal
Programa de Bacalaureat va fi simplificată și pentru examenul din 2023, anunță ministrul Cîmpeanu

6 comments
  1. Ok și bursele elevilor cum se acordă ?Dacă un elev pe cl a VII a nu a avut peste 9.5 și pe cl a VII-a are note mai mari iar la sfârșitul anului școlar are peste 9.5 media cine iî mai oferă bursă ? Ministrul educație ar trebui să știe că nici acum peste jumătate din scoli nu dau burse elevilor sau dacă o fac suma este infimă față de cuantumul acestora . Unde se duce diferența de bani ? În buzunare cui ? Dacă oferă ministerul bani pentru susținerea elevilor de ce zic școlile că nu au bani de burse ?

  2. Pistol cu apa ati facut.Va rog,nu va mai laudati ca inovati,ca nu e asa!Si mai prapaditi si cerneala degeaba.Pare rau,dar Ro e o cauza pierdută.Cei ce puteti,plecati…si nu va uitati in urmă.O viata aveti,macar sa aveti ce manca.

  3. “Începând cu anul școlar 2022-2023, tezele nu mai sunt obligatorii, dar pot fi susținute de profesorii care decid asta.”
    Prostie marca Campeanu.Treaba cu nr de note nu e o noutate.Adica se puneau si inainte 6 note pe an la o materie cum este sfanta si eterna matematică,de asemenea+teza.Numai ca,voi spuneti ca profesorii pot decide daca dau teza sau nu,dar treaba nu e obligatorie.E logic oricum ca de teze nu scapa nimeni.Deci s au luat niste decizii de (ce facem la WC),nimic nou sub razele reci ale stralucitului soare.Si cu vacantele,ati luat din ele si ati mai imprastiat cateva săptămâni in timpul anului.Altceva?Aaa,modulelelelelelelele?O prostie, inutile…daca se pune același nr de note+teza… doar ca nu mai este semestru…asa si?!Sistemul a ramas acelasi,peticit doar cu bandaje noi si alea puse de mantuiala.Dar pacientul e pe ducă,SARACUL;)Bravo ca munciti si nu uitati pe nimeni,tot inainte cu putere.Prevad un viitor socant pentru Romanica Mare si Unita si Educata si…nu mai am ce spune😔

  4. Simplu, toți elevii vor avea nota 10 indiferent de materie de ce și cât știu. Deci nu s a schimbat nimic, vom fi și mai proști, fix deviza România educată.

    1. S-a trezit un deștept să vorbească. Notele se dau pe cât ai învățat, nu 10 la fiecare materie. Vorbești numai să te auzi prin preajmă.

  5. Deci daca învățătorul sau profesorul indraznesc sa fie sinceri si sa consemneze care elevi nu învață(dde obicei elevij neatenți la orele de curs, unii stand cu telefonul pe sub banca) cadrele didactice vor fi pedepsite sa faca ore “remediale” cu acei elevi si sa pretinda apoi ca elevii respectivi “au progresat”, ca altfel vor face mai multe ore remediale decat de curs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii din anii terminali de liceu vor învăța „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România” ca disciplină opțională la decizia școlii, din anul școlar 2023-2024, potrivit legii promulgate de șeful statului

A fost promulgată legea care prevede introducerea disciplinei “Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România”. Disciplina va fi introdusă ca opțional, la decizia şcolii, în curriculumul…
Vezi articolul

Patru examene la finalul clasei a VIII-a, Bacalaureat din toate materiile, inclusiv arte, propunerile lui Daniel Funeriu pentru noua lege a educației: Dacă îți iei Bacalaureatul, trebuie să știi care e diferența între Van Gogh și Picasso

„Este absolut esențial să evaluăm la finalul clasei a VIII-a toate materiile predate sau un număr cât mai mare de materii predate. Dacă evaluez în clasa a VIII-a română și…
Vezi articolul

Elevii de clasa a VIII-a să învețe doar dimineața, colegiile naționale să organizeze admitere separată pentru cel mult o clasă, elevii care dau bacalaureatul să-și poată vizualiza lucrările printr-o aplicație, înainte de contestații – propunerile unei comunități de elevi

Elevii de clasa a VIII-a să învețe doar dimineața și colegiile naționale să organizeze concurs de admitere pentru cel mult o clasă, acolo unde sunt mai multe clase per specializare,…
Vezi articolul