OFICIAL A fost înființat un comitet interministerial pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar. O atribuție constă în propunerea de noi programe naționale de sprijin pentru reintegrarea copiilor care au părăsit școala

1.492 de vizualizări
Foto: Captură – decizie MO
A fost înființat Comitetul interministerial pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar, potrivit unei decizii publicate vineri, 17 februarie, în Monitorul Oficial. Acesta este un organism fără personalitate juridică, cu caracter consultativ, coordonat de Sorin Costreie, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului. Una dintre atribuții este de a propune noi programe naționale de sprijin, atât în vederea prevenirii și combaterii abandonului școlar, cât și în vederea reintegrării școlare a copiilor și tinerilor care au abandonat sistemul de educație.

Ministerele și celelalte instituții publice care fac parte din Comitet sunt reprezentate la nivel de secretar de stat, desemnați în acest scop. „La ședințele Comitetului pot participa, în calitate de invitați, reprezentanți ai altor entități de drept public sau privat, din țară și din străinătate, care desfășoară activități relevante în domeniu”, stabilește sursa citată.

Comitetul are ca obiectiv elaborarea unor propuneri de politici publice, programe naționale și proiecte de acte normative pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar, conform art. 2 din document.

O atribuție a comitetului interministerial se referă la identificarea și monitorizarea implementării soluțiilor necesare pentru prevenirea și combaterea efectelor factorilor de risc asociați abandonului școlar. O altă atribuție este de a propune noi programe de sprijin, atât pentru cei aflați în situația de a abandona școala, cât și pentru tinerii care au abandonat sistemul de învățământ.

Comitetul are următoarele atribuții, potrivit deciziei din Monitorul Oficial:

„a) identificarea și monitorizarea implementării soluțiilor necesare pentru prevenirea și combaterea efectelor factorilor de risc asociați abandonului școlar, precum: factorii individuali sau de familie, factorii de la nivelul școlii, factorii de la nivelul comunității, factorii instituționali, precum și ai oricăror alți factori asociați abandonului școlar;

b) analiza impactului factorilor de risc asociați abandonului școlar și identificarea soluțiilor optime de sprijinire a programelor naționale de prevenire și combatere a abandonului școlar aflate deja în derulare;

c) propunerea de noi programe naționale de sprijin, atât în vederea prevenirii și combaterii abandonului școlar, cât și în vederea reintegrării școlare a copiilor și tinerilor care au abandonat școala.”

„Comitetul se reunește în ședințe lunare sau ori de câte ori este necesar, la solicitarea coordonatorului sau a oricărui membru, prin grija secretariatului.” – art. 5 alin. (2).

Componența Comitetului interministerial pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar
  1. Cancelaria Prim-Ministrului;
  2. Ministerul Educației;
  3. Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse;
  4. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale;
  5. Ministerul Sănătății;
  6. Ministerul Justiției;
  7. Ministerul Finanțelor;
  8. Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării;
  9. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.
Entitățile care au calitate de invitați permanenți ai Comitetului interministerial pentru prevenirea și combaterea cauzelor și efectelor abandonului școlar
  1. Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin
  2. Asociația Comunelor din România
  3. Asociația Orașelor din România
  4. Asociația pentru Valori în Educație
  5. Asociația Samas — SĂnătate pentru MAme și Sugari
  6. Fundația pentru Educație și Vocație
  7. Federația Patronatelor pentru Educație și Antreprenoriat Social
  8. UNICEF
  9. Consiliul Național al Elevilor
  10. Federația Națională a Asociațiilor de Părinți
  11. Asociația Părinților Isteți
  12. Asociația Fii Om
Foto: Captură Monitorul Oficial

După școlile gimnaziale, și toate unitățile de învățământ care au clase primare vor utiliza modulul informatic MATE pentru identificare copiilor în risc de abandon școlar, conform unui ordin publicat în Monitorul Oficial.

Ce este abandonul școlar?

Rata abandonului școlar este diferența dintre numărul elevilor înscriși la începutul anului școlar și cel al elevilor aflați în evidență la sfârșitul aceluiași an școlar, exprimată ca raport procentual fata de numărul elevilor înscriși la începutul anului, potrivit Institutului Național de Statistică (INS).

Rata de părăsire timpurie a școlii este definită ca procentul tinerilor cu vârste cuprinse între 18-24 de ani care au terminat cel mult clasa a VIII-a și care au abandonat școala în acel moment, nu au mai urmat nicio altă formă de școlarizare sau formare profesională. Se mai numește abandon școlar timpuriu.

Citește și:
OFICIAL După cele gimnaziale, și toate școlile care au clase primare vor utiliza modulul informatic MATE pentru identificare copiilor în risc de abandon școlar / Ce responsabilități au învățătorii
Școlile cu clase gimnaziale sunt atenționate să folosească modulul informatic obligatoriu MATE pentru identificarea copiilor în risc de abandon școlar – document. Reducerea părăsirii timpurii a școlii, „cea mai importantă” prioritate pentru Ministerul Educației, potrivit ISJ Mureș
Diriginții claselor gimnaziale trebuie să parcurgă mai multe etape pentru identificarea copiilor în risc de abandon școlar, potrivit unui ordin oficial. La ce întrebări răspund elevii – documente


4 comments
  1. Poate că cea mai bună metodă ar fi să renunțăm la principiile educației sovietice, care au rămas nestingherite în programa de după 89, fără ca nimeni să le clintească. E drept că ele se bazează pe nostalgie, pe acel ÎNAINTE ERA MAI BINE, dar rezultatul lor e dezastruos în continuare. Comunismul a plecat, principiile au rămas.

  2. >> Costreie si abandonu’? Baba si mitraliera!
    E totusi bine ca nu au pus-o sefa pe nevasta lu’ Pricopie.

    Dl. Costreie a tinut prezentari, a scris papers si chapters, ba chiar si books. Probabil ca logica si bunul simt o sa-l ajute. In rest nu are habar de scoala si de abandon scolar.

    In adunarea aia de institutii o fi vreun specialist in educatie timpurie care este respectat si a tinut prezentari, a scris papers, chapters si books si are macar un program de succes? O fi vreun specialist in educatie integrata? O fi vreun specialist in pedagogie sociala? O fi vreun specialist in stiintele educatiei? Minoritati? Pe astea le baga cineva in seama?

    Ligia Minune si programul ei Romania Educata care va facilita si stimula abandonul scolar participa?

  3. Scădeți un punct la 100 abs. nemotivate.

    Veți reuși garantat!

    Deja aveți în plan la 20, așa că nu mai e mare diferență!

    Adăugați și,,Promovat fără prezență” și ați rezolvat definitiv!

    Corpul profesoral (nu toți, dar nu suficienți) doarme și educația e în moarte clinică!

  4. S-a făcut un comitet, suntem salvați!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Se interzic grupurile mai mari de trei persoane în afara locuinței, iar noaptea se poate ieși din casă numai cu motiv, se închid mall-urile, a anunțat Ministerul de Interne / Străinii nu mai au voie să intre în România

Ministerul de Interne a interzis circulația persoanelor în afara locuinței, în grupuri mai mari de trei persoane. Noaptea se poate ieși din casă numai cu motiv, se închid mall-urile. Străinii…
Vezi articolul
elaborarea curriculumului de liceu

Sponsorizări de 5.000 euro pentru lectorii și asistenții universitari până în 40 de ani, prin proiectul Bursele ANIS, dacă propun introducerea unui curs nou cu elemente inovative sau folosesc metode de predare moderne. Descarcă formularul de înscriere

Încep înscrierile în Programul Bursele ANIS (Asociaţia Patronală a Industriei de Software și Servicii) la 1 septembrie, iar acesta își propune să sprijine cadrele universitare tinere prin oferirea unor sponsorizări…
Vezi articolul

Reprezentanții studenților, elevilor și tinerilor din România, despre gestionarea tragediei din Caracal: Este o instituționalizare a neîncrederii față de copiii și femeile agresate

Reprezentanții tinerilor, studenților și elevilor din România au reacționat la modul dezastruos în care autoritățile române au gestionat cazul crimelor din Caracal. „Avem de-a face cu o instituționalizare a neîncrederii…
Vezi articolul

Povești audio ca niște călătorii pe un tărâm magic pentru copiii ucraineni refugiați și carte de colorat specială, puse gratuit la dispoziție de o platformă românească de educație

O secțiune gratuită unde se găsesc povești în format audio pentru copiii ucraineni este disponibilă pe platforma superscoala.ro, anunță organizatorii care au completat formularul special din platforma EduCare, pe EduPedu.ro.…
Vezi articolul

VIDEO O studentă din Turcia, doctorandă în SUA la Tufts University, ridicată din stradă de agenți federali, în contextul represiunilor împotriva susținătorilor cauzei palestiniene

O studentă turcă de la Tufts University, Rumeysa Ozturk, a fost reținută de agenți federali în Somerville, un oraș din apropierea Bostonului, în contextul acțiunilor administrației Trump împotriva susținătorilor cauzei…
Vezi articolul