Numărul locurilor la Rezidențiat 2021 va fi suplimentat, a anunțat Ministerul Sănătății

2.694 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Ministerul Sănătăţii va suplimenta cu 418 locuri numărul celor alocate în urma concursului de Rezidenţiat, pentru domeniul medicină, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Am suplimentat locurile în specialitățile deficitare (anestezie terapie intensivă, boli infecțioase, radiologie medicală, medicină de familie) corelat cu capacitatea reală de pregătire a universităților de medicină și farmacie”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Doar candidații care au obţinut punctajul de promovare de peste 60% din punctajul minim pe domeniul medicină, pe țară, vor fi încadraţi ca rezidenți.

Începând din acest an, Ministerul Sănătății a fost abilitat să suplimenteze numărul de locuri numai în domeniul medicină, după ce Ordonanța nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului a fost modificată în luna iulie prin Legea nr. 212/2021 (art.3, alin2):

„Cifra de școlarizare pentru rezidențiat este cel puțin egală cu numărul de locuri reprezentând totalul absolvenților de medicină, medicină dentară și farmacie cu diplomă de licență din promoția anului în curs, cumulat cu numărul de posturi conform art. 18, stabilită prin ordin al ministrului sănătății. În cazul în care numărul candidaților pentru domeniul medicină care promovează examenul de rezidențiat este mai mare decât cifra de școlarizare inițial anunțată, aceasta se poate suplimenta până la repartiția candidaților”.

Spre deosebire de domeniul medicină, în domeniile farmacie și medicină dentară, dreptul de practică se obține odată cu dobândirea licenței.

În data de 21 noiembrie 2021, Ministerul Sănătății a organizat, în condițiile speciale impuse de contextul epidemiologic actual, concursul de intrare în Rezidențiat.

Un număr record de 12.564 candidați au concurat pe un număr de 6.311 locuri și posturi pe cele 3 domenii de pregătire, astfel: 3.942 locuri și posturi pentru domeniul medicină, câte 1.190 locuri pentru medicină dentară și 1.087 locuri pentru farmacie, un număr de 92 locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie.


1 comment
  1. Este o minciună!
    Azi 29.11 sunt 3672 locuri. Până la 3942 nu sunt 418 locuri! Puțină matematică nu strică!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Elevii sunt îngrijorați de amânarea examenelor, dar nu putem lăsa un guvern care și-a bătut joc de noi, ne-a tăiat bursele, ne-a tăiat transportul să se folosească de aceste sentimente de îngrijorare”, spune Ariana Dudună, președinta Asociației Elevilor din Constanța

Președinta Asociației Elevilor din Constanța, Ariana Dudună, prezentă la proteste care continuă și miercuri în fața prefecturii din Constanța, a spus la Digi24: „Nu putem lăsa un guvern care și-a…
Vezi articolul

Pentru prima dată ministrul Educației, Ligia Deca, apelează public la cercetătorii de la Unitatea de Cercetare în Educație, pentru o analiză calitativă și cantitativă, ca să vadă „de ce nu se înscriu unii elevi de clasa a VIII-a la Evaluarea Națională” și liceenii la Bacalaureat

Apelul public la specialiștii din actuala Unitate de Cercetare în Educație, fostul Institut de Științe ale Educației, făcut în premieră de ministrul Ligia Deca, de la preluarea mandatului, din octormbrie…
Vezi articolul