OFICIAL Directorii de școli sunt obligați să raporteze la inspectorat profesorii care nu fac ore online

29.773 de vizualizări
Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com
Directorii de școli sunt obligați să raporteze la inspectorat cadrele didactice care nu fac ore online, potrivit Ordinului de ministru nr 6.200 din 16.12.2020. Actul normativ modifică ordinul privind predarea online, dat pe 11 septembrie și adaugă această obligație directorilor de unități de învățământ.

Concret, ordinul prevede că la articolul 11 din OMEC 5.545/2020 se introduce un nou alineat:

„Art 11. Conducerea unității de învățământ are următoarele atribuții:

Raportează inspectoratului școlar orice situație în care cadrele didactice nu organizează cursuri asistate de tehnologie și internet”.

Modificarea vine dupa o lună și jumătate de la trecerea tuturor cursurilor în online.

Reamintim că inspectorul școlar general adjunct al ISMB a anunțat că “doar munca prestată poate fi remunerată. Există la nivelul fiecărei unități de învățământ posibilitatea de a organiza comisii de disciplină pentru acele cadre didactice care refuză predarea online”.

O schimbare importantă apare și pentru cadrele didactice în acest ordin dat în pragul vacanței de iarnă. Acestea au o atribuție completată prin noul ordin. Este vorba despre articolul 13 din OMEC 5.545 care a fost completat cu tipul de predare – sincron și asincron.

Art 13. Cadrele didactice au următoarele atribuții:

a) proiectează și realizează activitățile didactice din perspectiva principiilor curriculare și a celor privind învățarea prin intermediul tehnologiei și al internetului atât în sistem sincron cât și în sistem asincron.

Metodologia de predare prevede trei tipuri de comunicare prin intermediul internetului care se pot desfășura:

  • sincronă – desfășurată într-un mediu virtual de învățare, cu participarea simultană a preșcolarilor/elevilor, a cadrelor didactice, eventual și a părinților/reprezentanților legali
  • asincronă – desfășurată într-un mediu virtual de învățare, în cadrul căreia preșcolarii/ elevii și cadrele didactice nu sunt conectați simultan;
  • mixtă – desfășurată atât sincron, cât și asincron.

Descarcă de aici: OMEC 5.545/2020 – Reguli școala online 

Pe larg despre regulile de predare online, aici.

Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


7 comments
  1. Bună ziua,
    Referitor la modificarea art 13 punctul a) legat de proiectarea și realizarea activităților didactice atat în sistem sincron cât și asincron am o nelămurire. Inițial în Ordinul de ministru 5545 se vorbește despre cele 3 forme de predare sincron, asincron și mixt , cadrul didactic fiind cel care alege forma pe care o dorește. Sa înțeleg ca , prin modificarea art 13 cadrul didactic nu mai are dreptul sa aleagă variante din cele 3 forme de predare propuse inițial și ca ,acum i se impune atat sistemul sincron cât și asincron cu alte cuvinte mixt? Multumesc.

  2. Ce facem cu elevii care locuiesc în zone fără internet? Ce facem în cazul în care părinții nu pot asigura supravegherea elevilor în timpul orelor sincron? Ce facem în cazul în care un elev, fiind singur acasă nu reușește să intre pe platformă? Ce facem în cazul în care părinții nu sunt suficient de pregătiți în a-și ajuta copiii? Cum poți să vii cu măsuri coercitive pentru cadrele didactice, când școlile s-au chinuit să își drămuiască un buget de criză când abia au avut bani să cumpere materiale de curățenie și dezinfectanți? Cum poți să dai asemenea ordonanțe când nu ai fost în stare să asiguri tuturor copiilor tablete? Cum poți da asemenea ordonanțe când nu ai în vedere diferențele dintre rural și urban? În timpul cursurilor off-line, în mediul rural, mulți părinți nu pot sau nu au timp să își ajute copiii la teme, lecții, de unde pretenția acum, când nici mijloace nu au?

  3. Corect. Aici faci totul cu resursele tale: iti pui telefonul la bătaie cu numărul personal, în loc sa ai un te. de serviciu, la fel laptop.

  4. Atata timp cat angajatorul nu asigura tehnologia necesara pentru predarea online, nu poate trage la raspundere profesorii ca nu tin ore online, si aici fac referire in special la orele desfasurate sincron. Stiu destule persoane care au calculatoare vechi care nu „duc” meet sau zoom, si nu-si permit sa-si cumpere calculator nou si nici macar telefon nou. Daca le asigura ministerul calculator/telefon/tableta atunci pot avea pretentii, altfel…

    1. Toate școlile au sisteme informatice si calculatoare/laptopuri disponibile. Cadrele didactice care nu dețin astfel de instrumente își pot desfășura lecțiile din școală.

      1. Majoritatea scolilor au internet doar in laboratoarele de informatica. Cum credeti ca pot preda mai multi profesori in aceeasi sala concomitent??

      2. Din pacate domnule Petru nu aveti dreptate! Ar fi bine ca toate scolile sa aiba astfel de dispozitive dar nu au.Vorbesc despre scolile din mediul rural unde predau si eu si unde nu sunt laptopuri disponibile nici semnal pentru telefonul mobil.Si nici informaticieni nu exista.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Planuri-cadru bazate pe învățare, nu pe discipline, inspirate de Teoria Relativității, propuse de 300 de profesori: De ce obligăm elevul să vină la școală? Pentru disciplina fizică sau geografie, matematică sau istorie? Categoric, nu

„Proiectul de planuri cadru, în esență, nu a schimbat filosofia procesului de învățare. Totul rămâne centrat pe disciplina de învățământ. Elevul nu apare în ecuație, decât prin falsa oportunitate de…
Vezi articolul

Concurs de selecție pentru doi profesori români la Școala Europeană de la Bruxelles, anunță Ministerul Educației. Posturile sunt de Fizică-Chimie și Biologie – Științe integrate, iar salariile de câteva mii de euro – înscrierile se încheie marți, 12 iulie

Ministerul Educației organizează concurs pentru ocuparea a două posturi la Școala Europeană de la Bruxelles. Candidații se pot înscrie până pe 12 iulie 2022, prin depunerea dosarelor la registratura ministerului…
Vezi articolul

BREAKING Telefoanele sunt echipamente care pot fi cumpărate de profesori din prima de carieră didactică, spune ministrul Adrian Câciu: Achiziția de laptopuri, tablete, telefoane inteligente, ceasuri inteligente și orice alte dispozitive care pot fi folosite în procesul educațional

Pentru prima de cariera didactică sunt eligibile cheltuieli precum achiziția de laptopuri, tablete, telefoane inteligente, ceasuri inteligente și orice alte dispozitive care pot fi folosite în procesul educațional, a declarat…
Vezi articolul

Zile libere pentru elevi și angajații din educație. Pe 23 și 24 ianuarie, după doar două săptămâni de școală, elevii vor sta acasă / Orele trebuie recuperate până pe 28 februarie / România e pe locul 3 în rândul țărilor cu cele mai multe zile de vacanță

Elevii și profesorii au 2 zile libere, pe 23 și 24 ianuarie, luni și marți, după ce Guvernul a decis la finalul anului trecut să lege ziua de 24 ianuarie,…
Vezi articolul