Până pe 5 decembrie, toate școlile din județul Buzău au de prezentat spre avizare statele de personal și statul de funcții pentru luna octombrie, anunță inspectoratul școlar – document

404 vizualizări
Foto: captură ISJ Buzău
Pentru luna octombrie, toate școlile din județul Buzău au de prezentat spre avizare statele de personal și statul de funcții, până la data de 5 decembrie, potrivit unui anunț al inspectoratului școlar. Datele sunt generate din aplicația Edusal, după cum se arată în documentul inspectoratului școlar.

„Vă rugăm ca până pe data de 05.12.2025, orele 13, să prezentați, spre avizare, statele de personal (anexa 1) şi statul de funcții la luna octombrie 2025, generate din aplicația Edusal, în două exemplare”, se arată în informarea ISJ Buzău.

Pentru statul de funcții, școlile au de transmis următoarele date:

  • Denumire funcție/grad didactic;
  • Nivel de studii;
  • Vechime în învățământ;
  • Număr posturi din care:
    • Total;
    • Ocupate;
    • Cumul;
    • PCO;
    • Vacante;
    • Rezervate

Stat de funcții:

Stat de personal:

Documentul Inspectoratului Școlar Județean Buzău poate fi consultat mai jos:

Despre sporul de suprasolicitare neuropsihică

Amintim că reprezentanții sindicatelor au transmis pe 13 octombrie ministrului Educației o adresă comună în care cer explicarea temeiului legal al reducerilor salariale operate prin programul EduSal și au reclamat „numeroase sesizări din teritoriu” privind scăderea veniturilor profesorilor de predare și de conducere.

Marți, 14 octombrie, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a susținut că nu a avut loc nicio diminuare a salariilor profesorilor în luna septembrie, ci doar o uniformizare a modului de calcul al sporului de suprasolicitare neuropsihică. Măsura a venit după ce, potrivit MEC, Curtea de Conturi a constatat că acest spor era acordat neunitar, în unele cazuri fiind aplicat „la sporuri”, cum ar fi gradația de merit sau dirigenția, ceea ce ducea la diferențe între angajați cu aceeași funcție și vechime.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au protestat joi, 16 octombrie, între orele 13:00 și 14:30, în fața Ministerului Educației și Cercetării. Acestea au acuzat zilele trecute ministerul pentru diminuarea veniturilor pentru cadrele didactice începând cu luna septembrie.

SIPA Muntenia a cerut Ministerului Educației și Cercetării să revină asupra comunicatului referitor la scăderile de drepturi salariale și să corecteze „interpretarea eronată”. „Gradația de merit, dirigenția și majorarea pentru învățământul special nu constituie sporuri, ci majorări ale salariului de bază, fiind parte integrantă a acestuia”, se arată în comunicatul sindicatului.

Informații de context

Legea salarizării nr. 153/2017 stabilește că pentru profesori se acordă un spor de suprasolicitare neuropsihică de 10% din salariul de bază.

Articolul 16 – „Pentru personalul didactic de predare din învățământ, precum și pentru personalul didactic de conducere prevăzut la pct. 1 nr. crt. 1, 2, 4-6 și pentru personalul de conducere, de îndrumare și control prevăzut la pct. 2 din anexa nr. I cap. I lit. A se acordă un spor de suprasolicitare neuropsihică de 10% din salariul de bază.”

În 2025, sporurile și indemnizațiile pentru angajații din Învățământ și din celelalte instituții publice sunt plafonate la nivelul celor din 2018. Ordonanța de urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 prevede că, de la 1 ianuarie 2025, cuantumul sporurilor se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna noiembrie 2024. În ultimii 7 ani, valoarea maximă a sporurilor și indemnizațiilor a fost limitată la cuantumul din 2018.

Articolul II – (1) În anul 2025, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna noiembrie 2024, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”, prevede OUG nr. 156/2024.

Citește și:
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată în privința concediului de îngrijitor, conform prevederilor din noul contract colectiv de muncă pentru Învățământ 2025
Vineri, 14 noiembrie, zi de salariu pentru profesorii și angajații din Învățământ / Luna trecută, sindicatele din Educație au semnalat că veniturile profesorilor au scăzut după ce sporul de suprasolicitare neuropsihică a fost diminuat


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Numărul psihologilor școlari e prea mic / În pandemie stresul a crescut, dar autoritățile au acționat slab în acest domeniu – rectorul Universității Babeș-Bolyai, Daniel David

Numărul psihologilor din unitățile de învățământ este prea mic, raportat la necesități, apreciază rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David, profesor de psihologie. Acesta a spus marți, citat de Agerpres,…
Vezi articolul

Simulări pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat pe 15 și 16 decembrie 2025 în județul Călărași / Conținuturile evaluate la limba și literatura română, matematică și istorie

Inspectoratul Școlar Județean Călărași a anunțat printr-o adresă trimisă în școli, consultată de Edupedu.ro, că va organiza în luna decembrie 2025 simulări județene pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2026, în perioada…
Vezi articolul

Profesoara cu mesaje antivaccin din Botoșani, care spunea elevilor de clasa a VII-a că „am ajuns exact ca la Auschwitz, dacă te duci în spital nu mai ieși viu de acolo, exact ca la un abator”, a fost sancționată cu diminuarea salariului timp de 6 luni

Doina Amarandei, profesoara de muzică de la mai multe școli din județul Botoșani, care le spunea elevilor săi tot felul de mesaje antivacciniste și teorii ale conspirației, va primi salariul…
Vezi articolul