Comisia Europeană a lansat o consultare publică pe trei teme majore legate de educație, înaintea Pachetului european pentru educație, inițiativă comunitară anunțată pentru această toamnă, potrivit unui anunț făcut astăzi de vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu. Cele trei propuneri vizează atractivitatea muncii de profesor, competențele elevilor, respectiv educația digitală în contextul inteligenței artificiale.
Pachetul pentru Educație este o inițiativă anunțată de Roxana Mînzatu în prima parte a anului, când aceasta a anunțat că ea va cuprinde o foaie de parcurs pentru educație și competențe digitale în UE. Comisia precizează, acum, că pregătește un set de noi inițiative legate de politici educaționale în cadrul Pachetului ce va fi prezentat în noiembrie.
- De notat că educația nu este un domeniu în care forurile europene au putere de decizie, ci unul în care decizia revine fiecărui stat membru în parte, dar Comisia poate stabili obiective, indicatori comuni și platforme de cooperare care să susțină dezvoltarea în acest domeniu.
Consultarea publică este deschisă până pe 8 septembrie și vizează, mai precis, următoarele teme, potrivit anunțului făcut de Roxana Mînzatu:
- „Cum îi ajutăm pe elevi să își consolideze competențele de bază – citire, matematică, științe, competențe digitale și civice;
- Cum facem profesia de profesor mai atractivă, cu condiții mai bune de lucru și perspective reale de carieră;
- Cum pregătim școlile pentru educația digitală și pentru o lume în care inteligența artificială va fi tot mai prezentă.”
Potrivit oficialului european, „înainte de a pune soluțiile pe hârtie, vrem să îi ascultăm pe cei care văd în fiecare zi ce funcționează și ce nu: profesori, elevi, directori și oameni care lucrează în educație”.
Detalii despre cele trei consultări:
Agenda Europeană pentru Profesori – pagina dedicată consultării poate fi accesată aici. Potrivit Comisiei „munca de profesor se confruntă cu provocări în ceea ce recrutarea și retenția personalului, cauzate de o forță de muncă mai în vârstă, de o atractivitate redusă a carierei și de creșterea volumului de muncă. Cerințele societății și utilizarea AI impun noi competențe pedagogice”
Întărirea competențelor de bază și îmbunătățirea performanței elevilor – pagina dedicată consultării este disponibilă aici. Comisia arată că „această inițiativă vizează declinul pe termen lung al competențelor de bază în rândul elevilor europeni și decalajele în performanța acestora, în sistemele de educație europene”.
Educație de calitate pentru toți – pagina consultării poate fi accesată aici. Aceasta se referă la măsuri care să îmbunătățească performanța școlii în epica AI, prin abordarea unor probleme structurale, cu atenție sporită la declinul competențelor de bază, deficitul de profesori, capacitățile digitale limitate și pregătirea pentru utilizarea inteligenței artificiale.
Mesajul Roxanei Mînzatu, integral:
8 comments
Prin mai mult stress și tăieri de salarii, probabil. Resursa asta îmbătrânită e aia care mai face ceva și nu o ia la fugă din sistem. Și nu mai multă digitalizare educă copiii, ci o pregătire a resursei umane pentru realitatea lucrului cu elevii, pentru a-i putea stăpâni, nu utilizarea de softuri noi. In sensul ăsta nu se face nimic, și fiecare profesor caută să „supraviețuiescă” în clasă.
Aveți un tupeu maxim….dați salarii decente profesorilor, dotați laboratoare, fizică chimie biologie, terminați odată cu hartogararaia,cât despre digitalizare și inteligența artificială am văzut catastrofa produsă de aceste concepte…și lăsați profesorii calificați indiferent dacă sunt suplinitori sau titulari sa și facă meseria până la 70 ani … reduceți Nr de elevi din clase 10 …15 sunt de ajuns maxim 20 …22…norma la 18 ore plata cu ora decentă sporuri etc etc etc iată ce doresc cadrele didactice iar dvs umblați cu cioara vopsita….
Of, of…
În trecut a fost atractivă profesia chiar și cu o renumerație mai mică (nu aveai cale liberă spre lume), dar aveai statut, autoritate, respect etc. (evident și atunci avea pădurea uscături)
În 2027 nu te poți aștepta la oameni calificați în domeniile cheie să vină la catedră, eventual la universitar. Au foarte multe opțiuni. Astăzi chiar, dacă tu ești expertul în domeniu, tu trebuie să te conformezi după ifosele unora. Aici este mult de scris.
Pariem că nu se va pune în niciun caz în discuție creșterea veniturilor reale, LOL. Noi avem idealuri înalte, ce mănâncă oamenii sau familiile lor e sub acești nobili corifei.
Pai mai ciupiți cate un pic din salarii, mai tăiați niste sporuri, mai tăiați de la plata cu ora și de la indemnizația de dirigenție, să vedeți ce atractiva va deveni meseria, vor veni doar profesori de top.
Hai că vă spun eu cum faceți meseria mai atractivă: salariu din care chiar să poți trăi! Și toți o știu de fapt, dar se fac că nu o știu… Și de aici toate discuțiile aste jenante despre orice, numai despre salarii nu!
Având în vedere realul interes arătat de „specialiștii din ieducație” pentru a face profesia de profesor mai atractiva in Romania, cred ca obligativitatea scrierii de către fiecare profesor a unui raport de mana zilnic privind activitatea la clasa: ce și-a propus, ce a realizat, precum și ce măsuri va lua pentru a doua zi pentru a eficientiza treaba ar fi mai mult decât binevenit!!!
A, și obligatoriu semnat și contrasemnat de doi profesori-martori din școală! Și de strâns totul intr un dosar cu șină!
Daca aveți și alte idee legate de atractivitate… „specialiștii” sunt gata să le implementeze!!!
Prin taieri de venituri!