Op Ed / Corina Atanasiu: Școala malaxor

2.259 de vizualizări
Foto: arhiva personală
Azuga. Locul acela unde schiem și unde o profesoară de matematică din Liceul Teoretic din Azuga a îndrăznit să lase corigenți 12 elevi înainte de Evaluarea Națională.

Mult zgomot de fond, copii care acuză profesoara de bullying, 100 de foști elevi ai școlii și cetățeni liberi care semnează și ei petiția de demitere, o mică dramă locală într-un orășel care este animat preponderent doar iarna, nu vara.

La presiunea părinților, care au semnat o petiție și cu concursul ISJ Prahova și al directorilor liceului, Consiliul de administrație al școlii decide ca profesoarei să i se desfacă disciplinar contractul de muncă.

Fără a avea acces la rezultate anchetei care are termen de finalizare pe 26 iulie, pare că profesoara avea însă dreptate: elevii nu aveau nivelul necesar pentru a promova clasa a VIII-a, iar rezultatele de la simulare stau drept dovadă. Ele sunt în concordanță cu decizia profesoarei de a îi lăsa corijenți pe cei 12 elevi. Prin urmare, a existat un predictor al lipsei de cunoaștere de care nimeni, dar absolut nimeni din managementul școlii nu a ținut cont. Profesoara a plecat, problema din sistem a rămas.

Criza din Liceul Teoretic Azuga trebuie privită, de fapt, din mai multe perspective:

Din perspectiva juridică:

Modul în care profesoarei i-a fost desfăcut contractul de muncă încalcă legislația în vigoare. Au fost omiși doi pași preliminari și anume avertismentul și diminuarea salariului. Nu există dubii că, dacă profesoara se va îndrepta în justiție împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă, aceasta nu va câștiga.

Ancheta trebuie să sesizeze și dacă situația de la Azuga nu se plasează în contextul Legii ”Fenomenul Brăila”, lege apărută ca reacție la cohortele întregi de corijenți în clasa a XIIa care contribuiau fără voia lor la rata ”de succes” de promovare la Bacalaureat a unora dintre licee și implicit la îndepărtarea riscului de desființare a unităților. Când participă doar un elev din liceu la BAC și îl ia, liceul are rată de promovabilitate de 100% și risc 0 de desființare. Curat, elegant, toată lumea e fericită, poate să înceapă un an nou școlar, fără emoții.

Din perspectiva politicilor publice:

Situația aceasta le pune „pe tavă” directorilor de școli un risc pe care niciunul nu cred că și l-a trecut în planul de management și anume ”presiunea străzii/petiții/scandal cu părinții”. Decizii care trebuie luate pentru că „așa vrea lumea/ne cer părinții”, chiar dacă sunt greșite. Iată, deci, orice criză e o lecție învățată, dar cu ce preț!

Aici aș vrea să fac totuși o paranteză: cetățenii activi și vigilenți sunt cetățenii pe care orice stat care prețuiește democrația și-i dorește. Dar există niște limite ale participării la viața cetății  și a manifestării iubirii de democrație și anume: bunul simț și penibilul doctrinar.

Putem să semnăm petiții și să manifestăm în Piața Victoriei pentru libertatea justiției sau pentru respectarea drepturilor tuturor cetățenilor lumii. Este perfect justificat iar presiunea străzii poate avea rezultate spectaculoase pentru sănătatea unei societăți. Am văzut cu toții cum 600.000 de oameni în stradă au reușit să blocheze infama Ordonanță 13.

Dar nu putem, utilizând aceleași mijloace  de tip ”presiunea maselor”, să luăm decizii de management într-o școală și/sau să schimbăm sensul limbii române. Prima situație este profund nedemocratică – profesoarei i se încalcă dreptul la muncă și suferă un abuz, cea de a doua e pur și simplu penibilă, chiar dacă 42.000 de români au decis că expresia ”de bună seamă” înseamnă altceva decât înseamnă. Fac aluzie aici la subiectul de la Bacalaureatul din acest an. Ce urmează, 1.000.000 care să ceară abrogarea legilor termondinamicii sau cum se calculează aria cercului?

Există niște politici interne la nivelul fiecărei școli care chiar trebuie cunoscute de către toți membrii comunității școlare respective. Acestea ar trebui să traseze clar drepturile și responsabilitățile fiecărei categorii de persoane interesate, elevi, părinți, profesori, alții. Cu alte cuvinte, până unde poate să-și întindă fiecare plapuma și ce poate cere/primi.

Doar că ele nu există: site-urile școlilor abundă doar de regulamente de funcționare și de ordine interioară copy-paste, nediscutate cu toate părțile interesate și ca urmare neasumate și nerespectate.

Din perspectiva pedagogică:

O căutare simplă în SIIR (acel sistem informatic din care ar trebui să aflăm orice vrem să știm despre școlile din România) ne plasează în context. Vorbim de o unitate de învățământ cu 432 de elevi organizați în 29 de formațiuni de formațiuni de studiu, adică clase.

Aceasta înseamnă o medie de 15 elevi pe clasă. Să presupunem că elevii nu sunt distribuiți uniform iar această clasă era una ”aglomerată”, cu 20 de elevi.

12 elevi care nu au cunoștințele, competențele și abilitățile minime la finele clasei a VIIIa dintr-un colectiv de 20, adică mai mult de jumătate, ilustrează perfect eșecul în lanț care cangrenează încet dar sigur, de ani de zile, educația în România.

Ce nu vrem să recunoaștem este de fapt că și școala se scaldă într-o vină difuză. Iar cazul profesoarei de matematică din Azuga nu este o excepție, ci este mai degrabă regula națională. La care toată lumea va închide ochii, deși “toți știau”.

OECD ne măsoară și continuă să ne spună după fiecare măsurătoare, de ceva vreme, că 40% dintre elevii români de clasa a VIIIa sunt analfabeți funcțional. Cum ajung aceștia la clasa a VIIa sau a XIIa, sau în anul trei de facultate fără să înțeleagă un text sau de ce plouă afară și de ce doar atunci îi vedem câți sunt?

Cum se ajunge aici? Pai, iată cum:

Părintele nu înscrie copilul la creșă. E drept, nu este obligatorie. Sub 5% dintre copiii cu vârste între 0 și 3 ani frecventează o creșă deși în primii trei ani de viață se formează limbajul unul dintre cele mai complexe procese din mintea noastră și care ne determină dezvoltarea ulterioară. (nb: unii ar vrea, dar nu au unde, dar asta e altă bubă a sistemului de educație)

Părintele nu duce copilul la grădiniță. Acum, grupele mijlocie și mare sunt obligatorii. Peste 17% dintre copiii peste 4 ani nu sunt înscriși deloc în grupele obligatorii iar o treime dintre cei înscriși nu frecventează cursurile (studiu World Vision). Notă: din nou, unii părin’i ar vrea, dar nu au unde, că nu-s suficiente grădinițe.

Primarul / Primăria este puțin interesat/ă de unitățile de învățământ. Nu face și nu depune proiecte ca să facă creșe, grădinițe sau școli suficiente. Tradiția electorală spune că alegerile nu se câștigă cu educația – ci cu asfaltul. Sau cu “vorbe, nu fapte”.

Consiliul local nu alocă bani suficienți pentru asigurarea unor spații suficiente sau pentru funcționarea în bune condiții a unităților de învățământ. Și aici funcționează aceeași logică electorală, ca la primărie.

Părintele votează după mirosul de asfalt, ori panseluțele din jardiniere și abia apoi constată că nu are școli/grădinițe.

Ministerul nu schimbă legile după nevoi, ci după dictarea politicienilor. Tot ministerul nu se preocupă deloc cu fleacuri precum calitatea formării inițiale și continue a învățătorilor, care e în declin, chiar dacă aceștia vin mai bine echipați pedagogic din liceul vocațional de profil, decât din universitate. Tot ministerul nu se sesizează că profesorii buni dispar din sistem și că jumătate din cei rămași nu iau titularizarea, sau copiază, sau ….(completați lista, cu exemple proprii).

Părintele își înscrie copilul cu cerințe educaționale speciale (CES) în școala de masă dar nu face niciun demers pentru a solicita sprijin de specialitate. De multe ori, pentru că refuză să accepte că, de fapt, copilul are nevoi speciale. Sunt din ce în ce mai mulți copii cu CES în școli, neevaluați. Sau, dacă cere părintele sprijin, educatoarea sau învățătoarea sau părinții celorlalți fac front comun să-l izoleze sau să-l izgonească pe copilul cu CES, că le „strică clasa”. Mai ușor cu incluziunea și nevoile elevilor, da?

Învățătoarele au o pregătire rudimentară în lucrul cu copii cu CES și deși legea spune chiar că numărul de copii pe clasa care are și copii cu CES ar trebui să fie mai mic, ele nu fac față. Chiar dacă părinții fac toate demersurile, profesorii de sprijin sunt rari, în multe localități ei nu există. Eficiența procesului scade astfel și pentru copiii tipici. Iar cei atipici sunt împinși fără milă, spre abandon, eșec școlar, dar cui îi pasă?

Directorul școlii nu face demersuri suficiente pentru a recupera sau îndrepta starea de fapt în care copiii nu au achizițiile necesare. Evaluările de la clasele a IIa și a IVa ar trebui să fie revelatoare, dar nu sunt, pentru că nu le bagă nimeni în seamă. Face presiuni pe învățători și profesori să nu lase pe nimeni în urmă pentru că fie scade ratingul școlii, fie se desființează unitatea, fie dispar catedre. Ca la fabrică, pe bandă rulantă, se ascund cumva rebuturile și rateurile date de sistem.

Părinții fac presiuni asupra profesorilor, unii cu cadouașe, alții cu amenințări, pentru ca odraslele să fie ”trecute” indiferent de atingerea obiectivelor de învățare pentru că, nu-i așa, la ce le mai folosește școala? Au nevoie doar de o diplomă… Sistemele de notare o iau razna, nu mai vorbim de o evaluare corectă, cum mai diferențiezi pe cei care chiar știu ceva sau înțeleg mai mult de ceilalți pe care i-ai tolerat altfel decât urcându-le notele primilor? Ajunși la licee, copii străluciți se luptă pentru ultimele 20 de sutimi până la 10 ca să prindă un loc. Cei mai puțin străluciți, dar care au avut parte de o evaluare mai puțin corectă, pot intra la licee bune, prin breșele sistemului.

Profesorii nu au niciun interes să lase vreun elev în urmă. Pierd elevi, li se perturbă catedrele. Deci îi trec și pe cei care nu ar trebui nicicum, cu mici excepții, a la Azuga. Win-win. Se aduc flori la sfârșit de an, se țin discursuri, vine toamna și se ia procesul de la capăt, ca într-o moară care macină încet mințile copiilor, destinele lor și viitorul. Si al țării, până la urmă.

Ministerul / Sistemul este atât de rigid și centralizat încât nu reorientează resursa umană către partea procesului care șchioapătă. Decât să deranjeze catedrele și normele, să tulbure apele, preferă să rostogolească lacunele de învățare până ce elevii ies din sistem într-o formă sau alta, pe scut sau sub scut, în loc să le corecteze problemele atunci când acestea sunt sesizate. Pentru că se perturbă catedrele, liniștea și ordinea și viața comodă a inspectoratelor școlare, atât de utile politic.

Așa ajungem aici: profesorul dă astfel, la presiuni diverse, notă de trecere elevului chiar dacă acesta nu deține un minim de informații, competențe, abilități. An după an. Copii care nu știu să scrie, să citească și să socotească ajung la gimnaziu, apoi la liceu, apoi la facultate. Unii se fac profesori. Alții medici, ingineri, etc. Alții nu reușesc să ia BAC-ul. Sau să termine 10 clase.

Elevii nu învață, sunt demotivați și plictisiți –  pe bună dreptate. După ce am stat de vorbă cu sute de părinți și elevi, dar și cu zeci de profesori, tind să cred că aici vinovații sunt multipli. Primul e însuși Ministerul pentru programele neadaptate și plictisitoare de moarte, apoi Profesorul pentru metodele neadaptate și nu în ultimul rând Părintele pentru lipsa de implicare (care e altceva decât cadoul pentru doamna sau semnatul de petiții/scandal).

Ei, și acum apare doamna profesoară de matematică din Azuga care are un moment de luciditate și curaj și lasă 12 elevi corijenți pentru că o merită!

Sistemul își face treaba impecabil, o scuipă în afară ca pe o măsea stricată, disciplinar, eficient. Ea este un exemplu în toată țara de ”așa, nu” pentru alți profesori care au îndrăznit să lase corijenți sau repetenți sau care abia își înfiripaseră curajul ”să lase”. Sistemul s-a autoreglat. A învins încă o dată. Toată lumea e ușurată și gata de o bine-meritată vacanță.

Nota redacției: Corina Atanasiu este fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene și membru al partidului USR. Opiniile sale nu reprezintă poziția redacției


8 comments
  1. Pentru cei mai mulți dintre cei 12 elevi, aceasta a fost prima corijență din viața lor. Majoritatea au avut întotdeauna medii bune și foarte bune la toate materiile, inclusiv la matematică. Să lăudăm profesoara că s-a trezit în ultima clipă că nu-i corect așa?!
    Garantez că minim 6 din cei 12 ar fi luat peste 5 la EN.
    Cam 3 sau 4 din cei 12 erau, într-adevăr, de lăsat corijenți. Atât.
    Și, da, conducerea a fost de vină că nu a aplicat pedepsele gradual. Situația trenează de ani de zile, și e trist că doar prin presiunea părinților și a presei s-a ajuns la dezbaterea ei.

  2. >>doi pași preliminari și anume avertismentul și diminuarea salariului
    Doamna specialista in Științele Educației si Resurse Umane (?) nu cunoaste Behaviorismul? Nu zice stiinta behaviorista ca pedeapsa se aplica la o intensitate maxima posibila de prima data? Stiinta nu e si pentru membrii de partid?
    Cum ar fi ca un criminal sa fie pedepsit avertisment si la urmatoarea crima cu reducerea salariului stimata specialista?

  3. mie articolul mi se pare un mare ghiveci. amesteca doamna niste lucruri care nu prea au legătură. sunt psihologi care spun că mersul la grădiniță/creșă de la 3 ani mai mult dăunează dezvoltării unui copil decât ajută. ș
    Iar in România… de ce aș vrea, dacă pot sta acasă cu copilul, să îl trimit la o grădiniță cu educatoare cu 12 clase care nu are chef sau timp nici măcar să șteargă copilul de muci la nas, după ce a plâns 20 de minute? copilul meu a fost închis în toaletă de o colegă in timp ce educatoarea nu era prezentă. am luat în brațe și am șters personal copii la nas când îi vedeam că plâng dar educatoarele nu aveau în fișa postului să consoleze sau șteargă un copil căruia îi curgeau mucii. copilul meu și o colega de grădiniță ne-a povestit (mie și mamei respective) cum s-au plimbat pe scări singure și apoi au revenit în clasa. a fost recent o știre cu un copil găsit în stradă! Trântești claie peste grămadă 20-25 de copii cu educatoare lipsite de chef, de empatie, și numești asta învățământ? Ai copii cărora părinții le citesc, le vorbesc, și îi “specializezi ” cu copii care știu înjurături înainte să spună mama, tata, cu copii care nu au o carte în bibliotecă, cu copii bătuți și te aștepți să crești nivelul celor de jos, nu sa îl scazi pe al celor mai evoluați? ma amuză cel mai mult când citesc comentarii cu “7 ani de acasă”. pai azi ești obligat să îți duci copilul de la 3 ani la grădiniță, deci de ce condamnați părinții pentru că au copii indisciplinați, analfabeți sau insensibili? azi statul este responsabil pentru ei, nu părinții.

    iar profesoara din Azuga trebuia să îi aducă pe elevii ei la un nivel rezonabil. din 12 putea măcar să salveze 7, 6, 3. sunt toți retardați? nu, este pur și simplu indolență sau lăcomie. nu poți să lași corijenți 12 elevi și să te speli pe mâini. datoria ta de profesor era să ii înveți. dacă ai eșuat, trebuie sa suporți consecințele. și tatăl meu a fost profesor de matematică și în vacanță lucra cu elevii rămași în urmă!

    iar legat de cadouri, și aici îmi vine să rad. la școala unde învață copilul meu, cadourile și atențiile se dau nu pentru note, ci pentru atenție specială. când ai o clasa de 26 de elevi, nu ai timp pentru toți, prioritizezi pe cine știi că îți dă plicul la final de an, cadou drăguț cu orice ocazie. jenant, dar eu ii acord copilului meu atenția pe care nu i-o acorda învățătoarea și asta e. înseamnă că profesorii din unele școli sunt atât de incompetenți încât nici cu bani nu învață pe nimeni nimic, doar le dau note mari. jalnic!

    1. Am vrut sa spun: Ai copii cărora părinții le citesc, le vorbesc, și îi “SOCIALIZEZI” cu copii care știu înjurături

  4. Un elev repetent, nu strica catedrele, ba mai mult e “in plus”, inca o data luat in calcul la numarul de elevi din scoala. Problema este ca in clasele I-IV, NU EXISTA repetentie. Bietul elev care nu reuseste sa scrie sau sa citeasca ajunge automat in clasa a V-a. De aici incepe de fapt chinul. Toata lumea vrea sa scape de el, nu ai cum sa-l ajuti sa evolueze. Ce nu a invatat in 4 ani , plus ce ar trebui sa invete in cei 4 ani de gimnaziu, NU SE POT RECUPERA. Doar un geniu poate invata in 4 ani ce altii invata in 8. Asa ca de la gimnaziu pleaca tabula rasa si pentru ca SE POATE intra la liceu cu 1,00 , de ce să nu termine bietul de el 12 clase ? Ce daca nu stie sa scrie si sa citeasca ?9

  5. O analiză excelentă a unei situații particulare, care scoate în evidență cariile unui sistem greoi, nereformat și ineficient pentru cei care ar trebui să beneficieze de pe urma lui.
    Păcat că această analiză va rămâne dor la acest nivel…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O activitate numai bună, în condiții de distanțare socială, pentru a întări gândirea critică a copiilor: filosofia. Și nu-i nevoie să fii mare înțelept / Ce spune o cercetătoare britanică

Condițiile de distanțare socială și școala online provoacă mari probleme pentru educația copiilor, dar oferă și o oportunitate – întărirea gândirii lor critice, consideră Yana Manyukhina, cercetător în cadrul Institutului…
Vezi articolul

ANALIZĂ Anul acesta, ultima medie de admitere la 10 colegii tehnice este peste 8, după ce în 2021 s-a intrat cu medii de 3 și 4 / În urmă cu 4 ani, ultima medie de intrare de la aceste licee tehnologice era mai mare decât cea obținută la Bacalaureat 2022

Rezultatele repartizării computerizate pentru admiterea la liceu anul acesta arată situații în care elevi cu media peste 8 au intrat la licee tehnice sau colegii tehnologice, unde anul trecut, media…
Vezi articolul

De ce nu mai vor copiii să revină în clase, după aproape doi ani de școală online? Aura Stănculescu, psihopedagog: Notele au fost mari, paradoxal, pentru că au fost obținute mai mult pe lucrări pe care le puteau face mai bine acasă în toate felurile și de către oricine

Școala online i-a făcut pe mulți dintre elevi să nu își mai dorească revenirea fizică la ore. Directorul Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, Aura Stănculescu a precizat…
Vezi articolul