O primărie din județul Bihor a decuplat ilegal școala de la apă și refuză s-o rebranșeze, deși e obligată prin sentință judecătorească

358 de vizualizări
Foto: Ebihoreanul
O primărie din Bihor a decuplat ilegal școala de la apă și refuză s-o rebranșeze deși e obligată prin sentință judecătorească, transmite Ebihoreanul.ro, citat de G4Media.ro.

Angajații Primăriei din Lugașu de Jos au refuzat, vineri, să pună în executare o hotărâre judecătorească a Tribunalului Bihor ce prevede rebranșarea la rețeaua de apă a școlii din comună, după ce clădirile acesteia – cu excepția celei în care învață elevii de etnie maghiară – a fost decuplată ilegal, la ordinul primarului Sorban Levente, mai scrie publicația locală.

Din acest motiv, spune directoarea școlii, unitatea de învățământ ar putea să nu reia luni cursurile, așa că va depune o plângere penală împotriva edilului.

Oficial, motivul invocat de Sorban a fost că între școală și furnizor nu mai există niciun contract valabil după ce operator al serviciului public de apă și canalizare a încetat să fie Primăria în mod direct, acesta fiind preluat de Serviciul Apă-Canal, din subordinea administrației locale, mai scrie publicația Ebihoreanul.


1 comment
  1. Acestea sunt consecințele când primarii confundă instituțiile publice cu propriile proprietăți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Simpatizanți de pe margine” care au interesul să se promoveze prin intermediul manualelor școlare, acuză profesorul și criticul literar Paul Cernat despre scriitorii, profesorii universitari și cercetătorii care au semnat memoriul prin care semnalează informații eronate științific în programa propusă de clasa a IX-a la limba și literatura română

Profesorul și criticul literar Paul Cernat a spus despre cei care au semnat memoriul care critică programa de limba română propusă la clasa a IX-a, că sunt „simpatizanți de pe…
Vezi articolul