„O programă de limba română pentru clasa a IX-a, într-o țară în care peste 45% dintre adolescenți nu înțeleg ce citesc, nu mai poate fi o listă de autori și definiții. O astfel de programă e de-a dreptul obscenă”, scrie într-o reacție dură pe pagina sa de Facebook profesoara de Limba și literatura română Lidia Mîrzac. Aceasta critică frontal autorii programei pentru faptul că au ignorat complet realitatea din liceele tehnologice, unde învață peste 40% dintre elevii României.
Lidia Mihaela Mîrzac este profesoară de limba română la Colegiul Silvic „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava.
„Nu știu dacă vreun profesor de liceu care predă în învățământul tehnologic a fost cooptat în elaborarea noilor programe”, scrie profesoara. „Ce știu însă este că rata analfabetismului funcțional este de aproximativ 40-45% la elevii de 15 ani – fie că sunt în colegii de top sau în licee tehnologice –, cu o cifră ce depășește 50% dacă se ia în calcul și abandonul școlar.”
Pentru liceele tehnologice, atrage atenția aceasta, situația este și mai gravă: „În aceste școli, probabil, rata este 70-80%. Și sunt optimistă. Oare cei care au făcut programa s-au gândit o clipă la acești copii? Ne-a întrebat cineva ce-am face noi, ăștia care lucrăm cu acești copii și îi ajutăm să ia 6 la bacalaureat?”
Lidia Mîrzac afirmă că noua programă nu poate porni de la o logică de tip „listă de autori și definiții”, într-o țară în care aproape jumătate dintre adolescenți nu înțeleg ce citesc. „O astfel de programă e de-a dreptul obscenă. E ca și cum le-ai cere unor copii care se îneacă să înoate ‘frumos’, cu tehnică perfectă, în timp ce ei abia își țin capul la suprafață,” scrie cadrul didactic.
În opinia sa, programa pentru clasa a IX-a ar trebui să fie „o barcă de salvare. O ultimă punte spre lumină, pentru că și copiii ăștia au dreptul la lumină! Programa ar trebui să fie o declarație de război împotriva indiferenței care a transformat școala într-un fel de muzeu în care copiii intră pierduți și ies și mai pierduți.”
Profesoara propune zece direcții fundamentale care ar trebui să constituie baza programei, nu o anexă:
- Învățarea citirii reale, nu mecanice: „Citirea care aprinde: ce e un text, cum îl desfaci, cum îl auzi, ce spune fără să spună. Fără asta, tot restul e teatru absurd.”
- Unirea lecturii funcționale cu lectura literară, pentru că „lumea nu vine împărțită în capitole”.
- Scrierea ca abilitate esențială: rezumat, opinie, poveste simplă, mesaj coerent. „Atât. Dar făcut bine.”
- Gramatica drept unealtă, nu „sperietoare”: registre, sensuri, marcatori discursivi.
- Dezvoltarea gândirii critice: diferența între fapt și manipulare, între informație și „minciuni cu haine noi”.
- Integrarea digitalului în clasă, cu accent pe verificarea surselor, etică, plagiat, scris responsabil.
- Texte literare puține și puternice, nu „o catedrală de nume moarte”.
- Renunțarea la cronologii-fantomă și la comentarii standardizate.
- Reîntoarcerea plăcerii lecturii: recomandări vii, fragmente care „te mușcă de inimă”.
- Evaluare onestă și realistă: „claritate, înțelegere, argument, sens. Nu papagalism.”
„Orice programă trebuie să pornească de la realitatea din teren”, scrie Mîrzac. „O programă pentru clasa a IX-a, în România de azi, trebuie să reclădească: citirea, gândirea, exprimarea, discernământul. Abia apoi literatura. Abia apoi frumusețea.”
Profesoara își încheie postarea cu o imagine dură a situației actuale: în timp ce lucrează la corectarea tezelor de simulare pentru bacalaureat, susținută recent în județul Suceava, constată că „elevii de clasa a XII-a nu știu ce înseamnă cuvântul ‘consemnează’ și ce înseamnă ‘o trăsătură morală’”.
- Reamintim, programa școlară pentru clasa a IX-a la limba și literatura română, pusă în transparență, a stârnit critici în spațiul public: profesorul Liviu Papadima a recomandat „refacerea componentei de literatură, integral, profesorul Ștefan Baghiu, spune că noua programă de Limba română pentru clasa a IX-a: Este mai învechită decât cea din anii 1990.
- Vezi aici lista autorilor recomandați la clasa a IX-a de Ministerul Educației, prin noua programă de limba română 2026: Cronicarul Miron Costin cu Letopisețul de la Aron Vodă, „Predoslovie adecă voroava cătră cititoriul” sau Costache Negruzzi
- Noua programă școlară pentru materia Limba și literatura română la clasa a IX-a, care ar trebui să fie aplicată în licee din anul școlar 2026–2027, a fost publicată marți seara, 25 noiembrie 2025, în dezbatere publică de către Ministerul Educației și Cercetării. Ar urma să se aplice pentru elevii care acum sunt în clasa a VIII-a.
Redăm poziția integrală a Lidiei Mîrzac:
„Am amânat să scriu această postare pentru că încă mai am multe teze de corectat , de la simularea județeană. Acum mi-am găsit timp.
Domnule ministru,
Nu știu dacă vreun profesor de liceu care predă în învățământul tehnologic a fost cooptat în elaborarea noilor programe. Ce știu însă este că rata analfabetismului funcțional este de aproximativ 40-45% la elevii de 15 ani- fie că sunt în colegii de top sau în licee tehnologice-, cu o cifră ce depășește 50% dacă se ia în calcul și abandonul școlar. Peste 40 % dintre elevii de liceu din Romania învată în licee tehnologice. Nimeni nu a facut vreodată calculul ( de frică, probabil) care e rata de analfabetism funcțional în aceste liceee, unde ultima medie de admitere poate fi 1, hai , 1,60- cum a fost la noi anul trecut, parcă. In aceste școli, probabil, rata este 70-80. Și sunt optimistă. Oare cei care au făcut programa s-au gândit o clipă la acești copii? Ne-a întrebat cineva ce-am face noi, ăștia care lucrăm cu acești copii și îi ajutam să ia 6 la bacalaureat? Dacă cineva m-ar fi întrebat, aș fi spus că în aceste școli, unde oricum, prin planurile cadru numărul de ore de română este mult mai mic decât în liceele teoretice, altfel trebuie combătut analfabetismul funcțional. O programă de limba română pentru clasa a IX-a, într-o țară în care peste 45% dintre adolescenți nu înțeleg ce citesc, nu mai poate fi o listă de autori și definiții. O astfel de programă e de-a dreptul obscenă. E ca și cum le-ai cere unor copii care se îneacă să înoate „frumos”, cu tehnică perfectă, în timp ce ei abia își țin capul la suprafață.
Nu. O astfel de programă trebuie să fie o barcă de salvare. O ultimă punte spre lumină, pentru că și copiii ăștia au dreptul la lumină! Programa ar trebui să fie o declarație de război împotriva indiferenței care a transformat școala într-un fel de muzeu în care copiii intră pierduți și ies și mai pierduți. Ce să facem??? Iată ce cred eu că trebuie făcut, în 10 puncte:
1. Mai întâi, să-i învățăm să citească cu adevărat.
Nu lectura aceea mecanică, cuvinte după cuvinte, ca niște rotițe ruginite. Ci citirea care aprinde: ce e un text, cum îl desfaci, cum îl auzi, ce spune fără să spună.
Fără asta, tot restul e teatru absurd.
2. Să unim lectura funcțională cu lectura literară, căci lumea nu vine împărțită în capitole. Să le dăm texte vii, nu relicve: povești scurte, reportaje care bat, poezii limpezi cât o respirație. Să îi învățăm să citească realitatea, nu doar canonul.
3. Să-i învățăm să scrie ca oamenii.
Nu compuneri mumificate, ci gânduri clare: un rezumat onest, o opinie cu două argumente, o poveste simplă, un mesaj civilizat, un email coerent. Atât. Dar făcut bine.
4. Gramatica să devină unealtă, nu sperietoare.
Nu definiții recitate, ci fraze care se așază, care îi ajută să înțeleagă diferența dintre cauză și scop, dintre condiție și concesie, apoi sensuri care se schimbă când muți cuvântul, registre de limbă, marcatori discursivi — tot ce îi ajută să vorbească și să gândească.
5. Să le aprindem gândirea critică.
Să știe ce e un fapt și ce e o minciună cu haine noi. Să simtă manipularea. Să citească imagini, reclame, rețelele care îi mănâncă pe dinăuntru.
6. Să aducem digitalul în clasă, nu să-l lăsăm să-i înghită pe ascuns.
Surse, verificări, etică, plagiat, scris responsabil — tot ce au nevoie într-o lume care îi trage de mânecă în mii de direcții.
7. Să alegem câteva texte literare puternice, nu o catedrală de nume moarte. Scurte, accesibile, cu emoție. Mai bine trei texte care îi fac să tacă o clipă decât zece care îi îndepărtează definitiv.
8. Să renunțăm la cronologiile-fantomă.
Curente, etichete, comentarii standardizate — acestea sunt zidurile în care se lovește în fiecare an câte o generație.
9. Să le dăm plăcerea lecturii înapoi.
Recomandări vii, proiecte, întâlniri, fragmente care te mușcă de inimă. Nu pentru note: pentru ei.
10. Și, mai ales, să-i evaluăm cu cinste.
Să le cerem claritate, înțelegere, argument, sens. Atât. Nu papagalism. Nu recitări fără viață.Nu evoluții ale literaturii.
Orice programă trebuie să pornescă de la realitatea din teren! Orice programă trebuie să fie cu picioarele pe pământ. O programă pentru clasa a IX-a, în România de azi, trebuie să reclădească: citirea, gândirea, exprimarea, discernământul.
Abia apoi literatura.
Abia apoi frumusețea.
Acum mă apuc să mai controlez niște teze de simulare de bacalaureat, în care elevii de clasa a 12-a nu știu ce înseamnă cuvântul „ consemnează” și ce înseamnă „ o trasătură morală”. O zi bună”.
Redacția
R.P.
Raluca Pantazi
3 comments
Dezbaterea despre noua programă de limba și literatura română pentru clasa a IX-a s-a dezvoltat in mai multe directii, ce autori contemporani merita recomandati, daca sunt utili cronicarii, daca ministerul ar trebui sa includa referinte la inteligenta artificiala, daca orientarea spre formarea unor cunostinte intelese atat sincronic cat si diacronic poate reduce analfabetismul funcțional si chiar s-a invocat modelul estonian.
Estonia este o țară cu o populație mai mica decat Bucurestiul și cu aproximativ un sfert de milion de elevi, prin urmare un sistem atât de mic poate fi reglat aproape instantaneu daca exista buna credinta institutionala : dacă un instrument nu funcționează, dacă o tehnică de predare trebuie ajustată, ministerul reacționează imediat, iar schimbarea ajunge în școli fără întârziere, deci o rețea educațională ușor de coordonat. In România avem alta realitate, o țară cu aproximativ 3,4 milioane elevi si studenti, cu diferențe socio-economice uriașe și cu o infrastructură educațională profund inegală. A ne raporta la Estonia fără a ține cont de această disproporție este o iluzie.
Noi ne confruntam cu o alta problema, fiindca de ani de zile profesorii observă cum atenția elevilor se fragmentează, cum capacitatea lor de a urmări un text scade drastic si cum expresia scrisă se infantilizează. Avem elevi care intra in liceu cu note mari la evaluarea nationala dar ale caror compuneri sunt de nivelul clasei a V-a, cu fraze rupte si vocabular sărac. Despre ceilalalti, cu note mici sau mediocre, mi se rupe sufletul. Imi spunea, de curand, o doamna profesoara de limba romana ca incearca sa-i convinga pe elevi sa citeasca macar proverbe si citate, nu pentru a cosmetiza un eseu, ci pentru a-si lărgi vocabularul care nu mai poate sa creasca organic si pentru a iesi din sărăcia imaginației și din repetiția banală.
Deci nu lista autorilor contemporani care trebuie studiati este problema. Nu cronicarul. Nu lipsa AI din programă.
Problema este cititorul, elevul, acesta este realitatea din teren.
Copilul de azi trăiește într-un mediu digital care îi erodează atenția la intervale de maxim zeci de minute. El nu mai poate formula o frază matură, pentru că întreaga lui dezvoltare intelectuală s-a mutat în spațiul instantaneului. Răbdarea, tăcerea interioară și imaginația activă nu mai au loc. Atenția elevului este spartă în bucăți in câteva secunde, iar lectura a devenit aproape o excepție. Nu pentru că ar avea un deficit intelectual, ci pentru că este deja format într-un alt ritm cognitiv. Platformele digitale, notificările, fluxurile scurte de conținut – toate acestea au modelat un tip de atenție care face lectura să fie un efort imposibil.
Adevărul, oricât de incomod ar fi si pentru care suntem direct responsabili ca parinti este acesta: elevul nu mai poate citi o carte, nu din lipsa de inteligenta sau vointa, ci pentru ca traieste intr-un mediu cognitiv ostil lecturii.
Un lucru a ramas neobservat si de scriitorii care au intervenit in dezbatere si care deplâng introducerea cronicilor în programa școlară : pentru mulți dintre tinerii de astăzi, chiar ei înșiși sunt „cronicarii” despre care vorbesc. Într-o lume în care atenția a fost erodată până la fragilitate, literatura – fie ea veche sau contemporană – se lovește de acelasi zid. Nu Miron Costin îi plictisește pe elevi, ci însăși activitatea lecturii iar pentru un adolescent obișnuit cu ritmul fracturat al rețelelor sociale, scriitorii contemporani, cu frazele lor ample sunt la fel de greu accesibili ca autorii secolului al XVII-lea. Ironia este că cei care critică încărcarea cu literatură veche nu își dau seama că pentru elevul de azi ei înșiși au devenit literatură veche. Nu pentru că ar fi demodați, ci pentru că ritmul lor intelectual nu mai poate fi atins de un elev care nu mai poate citi.
Vrem literatură în școli? Vrem formare intelectuală reală? Atunci trebuie să punem întrebarea esențială: cum reconstruim capacitatea elevului de a citi? Fără acest răspuns, orice programă este doar mult zgomot pentru nimic.
Ne învârtim, vorba batranilor, „ca pisoii în jurul oalei cu lapte fierbinte”.
Programa e de la Bruxelles> Rusii sunt de vina!
Si eu care credeam ca de la analfabetii din minister…