Chiar dacă există multe școli bune, preponderent în urban, unde, se pot găsi soluții pe cont propriu, sistemul de educație de stat este stricat dincolo de reparabil. Pentru a reface sistemul educațional din România e nevoie de un președinte și premier care să facă, 10-15 ani, cu perseverență, lucrurile de mai jos. Mai trebuie clarificat că apartenența la Uniunea Europeană în domeniul educației este precizată de articolul 165 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și care ne spune că noi, în România, avem responsabilitatea conținutului învățământului și organizării sistemului educațional în funcție de caracteristicile noastre culturale și lingvistice. Altfel spus nu există „standarde europene” în educație pentru că Uniunea nu are vocația unei aplatizări culturale.
Întreaga acțiune a noastră trebuie să se bazeze pe ideea că viitorul este tot mai incert. În ultimi 5 ani nimeni nu a intuit marile evenimente care ne-au schimbat radical viața: COVID, agresiunea putinistă în Ucraina, viteza uluitoare cu care inteligența artificială a intrat în viețile noastre. Așadar trebuie să ne pregătim pentru a fi flexibili, pentru a avea oameni funcționali și performanți în condițiile unei incertitudini mărite, motive pentru care sunt de urmat cele trei linii de acțiune de mai jos.
- Profesori performanți
Ar trebui pus pe picioare o instituție care, prin formare continuă și îndrumarea formării inițiale, să dea profesori care la sala de clasă:
- să transmită conținuturi, inclusiv o importantă componentă culturală
- să-i învețe pe copii o metodă, structurându-le gândirea
- să asocieze învățării o experiență emoțională pozitivă
- să-i învețe pe copii să operaționalizeze ceea ce au învățat și metodele intelectuale pentru a rezolva multiplele probleme puse de viață.
- Modernizare curriculară
Cu impact pe termen mediu și lung este de inițiat un efort de modernizare curriculară care:
- să se axeze pe fundamental: științe, umanioare, arte, sport, astfel încât tinerii să aibă flexibilitate ocupațională bazată pe cunoștințe și competențe solide
- să aibă un grad de flexibilitate adaptat vârstei și situației fiecăruia
- să evolueze înspre transdisciplinaritate
- să fie coerent cu efortul de formare profesională a profesorilor de la punctul 1.
Cu impact imediat trebuie pus accentul pe DUALVET pentru a răspunde unor nevoi reale imediate ale elevilor și ale economiei. Nu trebuie neglijat nici învățământul profesional clasic, prin crearea de centre de excelență pe marile domenii care să coordoneze celelalte unități de profil din țară.
- Școli Centrale
Rețeaua școlară trebuie consolidată pentru a oferi oportunități educaționale cât mai înalte tuturor copiilor. Azi un număr prea mare de copii învață în școli prea vetuste cu profesori prea puțin pregătiți, pe care naveta îi epuizează înainte de a intra la clasă. Obiectivul „Școlilor Centrale” este să avem cât mai mulți copii în școli impecabil dotate, atât din punct de vedere material cât și profesional. Astfel copiii care azi au șanse scăzute -mai ales în rural- vor avea oportunități educaționale mai mari. Echitate înseamnă ridicarea nivelului celor de jos și stimularea excepționalității celor care pot. Nu este nicio problemă dacă decalajele între cei de jos și cei de foarte sus sunt mari, atât timp cât cei de jos sunt la un nivel bun.
Trebuie stabilit un număr de școli în care se va investi masiv, pentru a face din mutarea copiilor care azi nu au șansa la o educație de calitate o atitudine aspirațională. Altfel spus prin oferirea de alternativă de calitate, precum și încurajare financiară, trebuie produsă o mișcare societală a părinților prin care să aspire la a-și da copii la aceste Școli Centrale, astfel încât școlile mici, neperformante, să fie de la sine abandonate de părinți și elevi.
Pe lângă aceste măsuri concrete trebuie reluate deliberările societale la toate nivelurile politice, președinție, parlament, minister, societate civilă, organizații ale profesorilor, cu obiectivul de a produce o dinamică societală a educației, al cărei rezultat să fie ca învățarea să devină un reflex social: fiecare copil, indiferent de condiția lui socială și materială să știe încă din primele sale experiențe în viață, că propria sa educație este cel mai eficient ascensor social. Dar pentru ca aceste deliberări să aibă tracțiune în societate, e nevoie ca cei care le poartă să aibă autoritatea profesională, morală și comportamentală pentru a fi credibili. E obligația noastră să clădim o societate în care fiecare copil să vină la școală pregătit mental să absoarbă ceea ce i se predă, să aibă încrederea că fiecare zi petrecută în școală este un pas în plus către visul său.
Note: acest text este o sinteză a certitudinilor semnatarului, a unor documente și bune practici precum și a opiniilor unor personalități din domeniul educației. Specific:
- Elemente semnificative din acest text sunt preluate din diverse documente și luări de poziție, dintre care cele mai proeminente îl au ca autor pe Mircea Miclea: https://www.youtube.com/watch?v=RDvg23tiwiM, https://www.youtube.com/watch?v=lltSYRA0KNk, https://www.youtube.com/watch?v=vUOKrzHfzYc, https://www.youtube.com/watch?v=_x69hrpO4YA, https://www.youtube.com/watch?v=-xDW6PlUlOc
- Un concept similar cu cel al „Școlilor Centrale” precum și un institut de formare profesională (INEL) există în Republica Moldova
- Articolul 165 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene:
(1) Uniunea contribuie la dezvoltarea unei educații de calitate, prin încurajarea cooperării dintre statele membre și, în cazul în care este necesar, prin sprijinirea și completarea acțiunii acestora, respectând pe deplin responsabilitatea statelor membre față de conținutul învățământului și de organizarea sistemului educațional, precum și diversitatea lor culturală și lingvistică. Uniunea contribuie la promovarea obiectivelor europene ale sportului, având în vedere totodată caracterul specific, structurile bazate pe voluntariat, precum și funcția socială și educativă a sportului.
(2) Acțiunea Uniunii urmărește:
- să dezvolte dimensiunea europeană a educației și, în special, prin învățarea și răspândirea limbilor statelor membre;
- să favorizeze mobilitatea studenților și a profesorilor, inclusiv prin încurajarea recunoașterii universitare a diplomelor și a perioadelor de studiu;
- să promoveze cooperarea dintre instituțiile de învățământ;
- să dezvolte schimbul de informații și de experiență privind problemele comune sistemelor educaționale din statele membre;
- să favorizeze dezvoltarea schimburilor de tineri și de formatori socio-educativi și să sprijine participarea tinerilor la viața democratică a Europei;
- să încurajeze dezvoltarea educației la distanță,
- să dezvolte dimensiunea europeană a sportului, prin promovarea spiritului de echitate și de deschidere în competițiile sportive și a cooperării între organizațiile cu responsabilități în domeniul sportului, precum și prin protejarea integrității fizice și morale a sportivilor, îndeosebi a celor mai tineri dintre aceștia.
(3) Uniunea și statele membre favorizează cooperarea cu țările terțe și cu organizațiile internaționale care au competențe în domeniul educației și sportului și, în special, cu Consiliul Europei.
(4) Pentru a contribui la realizarea obiectivelor menționate de prezentul articol: — Parlamentul European și Consiliul adoptă acțiuni de încurajare, cu excepția oricărei armonizări a actelor cu putere de lege și a normelor administrative ale statelor membre, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară și după consultarea Comitetului Economic și Social și a Comitetului Regiunilor; Consiliul adoptă recomandări, la propunerea Comisiei. Articolul 166 (ex-articolul 150 TCE) (1) Uniunea pune în aplicare o politică de formare profesională care sprijină și completează acțiunile statelor membre, respectând pe deplin responsabilitatea statelor membre față de conținutul și organizarea formării profesionale.
___
Despre autor:
Daniel Funeriu a fost ministru al Educației în 2009-2012, perioadă în care a implementat o nouă lege a educației, bazată pe Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru educaţie condus de Mircea Miclea (Legea educației nr. 1/2011, în vigoare și în prezent, dar modificată masiv de toate partidele care s-au succedat la putere). A fost consilier prezidențial în domeniul educație și europarlamentar. În prezent, face parte din corpul de experți al Comisiei Europene care asistă Guvernul Republicii Moldova în eforturile de a implementa Acordul de Asociere UE – Republica Moldova. Chimist cu doctoratul obținut la Universitatea din Strasbourg sub îndrumarea laureatului Nobel Jean-Marie Lehn, Daniel Funeriu a fost cercetător în Japonia și SUA, înainte de a reveni în țară.
Raluca Pantazi
Ionel Funeriu
Mihai Peticilă
Costin Ionescu
Redacția
5 comments
Ce repede a uitat dl ministru DF că, exact în perioada mandatului său, împreună cu celebra ss (care îi sufla la ureche ce să spună despre școli…) rețeaua școlară s-a contractat cel mai mult – CU FORȚA! Fără niciun studiu de impact (cum, unde și cu ce transporți copiii la distanțe mari..! )Plus, calculul derivatei (v= (dx/dt) pentru palma prezidențială….Și multe altele! Exact în perioada mandatului său, cu aportul nemijlocit al ministrului, diferențele dintre școlile de la sat și cele din oraș, s-au adâncit și mai mult.
În rest, „numai de bine”..
Ce nu văd nicăieri în articol: nici o vorbuliță despre C O R U P Ț I E, adevăratul cancer al educației românești.
Macar știe să scrie un Op-Ed, însă sunt articole mult mai valoroase aici.
De-acord cu ce spune dl Alin.
Școli mai mici, de max 300 copii (nu 800) cu de toate și cantină. Nu suntem noi de boarding-school, nu suntem Elveția, apropo de specificul cultural.
Dacă s-o putea, de ridicat stima de sine a profesorilor buni din școlile mărginașe și de la țară iar ei vor ridica stima școlii lor. Așa, toți mulțumiți.
Școala lângă casă cu optimizarea siguranței pe străzi va face copiii și autonomi și părinții mai liniștiți.Asta nu faci singur ‘mneata, dl Funeriu.
Să se facă, să se dreagă, să rezulte nave spațiale pe doi lei bucata și să mai umble și câinii cu covrigi în coadă în minunata țară.
Profesorii fac deja tot ce se poate CU MATERIALUL CLIENTULUI. Poți face cele mai grozave lecții din lume, să transmiți cele mai importante informații cu cele mai eficiente metode – ELEVUL trebuie să participe activ la lecție și să-și asume învățarea. ”Profesorul trebuie să-i învețe” – NU, elevul trebuie să învețe! Fără efort individual nu există deprinderi de abilități și acumulare de cunoștințe. Și nu știu dacă d-l Funeriu e conștient că am ajuns în era lui ”lasă că scrie pe goagăl”, după ce de foarte multă vreme ajunsesem în era lui ”la ce-i trebuie lui matematică/română/orice altceva, că eu îl fac muncitor pe șantier!” Iar demotivarea începe din familie, nu se întâmplă în școală.
Strict pe ce propune d-l Funeriu – școlile comasate, de tip consorțiu/campus preuniversitar, cu care și d-l Hărdău se lăuda la un moment dat sunt impracticabile din două motive simple, care nici măcar n-au legătură cu calitatea pretins mai ridicată a profesorilor care ar preda în acele campusuri (nimeni și nimic nu garantează că vor fi semnificativ mai buni decât cei care deja le predau acestor copii):
1. elevii trebuie transportați/cazați dintr-o zonă mult prea întinsă, de la vârste mult prea mici. În prezent avem elevi care sunt aduși la școlile de centru cu microbuzele școlare, și parcurg zeci de km într-o zi, petrecând ore întregi în trafic, doar ca să se realizeze o infimă economie la buget, pentru că nu se mai plătesc cheltuieli de funcționare cu structurile din satele unde locuiesc copiii respectivi, unde școala ar fi la 5 minute de mers pe jos distanță. Un campus de tipul celor propuse de respectivii foști miniștri ar fi practic un fel de cazarmă educațională unde elevul intră luni și iese vineri să mai ajungă și pe acasă, dacă nu stă mult prea departe pentru a mai face și asta. Efectiv am avea echivalentul românesc a boarding-schools, ceea ce în prezent nu avem decât în universitar (cu cămine studențești prost întreținute în multe cazuri, cu tot felul de situații problemă – pentru tineri, nu pentru copii de vârstă mult mai mică. Doar imaginați-vă cam ce fel de probleme cu abuzuri de substanțe și accesul facil la ele ar apărea într-un astfel de mediu).
2. Copilul scos din familie (bună, rea, cum este ea, e familia lui, singurele persoane care îi stau aproape de voie, de nevoie, ca să nu fie singur pe lume) pentru perioade prea lungi de timp, la vârstă mult prea mică (se discută despre gimnaziu/liceu, pentru primar e deja exagerată pretenția de modernitate prin comasare a claselor). Se rupe de prieteniile din comunitate, de legăturile afective cu ceilalți membri ai familiei (frați, surori de vârste diferite, veri, etc), e lăsat de capul lui la un moment când nu se poate descurca singur, se poate efectiv simți abandonat de familie într-un moment când nu e suficient de matur încât să înțeleagă de ce e nevoie de asta (nu că părinții ar alege așa ceva pentru un copil de vârstă mică). Le e greu să stea în internate sau în gazdă chiar și acum, la liceu, când unii (exact cei din mediul rural de care se îngrijește total neinformat d-l Funeriu) de-abia își permit să plătească cele necesare (poate d-l fost ministru nu știe că nici internatul nu e gratuit, cum nici accesul la cantină nu e gratuit, și chiar și așa nu sunt locuri destule niciodată), drept care unii dintre ei nici nu mai încearcă să plece ”la oraș”.
Dar sigur, noi vrem să facem, să dregem, să construim rachete spațiale cu doi lei bucata, să…
Prima parte a articolului foarte buna “profesorul încurajează performanta celor excepționali și ridicarea celor slabi”.
Nu e nevoie de școli centrale. Aici, m -a pierdut. exista scoli mici că sistemul permite. Dacă îl admiri la un liceu după ce a luat 3 la mate la o evaluare de bun simt, ce minuni se pot face in 4 ani sa ia media de 6?
Eu cred că școala de langa casa, copilul liniștit , părintele liniștit e cea mai bună soluție. Daca este peste medie demonstrează asta, nu are nevoie de o școală centrala.
Este opinia mea că părinte și profesor. Am copila data la una din cele mai prost cotate scoli, dar e langa casa.
Reducerea stresului pentru toate părțile implicate în procesul educațional cred că e soluția.