Pentru bursele școlare care se vor acorda de anul școlar viitor este nevoie de modificarea Legii educației, potrivit Ligiei Deca

Înscrierea la Evaluarea Națională Documente / Foto: Pexels.com

Foto: Pexels.com

În privința burselor școlare, ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat, luni, în Prahova, că este nevoie de modificarea Legii învățământului preuniversitar: „Schimbările pe care le-am gândit până acum vor fi făcute publice, pentru că vom scoate în dezbatere publică întreg pachetul legislativ. Este nevoie de o modificare legislativă în legea primară și este nevoie de o modificare de metodologie”, a spus Deca. Modificările se vor aplica de anul școlar viitor.

Ministra Educației a explicat luni, 15 ianuarie, de ce s-a ajuns în situația în care sunt elevi cu medii de 1 și ceva care iau bursă de merit în acest an școlar:

„Bursele de merit, în formula actuală, reunesc categoriile anterioare de studiu și de merit. Asta înseamnă că ele au un dublu rol: rolul de stimulare al performanței și, în același timp, rolul de a stimula copiii să învețe mai bine, fiecare în clasa lui. Acei copii la care făceați referire, pentru că nu sunt decât la clasa a IX-a, sunt acei copii care au intrat la liceu pe baza notei de la Evaluarea Națională. Ei nu ar fi putut intra la liceu, nu ar fi putut da Evaluarea Națională, dacă nu ar fi promovat clasa a VIII-a. Dacă ne uităm la mediile lor la finalul clasei a VIII-a, mediile lor nu sunt de unu și ceva. Acelea sunt notele exclusiv de la cele două probe de la Evaluarea Națională.

Această politică a fost făcută pentru a nu mai avea școli în care fie toți copiii iau burse, ceea ce nu mai reprezintă un stimulent în sine, fie niciun copil nu ia bursă, ceea ce, din nou, reprezintă o lipsă de perspectivă. Am primit feedbackul din societate”, a precizat aceasta.

Ligia Deca a spus în ce vor consta modificările care se vor aplica din anul școlar 2024-2025: rămân pe bursa de merit doar cei care au peste 9.50, plus încă o categorie, până la 30% din efectivul fiecărei clase, „care se va numi ori bursă de reziliență, ori bursă pentru stimularea performanței școlare”. Condiția este să aibă media peste media 7 și fără absențe.

„Am văzut că există un procent redus, într-adevăr, de medii mici care primesc această bursă la clasa a IX-a exclusiv. Schimbările pe care le-am gândit până acum vor fi făcute publice, pentru că vom scoate în dezbatere publică întreg pachetul legislativ. Este nevoie de o modificare legislativă în legea primară și este nevoie de o modificare de metodologie. Le vom scoate în dezbatere publică, separând, practic, ceea ce avem acum în categoria bursă de merit în două, rămânând pe bursa de merit doar cei care au peste 9.50, câți vor fi ei într-o clasă, împreună cu cei care iau premii la olimpiade, concursuri, concursuri sportive ș.a.m.d, plus încă o categorie, până la 30% din efectivul fiecărei clase, care se va numi ori bursă de reziliență, ori bursă pentru stimularea performanței școlare pentru cei care sunt, așa cum spuneam, cei mai buni, prima treime din clasă, care au peste media 7 și nu au absențe. Aceasta este soluția pe care noi o vom propune. În funcție de contribuțiile din spațiul public, pentru că e normal să preluăm feedbackul, vom face schimbările legislative necesare, urmând ca următoarele dosare depuse, pentru că ele se aprobă anual, să fie realizate pe baza acestor modificări.”

Cine primește bursă de merit în anul școlar 2023-2024, potrivit metodologiei:

Articolul 7 – „(1) Bursele de merit se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, după cum urmează:

a) 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, mai puțin elevii din clasa a V-a și elevii din clasa a IX-a, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii generale anuale mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia;

b) 30% din elevii fiecărei clase a V-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, în ordinea descrescătoare a mediilor calculate ca medie aritmetică, având două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute de elevi pe parcursul primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia;

c) 30% din elevii fiecărei clase a IX-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere în învățământul liceal sau profesional; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii de admitere mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia;

d) elevilor care au obținut premiile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor școlare recunoscute de Ministerul Educației, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru, precum și elevilor care fac parte din loturile restrânse de pregătire pentru participarea la olimpiadele internaționale;

e) elevilor care au obținut premiul I la etapele naționale ale concursurilor școlare și extrașcolare recunoscute și finanțate de Ministerul Educației, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru;

f) elevilor care au obținut premiul I la etapele naționale ale concursurilor școlare și extrașcolare recunoscute de Ministerul Educației, fără finanțare, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru;

g) elevilor care au obținut medalii de aur la campionatele naționale organizate de federațiile sportive naționale în sporturi olimpice.”

Informații de context

Aproape 8.500 de elevi care au media sub 5 iau bursă de merit, potrivit datelor Ministerului Educației. Concret, este vorba de 8.494 de elevi care se află în această situație. Dintre aceștia, 5.250 au media cuprinsă între 4.00 și 4.99. Cu media între 3.00 și 3.99 sunt 2.382 de elevi beneficiari. 704 au media între 2.00 și 2.99, iar 158 au media sub 2, datele fiind valabile pentru luna octombrie 2023.

La sfârșitul lunii octombrie, premierul Marcel Ciolacu declara că „nu poate fi acceptat în continuare” ca elevii de nota 2 să primească burse de merit. 

Ministra Educației, Ligia Deca, a spus, la Antena 1, că situațiile apărute în presă în care elevi cu medii sub 5 iau bursă de merit apar doar la clasa a IX-a: “Problema nu este neapărat bursa de merit, ci cum ajung copiii la clasa a IX-a să fie repartizați cu medii sub o nota de trecere”.

În presa locală au apărut cazurile ale unor elevi din Prahova care vor lua burse de merit, deși au media 1,97, respectiv 4,59. Acest lucru este posibil în noua lege a Educației: noile criterii de acordare a burselor din legea educației permit ca elevi cu medii de 5 să ia bursă de merit, dacă se încadrează în primii 30% din punct de vedere al mediei, iar în cazul celor de clasa a IX-a, media poate scădea sub 5 pentru că se ia în calcul media de la Evaluarea Națională.

Doi elevi din Sibiu, unul cu media generală 1,59 și altul cu 1,85, primesc și ei bursă de merit de 450 de lei pe lună în acest an școlar.

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, explica pe 21 septembrie că elevi cu medii de 5 pot lua bursă de merit dacă sunt în primii 30% din clasă. În cazul elevilor de clasa a IX-a, se iau în considerare mediile de admitere la liceu, adică media de la Evaluarea Națională, iar în unele cazuri acestea pot fi foarte mici, 2, 3 sau puțin peste 1.

De altfel, pe 26 septembrie, Ministerul Educației a dat instrucțiuni pentru bursele școlare din 2023-2024, printr-o notă oficială: Pot lua bursă de merit și elevii care nu au susținut Evaluarea Națională.

Edupedu.ro a semnat faptul că prin eliminarea unui prag până la care se acordă bursele de merit vor fi discrepanțe mari. De exemplu, bursele de merit de 450 de lei vor fi primite în acest an școlar și de primii opt elevi din cea mai bună clasă de a IX-a de la Colegiul „Sf Sava“, cu ultima medie 9,97, și de primii opt de la Liceul „Pallady“, cu medii între 6,72 și 5,10.

Un alt exemplu dat de Edupedu.ro: la Liceul Tehnologic Nr. 1 Gâlgău, județul Sălaj, 7 elevi de clasa a IX-a, pentru care știm mediile de admitere la liceu, pe baza cărora ei vor primi bursă de merit, conform legii Deca-Iohannis, vor primi câte 450 de lei pe lună în acest an școlar. Mediile lor sunt între 8,05 și 4,52.

Într-o dezbatere publică privind metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2023-2024, părinți și profesori au ridicat această problemă a eliminării pragului până la care se acordă bursa de merit.

Citește și:
Ligia Deca, despre noile criterii de acordare a burselor pentru anul școlar viitor: “Ne dorim ca, în mod cumulat, bursa de merit și bursa de reziliență să însemne 30% din elevii unei clase”
Burse școlare 2024-2025. Ligia Deca anunță prag de medie de 9.50 pentru bursa de merit și o bursă de reziliență, condiționată de medie, absențe și nota la purtare / Surse: pragul pentru bursa de reziliență va fi media 7, în limita de 30% din clasă bursieri de merit și reziliență
Modificarea Legii educației, discutată la Ministerul Educației pentru a repara „anomaliile” create de bursele de merit pentru 30% dintre elevii fiecărei clase. Florian Lixandru: Am cerut o defalcare pe tranşe de medii să vedem până la ce medie practic s-a putut obţine bursă de merit
Premierul Ciolacu: Am văzut situația total anormală prin care s-a ajuns ca elevii de nota 2 să primească burse de merit. Acest lucru nu poate fi acceptat în continuare
Caricatură cu bursele de merit Ligia Deca pentru elevii cu medii de 1, 2 și 3
Exit mobile version