Numărul profesorilor a crescut ușor în ciclurile primar și gimnazial și a scăzut la liceu și școli profesionale în 2022, față de anul școlar anterior / Statistic, unui profesor îi revin 15 elevi în școala românească – date INS

4.968 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
În anul şcolar/universitar 2021-2022 au fost 237.900 de profesori, educatori, învățători, și profesori universitari, cu 3052 mai mulți față de acum doi ani, potrivit datelor INS.

Sunt 211.345 de cadre didactice care sunt în sistem educațional de la creșă la liceu în anul școlar 2021-2022, potrivit INS.

Față de anul școlar anterior, 2020-2021, au fost cu 2300 de cadre didactice în plus. Atunci erau în sistemul de educație, 235,600 de persoane. Raportul mediu dintre populaţia şcolară şi numărul cadrelor didactice a fost 15 elevi/studenţi la un cadru didactic.

Dintre cadrele didactice, cele mai multe sunt în învățământul primar și gimnazial, puțin peste 118.000. Pe medii, personalul din învățământ apare împărțit în două: 59.425 de persoane în școli din orașe, în timp ce 58.642 sunt în unități de învățământ din mediul rural. Creșterile numerice față de anul școlar precedent sunt atât la ciclul antepreșcolar și preșcolar, cât și la primar și gimnazial.

Se poate observa, în privința învățământului primar și gimanzial, o revenire la situația dinainte de anul 2017 (când erau peste 117.000), acum fiind 118.067 de persoane angajate ca personal didactic în aceste două cicluri de învățământ, cel mai mare număr din ultimii 5 ani.

În zona antepreșcolară și preșcolară este o creștere continuă în ultimii 5 ani. În privința învățământului liceal, în schimb, se observă o scadere cu aproape 2 mii de persoane în ultimii 5 ani. De semnalat faptul că, deși învățământul profesional este clamat ca prioritate și apare în toate strategiile publice ca necesitate de dezvoltare, precum și în discurtsurile politice sau ale autorităților, are angajate în 2022 doar 1.430 de persoane, în scădere față de 2021, 2020 sau 2019.

În anul şcolar/universitar 2020-2021, personalul didactic din cadrul sistemului educaţional era de 235.600 de persoane, cu 752 de persoane în plus față de anul școlar precedent.

Raportul integral aici:

Informații de context

Raportul profesor/ elev a rămas neschimbat: unu la 15, deși în ultimul an a fost modificat numărul de elevi dintr-o clasă, dar a crescut și numărul de elevi cu 1200 de la un an la altul. (2021-2022 față de 2020-2021).

Din anul școlar 2021-2022, potrivit Ordinului ministrului Educației nr 3.164 din 21.01.2020, a scăzut numărul de elevi dintr-o clasă, de la cel mult 28 la maximum 26, pentru clasele teoretice, și la 24 pentru celelate tipuri de învățământ secundar superior, liceu și școală profesională. Regula s-a aplicat pentru elevii de clase la început de ciclu, adică cei care au intrat în toamna lui 2021 în clasele pregătitoare, a V-a și a IX-a.

Numărul de elevi necesar pentru formarea unei clase pentru fundamentarea cifrei de școlarizare la clasa a IX-a din anul școlar următor a fost redus de la maximum 28, la maximum 26 pentru clasele de la filierele teoretice și la 24 pentru celelate tipuri de învățământ secundar superior, liceu și școală profesională, potrivit Ordinului ministrului educației nr 3.164 din 21.01.2020.

În 15 aprilie 2020, la solicitarea EduPedu.ro, Ministerul Educației a transmis date statistice pe care le are la dispoziție în privința numărului de elevi în clasă. Cifrele sunt valabile pentru anul școlar 2019-2020 arătau așa:

Media elevilor per clasă, în funcție de mediul de rezidență:
  • La nivel național, sunt în medie 21,65 de elevi într-o clasă
  • La nivel urban, sunt 25,13 elevi într-o clasă
  • La nivel rural, sunt 18,17 elevi într-o clasă

9 comments
    1. Eu, când mă duc la vot, pun ștampila pe două buletine de vot, ca să fiu sigură că votul meu nu va ajunge în nicio tabără politică

  1. Statistica asta macro induce in eroare. Pe hartie lucrurile sunt minunate. Dar degeaba sunt statistic 15 elevi la un prof daca exista clase cu 30 elevi si peste.

    Cati elevi revin unui profesor consilier? La cateva scoli cu sute de elevi exista un prof consilier.

    Cati elevi revin unui profesor logoped? Se mira unii ca gasesti copii cu dislexo-disgrafie si discalculie in clasa a 5-a.

    Cati elevi cu CES integrati revin unui prof itinerant? Aici statistica e ceva mai buna, dar cred ca se pot numara pe degete profii care au 8 copii la orele de sprijin. In general sunt peste 10-12 sau mai mult. Haosul este intretinut si de eliberarea certificatelor in timpul anului scolar.

    A imbunatatit ceva Traktoristul ajuns ministru sau Dulapul ajuns presedinte? ZERO!

  2. Statistica asta e modalitatea cea mai frecventa de a crea perspective false…ca-n povestea aia: tu mananci 2 fripturi, eu, niciuna, dar statistic rezulta ca fiecare a mancat o friptura, deci am plecat la culcare satui! Suuuuper!!!!!

  3. Să li se dea și mai mulți elevi, dacă se poate, pentru că oricum nu fac nimic în cele 4 ore pe zi, cât vin la școală, dar se jeluiesc teatral, că au salarii mici. Oricum, bugetarii au salarii prea mari. Sunt niște paraziți, care trăiesc pe spatele nostru, al celor care muncesc în privat, din taxele și impozitele noastre, mărite în fiecare an, doar ca să susținem un aparat bugetar puturos. Așa că să muncească mai mult, domnii profesori, dacă vor salarii mari. Nu țin cu niciun partid politic, dar profesorii, chiar merită să fie plătiți după criterii de performanță.

    1. Nu e nimeni vinovat că nu s-a ales nimic de dumneavoastră. Sunt convins că profesorii pe care i-ați avut în puțina școală pe care ați urmat-o, și-au dat toată silința, însă, ” nu poți face bici din orice și el să și pocnească”

    2. Ti-as dori sa traiesti intr-o tara unde sa nu beneficiezi nici de sistem sanitar, nici de educatie, nici de sistem de siguranta si ordine publica, nici de…,nici de…. Sau sa platesti la greu cand ai nevoie de oricare dintre acesti “paraziti care traiesc pe spatele tau”…

      1. Oricum, mă duc la privat, dacă nu mă simt bine, pentru că la spitalele de stat, de fiecare dată când am fost, mi s-a spus că nu sunt fonduri, decât peste “n” luni și prefer să plătesc, decât să pierd timp prețios, pe holurile spitalului. Dacă merg la un medic, dintr-un spital pentru niște analize, când mă duc să le iau și vreau să mă informez cu privire la rezultatele acestora, mi se spune că “rezultatele vor fi explicate la cabinetul privat al medicului”, așa că și sistemul educațional, tot privat ar fi bine să fie, deoarece părinții plătesc pentru orice, de exemplu: tablă, bănci în care să stea copiii atunci când vin la școală, perdele etc. Așa că mai lasă-mă cu bugetarii, că sunt degeaba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sindicatele FSLI reacţionează la declaraţiile lui Mircea Miclea: Să spui că membrii de sindicat sunt mediocri este cea mai mare jignire. Să îşi ceară scuze public

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ reacţionează la declarațiile făcute de fostul ministru al Educației, Mircea Miclea. Acesta a spus că “s-a opus schimbării (n.red. din Învăţământ) partea mediocră și submediocră…
Vezi articolul

Apel către învățători și profesori făcut de ministrul Educației, pentru septembrie: Să valorifice mai mult evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a și să adapteze predarea la copii / Problema constă în resurse și în a nu privi clasele ca pe un grup și a le preda tuturor la fel, ci în a personaliza de fapt intervenția – VIDEO

Ministrul Educației, Ligia Deca, face apel la profesori și învățători ca în anul școlar care va începe în septembrie să valorifice mai mult evaluările la clasele a II-a, a IV-a…
Vezi articolul

Ministrul Educației din Marea Britanie le cere profesorilor retrași din activitate să se întoarcă în clase pentru a-i suplini pe colegii absenți din cauza creșterii cazurilor de infectare cu varianta Omicron a Covid-19

În Marea Britanie, profesorii retrași din activitate (out-of-work) sunt chemați în școli pentru a-și putea înlocui colegii dacă va fi lipsă de personal didactic, pe fondul răspândirii variantei Omicron în…
Vezi articolul

Patru directori de școală din România au fost premiați pentru că au redus abandonul școlar, analfabetismul funcțional sau au îmbunătățit rezultatele la Evaluarea Națională în școlile pe care le conduc

Patru directori de școală din România din Ditrău (jud. Harghita), Curcani (jud. Călărași), Popricani (jud. Iași) și Iași, care au avut rezultate excepționale precum reducerea abandonului școlar sau a analfabetismului…
Vezi articolul