OFICIAL Educația primește 576 milioane lei la rectificarea bugetară

1.917 vizualizări
PNRR
Foto: Freepik.com
Ordonanța de Urgență care prevede rectificarea bugetară a fost publicată în Monitorul Oficial în această noapte la ora 2. Documentul prevede alocarea a 576 milioane lei pentru bugetul Ministerului Educației și Cercetării, așa cum Edupedu.ro a scris încă de ieri.

Documentul arată că sumele au fost alocate în special pentru cheltuieli de capital (investiții) la capitolele „Proiecte din fonduri externe nerambursabile”. Contactată de Edupedu.ro, ministrul Monica Anisie a declarat că banii în plus vor fi alocați investițiilor în învățământul preuniversitar.

Într-un comunicat primit de Edupedu.ro, Minsterul Educației susține că banii vor fi alocați către:

  • 400 milioane de lei creșterea veniturilor proprii pentru instituțiile de învățământ
  • 176 milioane de lei reprezentând cheltuiala din sold pentru aceleași instituții

”Acești bani pot fi cheltuiți astfel: 350 milioane de lei pentru cheltuieli de capital (cheltuieli de natura investiților) și 226 milioane de lei pentru susținerea proiectelor (fonduri europene și buget național),” scrie ministerul în comunicat.

Rectificarea bugetară făcută de Guvern în criza declanșată de epidemia COVID-19 adaugă bugetului inițial de 30.537.250.000 lei suma de 576.000.000 lei, bugetul total după prima rectificare fiind de 31.113.250.000 lei.

Potrivit acestor calcule, bugetul ministerului Educației devine astfel mai mare față de cel de anul trecut.

Raportat la noul PIB rectificat, estimat de Comisia Națională de Prognoză la 1082,1 miliarde lei, bugetul Educației ajunge la 2,87%, față de 2,7% din PIB (PIB inițial estimat în Legea Bugetului la începutul anului – 1129,2 mld lei).

FOTO:School photo created by pressfoto – www.freepik.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 18% din populația cu vârste între 15-64 de ani a terminat doar gimnaziul, iar 3,9% a absolvit doar clasele primare sau nici pe acelea, potrivit Raportului privind starea învățământului în 2023-2024 / Procentele sunt în creștere față de anul anterior

Puțin peste 18% din populația cu vârste cuprinse între 15-64 de ani a terminat doar gimnaziul, potrivit datelor aferente anului 2023, iar 3,9% doar clasele primare sau nici pe acelea,…
Vezi articolul

Ministrul de Interne: Peste 17.500 din 25.500 de clădiri școlare nu sunt autorizate de ISU / Încălzirea nu este asigurată în 574 de școli (3,4%). Florin Cîțu: Avem nevoie de o verificare a tuturor clădirilor în care funcționează școlile

Dintr-un total de 25.539 de clădiri în care funcționează unități școlare, peste 17.500 nu au autorizație din partea inspectoratelor pentru situații de urgență în caz de incendiu, 4.171 sunt autorizate,…
Vezi articolul

România este pe ultimul loc în clasamentul țărilor din Europa care apreciază cultura. Pentru mai mult de 8 din 10 europeni, cultura și artele sunt importante și pentru dezvoltarea economică a locului de reședință

Cultura este considerată importantă de 79% dintre respondenții din Europa, arată un sondaj recent realizat de Eurobarometru, care consemnează o creștere de 2 procente față de un sondaj anterior din…
Vezi articolul