Olimpiade școlare 2023. Etapele naționale la Matematică, Fizică și Chimie, stabilite în documente de inspectoratele școlare din țară, chiar și în vacanța din februarie / Încă n-au apărut calendarele oficiale de la Ministerul Educației

45.269 de vizualizări
Foto: © Inna Getmanec | Dreamstime.com
Mai multe inspectorate școlare județene din țară au publicat pe site-urile proprii sau au trimis școlilor adrese prin care stabilesc datele sau intervalele de zile în care se organizează etapele locale, județene sau chiar naționale ale unor olimpiade școlare naționale în anul școlar 2022-2023. Este vorba, de exemplu, de etapa națională a olimpiadei de chimie, ar urma să aibă loc între 22 și 26 februarie 2023, potrivit unui document de pe site-ul ISJ Bihor. Naționala de Matematică s-ar ține în trei orașe diferite pentru clasele V-VI, VII-VIII și IX-XI în perioada 10-14 aprilie, scrie într-un calendar al ISJ Mureș. Detalii, mai jos.

Ministerul Educației (ME) nu a anunțat până acum, pe site-ul său, edu.ro, listele și calendarele oficiale pentru olimpiadele, concursurile și competițiile sportive naționale cu desfășurare în 2023. Dacă etapele județene se organizează la nivel de județ în termene stabilite de ME, data fazelor naționale se stabilește exclusiv de către Minister.

De exemplu, potrivit unei postări de pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bihor, unde se regăsește un document Excel „draft” cu olimpiade de științe și desfășurarea lor în anul școlar 2022-2023, etapa națională a Olimpiadei Naționale de Fizică ar urma să aibă loc în 10-14 aprilie 2023 (în vacanța de Paști) la Oradea, iar pentru Olimpiada Națională de Chimie ar fi între 22 și 26 februarie. Orașul nu este precizat.

Săptămâna în care ar urma să se desfășoare faza națională a olimpiadei de chimie a fost aleasă drept vacanța “mobilă” din luna februarie de către 29 de județe și Municipiul București.

În județul Bihor, județeana de chimie ar urma să aibă loc pe 28 ianuarie 2023, iar la fizică pe 4 martie, se mai arată în tabel.

De obicei, potrivit informațiilor EduPedu.ro de la școli, în luna februarie se fixează etapele pe școală și locale, nu naționale, iar în martie etapele județene, apoi urmând faza pe țară, legată sau nu de perioada vacanței de Paști.

Foto: captură – document ISJ Bihor

Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică s-ar ține între 5 și 9 iulie anul viitor, conform tabelului de la inspectoratul școlar bihorean, iar cea de Științe pentru Juniori ar fi în 24-28 iulie 2023, potrivit tabelului din document. Acestea două au fost ținute, anul acesta, în perioade similare.

Conform unui alt document asemănător, dar publicat de ISJ Arad de data aceasta, pe pagina dedicată informațiilor despre fizică, chimie și biologie din județ, este inclusă și Olimpiada Națională de Biologie în „draft”, cu etapa pe țară între 10 și 14 aprilie 2023:

Foto: captură – document ISJ Arad / fizchimarad.ro
Etapa națională a olimpiadei Matematică ar fi între 10 și 14 aprilie, în trei orașe diferite, pe niveluri

Și pentru Olimpiada Națională de Matematică există calendare stabilite, cel puțin potrivit unui document al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Mureș, numit „Calendarul concursurilor interjudețene/ naționale de matematică desfășurate în județul Mureș pentru anul școlar 2022-2023). În acest calendar de două pagini, aprobat de inspectorul școlar general Sabin-Gavril Pășcan, etapa națională a olimpiadei de matematică ar fi stabilită în intervalul 10-14 aprilie 2023, cu desfășurare separată, pe niveluri, astfel:

  • în județul Ialomița (nu este precizat orașul) – clasele V-VI
  • în județul Gorj (nu este precizat orașul) – clasele VII-VIII
  • în Craiova – elevii olimpici de liceu (IX-XII)

În județul Mureș, etapa locală a Olimpiadei Naționale de Matematică ar fi pe 11 februarie, iar faza județeană o lună mai târziu – pe 11 martie 2023, conform documentului.

În ceea ce privește aceeași olimpiadă națională, cea de matematică, dar pentru școlile sau secțiile cu predare în limba maghiară, județeana ar fi în județul Mureș sâmbătă, 28 ianuarie. Naționala este prevăzută cu desfășurare între 20 și 23 februarie 2023 la Arad, se arată în același document. Perioada coincide cu vacanța de sporturi pe care o au copiii și profesorii din județul Arad între modulul al 3-lea și al 4-lea (20-27 februarie).

Foto: captură – document ISJ Mureș
Foto: captură – document ISJ Mureș

DOCUMENT Calendarul ISJ Mureș – concursuri de matematică în 2022-2023, în pdf:

Tot ISJ Mureș a transmis și o adresă școlilor (foto mai jos), pe 21 decembrie, prin care le informează că etapa pe școală a Olimpiadei Naționale de Istorie se organizează în perioada decembrie 2022 – ianuarie 2023. „Etapa locală (comună, oraș, municipiu) se poate organiza în perioada ianuarie-februarie 2023, urmând ca în luna martie 2023 să fie organizată etapa județeană a Olimpiadei de istorie, la Liceul Teoretic „Gheorghe Marinescu” Târgu-Mureş”, scrie în adresa ISJ Mureș.

În document se mai precizează și că regulamentul în vigoare este cel de anul trecut, aprobat cu nr. 25879/23.02.2022, fără elementele care vizează anul școlar 2021-2022.

Foto: document – edums.ro

DOCUMENT Adresa ISJ Mureș – Olimpiada de Istorie 2023, în pdf:

Calendare aprobate pentru Olimpiada Națională a Sportului Școlar (ONSS), în București și județele Dolj, Iași, Vrancea

De asemenea, mai multe inspectorate au publicat în ultimele săptămâni calendare pentru Olimpiada Națională a Sportului Școlar (ONSS) la care școlile au avut date limite de înscriere a elevilor până în octombrie-noiembrie. Iată câteva exemple:

Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a publicat pe ismb.edu.ro acest calendar aprobat în noiembrie 2022:

Inspectoratul școlar din județul Dolj a publicat pe isjdolj.ro acest calendar la finalul lunii octombrie:

ISJ Iași a aprobat acest calendar în octombrie (document de pe site-ul școlii gimnaziale „Alecu Russo” din Iași):

ISJ Vrancea a postat pe isjvrancea.ro acest calendar în octombrie:

Foto: © Inna Getmanec | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. … și conform aceluiași site de la Arad, pentru olimpiada de chimie sunt alte date decât draft-ul de pe același site… (http://fizchimarad.ro/doc/21-22/PROGRAME_olimpiada_chimie_2022_2023.pdf)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezultate alegeri 2024. Peste 80% din bucureșteni sunt de acord cu un program de prevenire a consumului de droguri în școli – exit-poll după închiderea urnelor, la referendumul primarului Nicușor Dan

Bucureștenii au votat în majoritate pentru finanțarea și implementarea unui program de prevenire a consumului de droguri în școli, potrivit primelor estimări ale exit-pollului CURS, realizat la închiderea urnelor pentru…
Vezi articolul

Decontarea navetei profesorilor 2026. Sindicatele din Învățământ au cerut ca Ministerul Educației să transmită în teritoriu precizări referitoare la acest drept al profesorilor, anunță Simion Hăncescu, FSLI: Anumite administrații locale refuză decontarea cheltuielilor de navetă pentru personalul didactic, invocând eronat lipsa temeiului legal

Sindicatele profesorilor au solicitat ca Ministerul Educației și Cercetării să transmită în teritoriu precizări referitoare la dreptul cadrelor didactice de a beneficia de decontarea navetei, potrivit unui mesaj al liderului…
Vezi articolul

UPDATE Ministrul Educației: Elevii care primesc cei 500 de lei pe tichetele educaționale pentru a-și cumpăra rechizite ar putea să primească banii „mai devreme”, în prima parte a lunii septembrie, dar după ce începe școala / Cei care au deja cardurile emise de anul trecut trebuie doar să confirme că îndeplinesc condițiile legale

Inițial, listele cu beneficiarii care primesc tichetele acordate prin proiectul „Sprijin educațional, pe baza de tichete sociale pe suport electronic, pentru elevii cei mai dezavantajați” ar fi trebuit trimise de…
Vezi articolul

Sunt peste 46 de mii de elevi orfani de unul sau ambii părinți în gimnaziu și liceele din România, conform datelor solicitate de Ministerul Educației de la inspectorate / Cererea vine după ce în metodologie bursa socială a elevilor cu un părinte decedat a fost condiționată de venit

Sunt 46.381 de elevi orfani de unul sau ambii părinți în gimnaziu și liceele din România, conform centralizării Ministerului Educației, pe baza datelor de la inspectoratele școlare județene, consultată de…
Vezi articolul

SURSE Examenul de definitivat, în forma actuală, se organizează până în 2027 inclusiv, prevede proiectul Legii învățământului preuniversitar. Acesta va fi înlocuit cu examenul național de licențiere în cariera didactică / Sunt scose inspecțiile la clasă

Examenul de definitivat se va mai organiza până în anul 2027 inclusiv, în condițiile stabilite de Legea 1/2011, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar, document obținut pe surse de…
Vezi articolul