O clasă de liceu din patru dispare în anul școlar 2026-2027, sunt mai puțini elevi la clasa a VIII-a decât în anii precedenți, spune Sorin Ion / Directoarea Ionela Neagoe: Efectul va fi dramatic. La liceele bune va crește media de admitere

2.144 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Mălina Norocea
„Avem mai puțini elevi la clasa a VIII-a decât în anii precedenți și chiar mai puțini decât în viitorii ani. E fel de minim. Pe de altă parte, creșterea numărului de elevi la clasă de la 26 la 28 mai adaugă un mic impact. Vorbim de o clasă din patru la liceu, a declarat Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, la Observator News, pe 23 ianuarie.

Suntem conștienți că unele efecte asupra încadrării vor exista, dar părerea noastră este că nu fundamentale”, a adăugat Sorin Ion.

Eu cred că la nivel de țară efectul va fi dramatic. La liceele bune va crește media de admitere. Povara pe umerii copiilor va fi mult mai mare, a declarat Ionela Neagoe, directorul Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din București, despre impactul asupra elevilor, în aceeași emisiune.

Impactul asupra profesorilor:

  • Profesorii se tem că își vor pierde orele de la catedră.
  • Profesorii titulari au prioritate, dar colegii suplinitori ar putea fi afectați.
  • Unii profesori ar putea fi nevoiți să-și completeze norma didactică în localități aflate la 30-50 km distanță, determinându-i pe unii să renunțe la ore.
Calendarul planurilor de școlarizare și al încadrărilor pentru anul școlar 2026-2027
Reduceri semnificative de clase de a IX-a

Ca urmare a aplicării prevederilor legislative privind planul de școlarizare și mobilitatea profesorilor, numărul claselor de a IX-a se va reduce:

  • Estimările indică reduceri de clase la nivel județean: Timiș (-20), Buzău (-24), Suceava (-20).
  • În București, se estimează o reducere de peste 1800 de elevi, ceea ce înseamnă 70-80 de clase a IX-a mai puțin.

Amenințări cu proteste din partea sindicatelor profesorilor

Sindicatele profesorilor amenință cu proteste, dacă nu vor fi abrogate măsurile din Legea Bolojan

Primim semnale alarmante din întreaga țară privind reducerea drastică a numărului de clase de gimnaziu și liceu. Peste 2.000 de posturi sunt puse în pericol doar prin creșterea numărului de elevi la clasă, au transmis sindicatele pe 21 ianuarie

Ministerul Educației va monitoriza constituirea claselor, spun sindicatele după  ce s-au întâlnit cu reprezentanți ai Ministerului Educației 

Ministerul Educației va monitoriza aplicarea corectă a prevederilor legale privind constituirea claselor, inclusiv integrarea elevilor cu CES, a spus liderul FSLI, Simion Hăncescu, după întâlnirea sindicatelor cu reprezentanții Ministerului de pe 22 ianuarie.

Probleme semnalate la liceele tehnologice

Posibile probleme cu încadrarea profesorilor calificați la liceele tehnologice, ca urmare a aplicării noilor planuri-cadru, a avertizat liderul sindical Iolanda Cătinean: Evident că vor fi afectate normele didactice

„Este un haos total în școli”, spun liderii sindicali

Marius Lobază: Până în 22 ianuarie trebuie făcute încadrările pentru anul următor, iar până în 30 ianuarie planul de școlarizare. Degeaba faci tu încadrarea dacă după aceea pierzi clasele. Au pus carul înaintea boilor

Reduceri de clase și norme didactice în teritoriu

Timiș: Județul va avea din toamnă mai puține clase a IX-a, pe fondul scăderii numărului de absolvenți de gimnaziu. Reducerea va avea impact asupra profesorilor, fiind estimate pierderi de aproximativ 35 de norme didactice la nivel județean, notează G4Media.ro..

Buzău: În planul de școlarizare pentru anul 2026-2027 se vor tăia 24 de clase, potrivit inspectorului școlar adjunct Daniel Popescu. Vor dispărea cel puțin 24 de clase și 50 de norme didactice.


6 comments
  1. La tehnologic se pot constitui clase cu câte 3 specializări. La cultură generală vor fi probleme, că în loc de 3, va intra doar 1 profesor la clasa. La module, că tot nu mai sunt ingineri și maiștri decât de 65+++ vârstă, sau necalificați, dar specializări unde nu mai sunt cadre titulare calificate se aprobă sa predea tehnica și cunoștințele din anii 75, nu e nicio problema.

  2. Groapa demografică este efectul crizei economice din perioada 2008-2010. Când oamenii se aruncau de la etaj, se autoincendiau, erau evacuați din case, puțini se gândeau să nască copii. Problema trebuie tratată drept ceea ce este, o problemă temporară. A lua măsuri definitive pentru o problemă temporară nu este rațional. Trebuie studiată temeinic dinamica populației, dinamica migrației, pentru că este ușor să tai, dar mai greu este să corectezi.

  3. Dispar clase la liceu. Dar problema nu e doar câte dispar, ci de unde.

    În fundamentarea planului de școlarizare, scăderea demografică este invocată ca argument general.
    Aplicarea, însă, este profund inegală.
    🔹 La liceele tehnologice, indiferent de:
    promovabilitatea la Bacalaureat,
    inserția reală a absolvenților pe piața muncii,
    numărul efectiv de elevi înscriși,
    👉 clasele sunt aprobate, inclusiv cu efective minime sau devenite ulterior clase fantomă.

    🔹 La liceele teoretice, în schimb:
    👉 se taie clase, pentru a „echilibra” cifra de școlarizare.

    Consecințele sunt evidente:
    clase supraaglomerate la teoretic (32–34 elevi);
    clase subpopulate sau inexistente în fapt la tehnologic;
    pierderi de norme, completări forțate și instabilitate pentru cadrele didactice;
    o planificare a resursei umane făcută din pix, nu din realitatea școlilor.

    Dacă planul de școlarizare este un instrument de politică educațională, atunci el trebuie să țină cont de rezultate, trasee educaționale și nevoi reale, nu doar de menținerea artificială a unor structuri.

    Altfel, nu vorbim despre reformă, ci despre deplasarea problemei — din statistici, direct în sălile de clasă.

  4. daca sunt mai putini elevi la clasa 8-a , normal ca-s mai putine clase la liceu, nu vad sa creasca concurenta la liceele bune, in fond toate reduc numarul de clase. Oricum efectul este ca mai dau afara cateva mii de profesori, o alta economie importanta la buget.

    1. Bina zis! Da, vor mai fi câteva mii de profesori care vor rămâne fără catedra, pe lângă cele câteva mii care au „dispărut” din sistem anul acesta.
      Mai puține clase, mai puține ore – și mai greu de completat norma didactică!
      (Alo, se aude ceva si la surzii din sindicate???)

      Așa ca toți profesorii titulari vor lua ORICE ore din scoală ce sunt ținute acum de suplinitori. Proful de franceza va preda germana, geografie si sport, cel de romana – mate si fizica, cel de istorie – chimie si biologie, etc. Titularii nu știu dacă își fac catedra, nici măcar cu alte discipline, iar cei ce sunt pe viabilitatea postului nu știu nici măcar daca va exista alt post pentru care sa dea examen in iulie!

      Va închipuiți ce atmosfera este in toate școlile din Romania in acest moment?
      ”Cine rămâne, cine pleacă?” e întrebarea care răsuna in CP-urile din toate școlile!

      In toamna vor fi alte mii de profesori care vor preda discipline pe care nu le-au studiat niciodată in viață, in logic super-idioților din minister, în timp ce alte mii de profesori specializați pe mate, fizică, română, etc, vor lua calea pribegiei…

      Asta se anunță in învățământ si in următorii ani – cu reducerea si mai mare a posturilor si comasarea interdisciplinara pentru realizarea normei de predare!!!

    2. De la maxim 24 în clasă la tehnologic se trece la minim 28 și probabil mai mult.

      De la maxim 26 la teoretic se trece la minim 28 și sigur mult mai mulți elevi în clasă.

      Nu e o diferență majoră a numărului de elevi care termină clasa a 8-a, e o creștere foarte mare și complet negândită a numărului de elevi în fiecare clasă de a 9-a, făcută pe genunchi de anteriorul sinistru pus pe tăieri și împinsă de sus în jos de prezentul locțiitor care gândește strict numericește și n-are niciun stres legat de calitatea educației și accesibilitatea locurilor la liceu.

      Oricât v-ați (și s-ar) agăța de marota scăderii populației școlare, realitatea e că școlile mici sunt acolo unde sunt pentru că există elevi, iar dacă le închizi – ceea ce își doresc ei din răsputeri – elevii respectivi vor abandona școala după nivelul la care încă există în satul/comuna/orășelul lor. PENTRU CĂ NU AU BANI SĂ MEARGĂ ÎN ALTE PĂRȚI.

      Restul sunt veșnicele povești de adormit copii pe care ne-am obișnuit să le auzim din partea ministerului și politrucilor puși de el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Câștigătoarea premiului Nobel pentru literatură 2024, scriitoarea sud-coreeană Han Kang: Sunt atât de surprinsă și de onorată / Ea îndeamnă publicul să-i citească cel mai recent roman – „I Do Not Bid Farewell”

Scriitoarea sud-coreeană Han Kang, recompensată joi cu premiul Nobel pentru literatură pe anul 2024, a declarat că este „surprinsă şi onorată” de câştigarea acestei distincţii şi i-a îndemnat pe cei…
Vezi articolul