Editoriale Știri

“Școala bună” din România versus România rurală (I)

Citire în 11 min

Motto: Ipsa scientia potestas est. (Sir Francis Bacon, Meditationes Sacrae, 1597)

Am prezentat și descris în partea a II-a a unui articol publicat recent (Școala finlandeză versus ”școala bună” din România) trei posibile accepțiuni ale sintagmei școală bună în România:

  • școală de calitate;
  • școală de elită;
  • școala în care se învață, care te învață și te formează la școală.

1. Școala de calitate, bine reprezentată teoretic și metodologic la nivel de legi, standarde, regulamente și descriptori, este, din păcate, în realitatea educațională românească o sintagmă funcțională doar la nivelul etapelor ce trebuie parcurse atunci când se autorizează o școală particulară sau noi profiluri și specializări la școlile de stat și/sau la școlile particulare deja autorizate. Această sintagmă și realitatea pozitivă funcțională pe care ar putea și ar trebui să o acopere în mediul educațional postdecembrist sunt umbrite de formalismul, redundanța și birocrația excesivă a proceselor și comisiilor de evaluare internă și externă. O evaluare externă ce produce în mediul școlar mai multă repulsie decât brigăzile de inspecție complexă (Unde am mai auzit oare de brigăzi?!) de la inspectoratele școlare.

2. Școală de elită este, de obicei, școala de centru de la oraș, școala cu blazon, școală la care concurența la intrare (cu deosebire la clasele de liceu) este una acerbă, o școală privilegiată care selectează cei mai buni elevi din oraș și din împrejurimi, meditați în particular încă din clasele mici, elevi cu părinți cu posibilități materiale peste medie, care vor continua să-și mediteze copiii, susținerea în particular a elevilor constituind, alături de corpul profesoral foarte bun al acestor școli, principala resursă de succes a elevilor, succes pe care acest tip de școală îl integrează în valorile blazonului ei tradițional.

3. Școala în care se învață, care te învață și te formează la școală este de cele mai multe ori (cel puțin până la examene și evaluări naționale) una anonimă, o școală la care vin elevi modești ca pregătire și statut social, elevi care n-au beneficiat de și nici nu aleargă după meditații plătite, elevi care nu au avut decât în mod exceptional șansa unor învățători și profesori extraordinari, o bună parte din ei din mediul rural mai dezvoltat sau din cartiere. Sunt însă elevi motivați să învețe și să știe, să înțeleagă, să progreseze, să se dezvolte, să se împlinească.

Acestea sunt trei posibile accepțiuni ale sintagmei școală bună din România, reale și ”corecte” doar dacă este vorba de școala din mediul urban dezvoltat. Desigur, raportându-ne la întregul învățământ preuniversitar românesc, ele sunt accepțiuni discriminatorii, având în vedere că apoape 50% din elevii învățământului obligatoriu din țara noastră învață și trăiesc în mediul rural și în localități suburbane, în zone și regiuni dezavantajate economic, de risc social, cu spații educaționale deficitare și, nu de puține ori, cu rezulate școlare dezastruoase. Nu vom insista pe necazurile și nevoile din învățământul rural, pentru că ele se cunosc. Este suficient să menționăm că numărul școlilor de sat cu clase simultane la primar și gimnaziu a crescut îngrijorător în ultimii ani și că aproximativ 1000 de localități din România au încă școli fără apă curentă și toalete în curte.

Se adaugă rata nepermis de crescută a abandonului școlar sau, la polul opus, a școlarizării fictive, situație ce a obligat recent Ministerul Educației Naționale (E drept, la presiunea presei și a opiniei publice!) să trimită echipele de control în școlile din țară pentru a afla unde și când s-au pierdut miile de elevi de gimnaziu de la înscrierea lor în clasa a V-a (septembrie 2015) și până la evaluarea națională din clasa a VIII-a (iunie 2019) și pentru a găsi explicații plauzibile diferențelor enorme de efective de elevi de clasa a VIII-a, respectiv 178.899 de elevi înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului școlar 2018-2019, din care 175.463 prezenți la simularea evaluării naționale în martie 2019 și doar 146.105 elevi prezenți la probele evaluării naționale din iunie a.c. Care cifre sunt de fapt reale?! Câți elevi au fost înscriși și câți erau efectiv în clasa a V-a la începutul anului școlar 2015-2016 și cât de apropiată/depărtată este această cifră de cifra raportată de MEN la începutul anului școlar 2018-2019, respectiv 178.899 de elevi înscriși în clasa a VIII-a?! Cum se explică diferența enormă de 32.794 de elevi, respectiv de 1312 clase cu câte 25 de elevi în clasă, între numărul de elevi înscriși la școală în clasa a VIII-a și numărul de elevi prezenți la probele evaluării naționale în luna iunie a anului curent?! Câți dintre aceștia au fost/sunt înscriși fictiv, câți au abandonat școala pe parcurs, dar figurează ca înscriși în continuare (prin urmare, tot fictiv!), câți sunt repetenți în mod real, câți sunt plecați cu părinții în străinătate, dar figurează ca înscriși în învățământul obligatoriu românesc?

Oricum și din orice direcție am face socotelile, realitatea e dramatică. Și nu e vorba numai de elevi din rural, ci și de o parte a elevilor din mediul urban defavorizat.

Analizând onest, nici nu e nevoie de oameni cu studii și funcții din minister și din inspectorate și nici de verificările la sânge ale experților din Corpul de Control al Ministrului Educației pentru a înțelege că diferența enormă de 32.794 de elevi dintre numărul elevilor înscriși în clasa a VIII-a și numărul elevilor prezenți la evaluarea națională este un eșec major al educației românești, însemnând o rată a pierderii de elevi pe parcursul ciclului gimnazial de aproape 20% (18,33% pentru absolvenții din acest an).

Dacă am face analiza din punctul de vedere al unui economist-robot, algoritmii lui de necontestat ne-ar obliga la o posibilă primă observație alarmantă în baza procentajului de mai sus, aceea că învățământul românesc risipește 20% din resursele materiale și bugetare pe parcursul ciclului gimnazial, ceea ce spus altfel ar putea înseamna că 20% dintre directori, din personalul didactic și didactic auxiliar din școli, din inspectorate și din Ministerul Educației sunt plătiți degeaba.

Numai că analiza și măsurile propuse de un asemenea economist-robot ar fi doar parțial adevărate, pentru că la această risipă ascunsă de 20% se mai adaugă una și mai mare, respectiv cei 39.156 de elevi promovați în clasa a VIII-a și prezentați la evaluarea națională din iunie a.c., evaluare la care au luat note sub 5. Mai adăugăm aici precizarea că un studiu recent pe un eșantion reprezentativ din județele patriei a demonstrat că 50% dintre acești elevi cu note sub 5 la evaluarea națională aveau în cataloagele școlilor pe care le-au frecventat medii anuale cu 3 până la 4 puncte mai mari la română și matematică decât notele obținute la evaluarea națională.

Ajungem astfel din perspectiva economistului-robot la 59,78% cheltuieli acoperite de rezultate minimale în învățământul preuniversitar românesc, adică la o posibilă risipire de resurse de 40%. Întrebare legitimă: Oare chiar este adevărat? Se pare că da, doar “oameni” suntem, nu roboți!

“Oameni” sunt și cei din școlile și inspectoratele care se pare că au ascuns rata pierderii de elevi de 20% pe parcursul ciclului gimnazial (indiferent din ce motive și sub ce forme: corigenți, repetenți, abandon etc.!) și tot “oameni” sunt și responsabilii din minister care au calculat și publicat procentajul de 73,2% elevi care au luat note peste 5 la evaluarea națională din acest an și nu procentajul real de 59,78% care se obține în mod firesc raportând numărul de elevi care au luat note peste 5 la evaluarea națională la numărul total de elevi înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului școlar 2018-2019 și nu la numărul elevilor de clasa a VIII-a prezenți la evaluare. Așadar, “oameni” fiind și unii și alții, indiferent de nivelul instituțiilor în care activează, și o mână spălând-o pe alta, România a ratat în perioada septembrie 2015-iunie 2019, din calculele făcute pe datele transmise de MEN, educația minimală (adică de nota 5) a 71.950 de elevi! Aflând acest lucru, sunt sigur că veți fi de acord cu mine că temutul director general al Direcției Generale Economice din Ministerul Educației Naționale, Mihai Păunică, nu numai că ne devine dintr-odată simpatic, dar poate fi chiar admirat pentru strădania și performanța de a reuși să țină finanțele învățământului preuniversitar funcționale!

Cu siguranță că veți spune că e imposibil ca o asemenea cifră imensă a eșecului școlar românesc să fie reală și, dacă totuși este reală, cum de nu se întâmplă nimic la Ministerul Educației Naționale după un asemenea dezastru. Un minister căruia îi datorăm și o altă “idee revoluționară” pusă în practică odată cu repartizarea computerizată a elevilor în licee: aceea de a permite intrarea la liceu cu medii sub 5 la evaluarea națională. Dincolo de faptul că măsura a fost și este profund ilegală, din moment ce nu poți trece din clasa a V-a în clasa a VI-a, spre exemplu, dacă nu ai minimum medii de 5 la toate materiile și la purtare 6, dar poți trece din clasa a VIII-a în clasa a IX-a (ambele clase de învățământ obligatoriu) cu medii sub cinci la evaluarea națională, adică la două materii fundamentale: română și matematică. De ani buni, nimeni nu s-a autosesizat, nu a protestat, desi rezultatele s-au văzut, cu deosebire la liceele industriale unde au fost admiși majoritatea acestor elevi, elevi care, ajunși cu chiu cu vai în clasa a XII-a, nici nu s-au mai înscris la BAC sau, dacă s-au înscris, l-au picat și îl pică în continuare cu brio!

Mottoul din titlu, aparținând filosofului englez Sir Francis Bacon de la curtea reginei Elisabeta I a Angliei (sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea), se poate traduce prin “Cunoașterea înseamnă putere”. Un adevăr validat în întrega lume de generații și generații și doar parțial în România de azi, o țară în care cei rămași trăiesc în “lumea pe dos” a lui Creangă, o lume în care suntem și noi, prin naivitate și răbdare exagerată, personaje din “Proștii” lui Rebreanu.

Post scriptum: În unele comentarii la articolele anterioare ni se reproșează intenția de a susține introducerea și la noi a modelului școlii finlandeze. Nici pe departe. În primul rând pentru că, o știm de la Titu Maiorescu, formele fără fond sunt sortite eșecului. Apoi, pentru că, însuși Pasi Sahlberg, expertul finlandez pe care l-am citat în articol, preciza că este imposibil să transferi un sistem de învățământ dintr-o țară în alta, acesta propunând chiar editorului cărții sale de succes Finnish Lessons 2.0: What Can the World Learn from Educational Change in Finland. New York: Teachers College Press ca, la a doua ediție, să lipească pe coperta din spate un colant cu inscripția: “Atenție, nu încercați să faceți și voi așa ceva!”

Am scris despre școala finlandeză pentru a face cunoscut sistemul cel mai performant de învățământ din lume de la începutul deceniului doi al secolului nostru (loc pe care l-a pierdut în ultimii ani) și pentru a putea face și cei care ne citesc comparații în cunoștință de cauză.

Deși recunoaștem că imitațiile nu sunt bune, cred, totuși, că am putea face o excepție, procedând ca finlandezii în anii ’70, când au decis ca în trei ministere de bază să nu se schimbe miniştrii mai devreme de patru ani, iar aceştia să fie numiți numai dintre tehnocrați, în niciun caz dintre oamenii politici. Educația a fost unul dintre aceste ministere. Și tot la ei s-a mai decis ca niciun ministru să nu schimbe ce a făcut predecesorul său, având doar posibilitatea practică și legală să completeze.

Un cititor îmi reproșează că nu fac mai mult pentru educația românească. Îl invit să se documenteze, accesând site-ul www.pedacj.ro. Mai adaug doar că la colegiul pe care-l conduc, dincolo de rezultatele școlare foarte bune, toți cei 1300 de elevi ai colegiului au asigurată prin cantina școlii masă caldă gratuită la prânz, iar elevii din clasele pregătitoare, spre exemplu, vin la școală la ora 7:30 și sunt luați de la școală la ora 17, aceștia beneficiind de asistență și sprijin educațional prelungit, inclusiv de dormitoare, pentru a se putea odihni zilnic între orele 13-15.

___

Mircea Bertea este Directorul Colegiului Național Pedagogic “Gh. Lazăr” din Cluj-Napoca, profesor asociat la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, membru al Centrului Internațional de Cercetări și Studii Transdisciplinare Paris, expert al Uniunii Europene pentru Educație și Cultură.

 

 

Doneaza prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO76BTRLRONCRT0471641001
CONT EUR: RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la Banca Transilvania pe numele "ASOCIATIA EDUPEDU PT EDUCATIE".

Te mai poate interesa

Viorica Dăncilă promite că rupe “ciclul nesfârşit de reforme şi viziuni” din Educaţie cu “o viziune pe termen lung” şi “substanţă”

Mihai Peticila

Ministerul Educaţiei dublează taxele de echivalare şi avizare a diplomelor de studii şi calificări, potrivit unui proiect de ordin

Mihai Peticila

O fabrică din Kosovo, transformată într-o şcoală modernă, cu grădiniţă şi cantină, plus terenuri de sport interioare în doar un an

Mihai Peticila

3 comentarii

Alin Popescu 14 august 2019 at 21:04

In principal domnul Mircea Bertea sustine idei palpabile in cadrul acestui articol. Totusi, ca sa fim foarte clari trebuie sa clarificam si cele cateva deficiente ale ideilor:

1) “Selecția și formarea profesorilor, masteratul didactic, formarea continuă;” Fara motivatie si fara salarii competitive, majoritatea cadrelor vor parcurge aceasta formare doar intr-un mod “formal”. Sa nu uitam totusi ca in trecut anumiti profesori remarcabili nu au beneficiat de aceste masuri(a se vedea Jaime Escalante de exemplu
https://en.wikipedia.org/wiki/Jaime_Escalante%5D, profesor de matematica din state care a reusit sa formeze o educatie puternica la matematica intr-una din cele mai slabe scoli, Garfield High School; de remarcat faptul ca si acesta a suferit de pe urma politicienilor din sistem – a se vedea in acest caz filmul “Stand and deliver”);

2)”Renunțarea la obiective educaționale de țară de genul ”minimum 75% procentaj de promovare la examenele naționale” și la ierarhizarea școlilor în funcție de rezultatele obținute la aceste evaluări/ examene;”
Fara obiective clare bine definite, orice schimbare este sortita esecului;

3) “Descentralizare, autonomie școlară, salarii diferențiate, în funcție de performanță;”
Propunerea este oarecum utopica, crestem coruptia la nivel local;

4)”Renunțarea la titularizarea pe post, la concursurile centralizate și inutile și înlocuirea lor cu forme actuale și verificate în lume de angajare pe bază de CV și interviu ”
Inca o propunere absolut utopica, se cunoaste faptul ca la orice interviu rezultatul este subiectiv, depinde de angajator. In acest caz vom reusi centralizarea coruptiei la nivel local.

5) “Digitalizarea învățământului”. Acest obiectiv nu este clar definit. Se cunoaste faptul ca la unele materii scrisul de mana este de o importanta covarsitoare in procesul de invatare. Aici ne lovim iarasi de modelul utopic finlandez de pe locul 8 mondial[http://factsmaps.com/pisa-worldwide-ranking-average-score-of-math-science-reading/], sistem care aproape a eliminat scrisul de mana[https://www.theguardian.com/world/2015/jul/31/finnish-schools-phase-out-handwriting-classes-keyboard-skills-finland]. Este curios cum la anumite materii(de exemplu matematica) elevii vor reusi sa invete in profunzime folosind doar calculatorul, fara parcurgerea demonstratiilor.

6) ” Mai precis de 18,33%, făcând și o posibilă observație alarmantă în baza procentajului rezultat, aceea că învățământul românesc a risipit 20% din resursele materiale și bugetare pe parcursul ciclului gimnazial analizat, ceea ce ar putea însemna și că 20% dintre directori, din personalul didactic și didactic auxiliar din școli, din inspectorate și din Ministerul Educației sunt plătiți degeaba.”
In prima parte a articolului atitudinea exprimata de autor se bazeaza pe generalizari inutile, fara studii concrete. Mai exact, care sunt acei 20%?

Răspuns
Alin Popescu 14 august 2019 at 20:29

Inca un articol in care iarasi se discuta esenta unor noi schimbari structurale, fara niciun fundament economic sau social. Domnilor, fara o finantare sustinuta(>6%) si fara obiective clare, constante, neperisabile la schimbari politice, nu se poate face nicio schimbare in niciun sistem de invatamant. Aceasta ar trebui sa fie principala tema de discutie, care a fost evitata de catre toti ministrii din ultimii ani. Invatamantul si sanatatea, obiective strategice si de o importanta majora, sunt principalele ramuri care sufera in primul rand cand vine vorba de o reducere a cheltuielilor. In acest sens, faptul ca actualul sistem desi este pe o panta puternic descreascatoare, nu a colapsat, este un lucru absolut remarcabil.

Răspuns
Dani 12 august 2019 at 20:36

Chiar daca dl.profesor si-a mai nuanțat un pic pozitia, tot greșește vis-a-vis de “scolile de elita”.
Plecând de la liceul “de elita” al copiilor mei, va pot garanta, cel putin la nivelul Bucurestiului, ca cei mai mulți dintre “privilegiații” educatiei romanesti nu stau defel in apropierea liceului, fac si 1 ora pe autobuze/metrou (liceul la care se intra cu 8 din zona in care stau ei nefiind nicio clipă o optiune pentru că, doar in visul SF al dlui Bertea, la acele scoli se concentrează profesorii adevărați, dedicați care iau un elev mediocru in gimnaziu si-l fac olimpic sau de nota 10 curat la BAC), nu se omoară cu meditatiile, dar fac mult studiu individual si vin la cercurile gratuite din liceu, sacrificand, ce-i drept, din timpul de whattsapp sau instagram.
Este o absurditate sa vorbesti despre liceele de top ale României și despre elevii lor in termenii dlui Bertea.
Dl.profesor Bertea, copiii din aceste licee nu sunt bogatanii meditati la nesfârșit ai Romaniei, sunt si acei copii din mediul rural care au invatat pentru a face ceva in viata, sunt si copiii din cartierele “dormitor”, ambițioși și deștepți, care vor si ei sa faca ceva in viata, sunt si copii din familii normale care inca mai cred ca, prin învățătura, vor face ceva in viata. Sunt si acei copii care fac meditatii, nu pentru a lua 10 la scoala, ci pentru că doresc să știe enorm. Dincolo chiar de cercul de la scoala. Sunt si copii care fac naveta la 15-20 km de Bucuresti, zilnic sau care au plecat de langa familiile lor normale pentru a-și urma visul.

Revenind la modelul finlandez, as fi curioasă cati dintre primii elevi ca medie din generatiile mai vechi din liceul pedagogic al dlui Bertea au revoluționat invatamantul rural din Cuca Macaii. Nu ma indoiesc ca dl profesor i-a încurajat pe cei mai buni elevi ai dumnealui sa meargă in satele pierdute ale României și să ii pregătească pe copiii aia amarati. Cu metode moderne.
Modelul finlandez aplicat peste societatea romaneasca din acest moment ne ca costa alti 20-25 de ani pierduti.Dar, da, el este promovat de toti influencer-ii feisbucisti care isi închipuie ca, daca si-au facut scoli private cu 2 clase si 10 elevi in clasa, fac 5 ateliere de olarit, sărit coarda samd si ii invata ceva matematica după cartonașe parfumate si colorate, gata, revoluționeaza educatia si toti elevii români vor ieși din scoala alfabetizati.
Deși ” cunoasterea inseamna putere”, mai nou, experții se lupta cu elevii buni, cei care vor sa cunoasca, cei care ar trebui sa fie modele. Si ei pleaca sa trăiască în acele societăți care ii accepta asa cum sunt, adică ambițioși, deștepți, cu multe cunostinte.
Reforma educatiei trebuie sa vina la pachet cu masuri care sa stimuleze copiii din rural sau din cartierele rau famate sa învețe, să vrea să știe mai multe. Dar, ce exemple le oferi daca jumate din guvern a facut facultati dubioase la 35 de ani? Si nu stiu sa vorbeasca corect românește? De ce sa dorească un copil sa învețe?

Ma bucur sa citesc cate titluri detine dl.Bertea, la cat mai multe, dar toate sunt degeaba daca nu s-a dus la Cuca Macaii sa pregătească macar o generație. Ca sa vedem diferenta.

Răspuns

Lasă un comentariu

* Folosind acest formular sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră pe acest site.