Peste 100.000 de copii și elevi din județele Bistrița-Năsăud și Satu Mare intră în vacanța de schi de vineri, 9 februarie, după cursuri. Durează o săptămână, după care începe modulul 4

1.473 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Elevii și copiii de grădiniță din județele Bistrița-Năsăud și Satu Mare încep de vineri, 9 februarie, după ce termină orele, vacanța de schi. După o săptămână, aceștia se întorc luni, 19 februarie, în modulul 4 de cursuri, potrivit structurii anului școlar curent și planificării oficiale a perioadelor de vacanță mobilă aleasă de inspectoratele școlare.

Cu alte cuvinte, inspectoratele școlare județene (ISJ) Bistrița-Năsăud și Satu Mare au ales ca în săptămâna 12-18 februarie să fie vacanța mobilă. Sunt peste 49.000 de elevi în Bistrița-Năsăud în acest an școlar, potrivit presei locale, și peste 52.000 de elevi erau la școală în septembrie 2021, arată cele mai recente date despre populația școlară de la direcția județeană de statistică Satu Mare.

În acest timp, ceilalți elevi din țară și din Municipiul București continuă cu ultima sau cu ultimele două săptămâni din modulul 3 de cursuri, urmând ca 25 de județe plus Bucureștiul să intre în vacanța de schi pe 19 februarie și alte 14 județe să înceapă vacanța de schi pe 26 februarie, ultima săptămână din lună.

Vacanța de schi este stabilită de fiecare inspectorat școlar în funcție de consultările cu părinții, elevii și partenerii instituționali și a fost instituită prima dată în anul școlar 2022-2023 la presiunea patronilor de resorturi de schi și instalații de transport pe cablu, conform surselor Edupedu.ro. Perioada în care este stabilită este într-una din trei săptămâni din luna februarie.

Această vacanță de schi este „mobilă” și face ca fiecare județ să aibă o structură ușor diferită a anului școlar: modulele 3 și 4 sunt diferite ca durată.

Calendarul anului școlar 2023-2024 pentru fiecare județ în format printabil sau care poate fi salvat pe telefon/calculator poate fi descărcat de aici.

Vacanța de schi 12 – 18 februarie 2024
  1. Bistrița-Năsăud
  2. Satu Mare.
Vacanța de schi 19 – 25 februarie
  1. Argeș
  2. Bihor
  3. Brăila
  4. București
  5. Buzău
  6. Botoșani
  7. Călărași
  8. Cluj
  9. Caraș-Severin
  10. Covasna
  11. Dâmbovița
  12. Galați
  13. Giurgiu
  14. Gorj
  15. Harghita
  16. Hunedoara
  17. Ialomița
  18. Iași
  19. Ilfov
  20. Neamț
  21. Olt
  22. Prahova
  23. Sălaj
  24. Vaslui
  25. Vrancea
  26. Teleorman
Vacanța de schi 26 februarie – 3 martie
  1. Alba
  2. Arad
  3. Bacău
  4. Brașov
  5. Constanța
  6. Dolj
  7. Maramureș
  8. Mehedinți
  9. Mureș
  10. Sibiu
  11. Suceava
  12. Timiș
  13. Tulcea
  14. Vâlcea

După această vacanță începe modulul 4 din acest an școlar, apoi urmează vacanța de primăvară și modulul 5.

Structura anului școlar 2023-2024 este următoarea:
  • Modulul 1: 11 septembrie 2023 – 27 octombrie 2023
    • Vacanță de toamnă: 28 octombrie 2023 – 5 noiembrie 2023
  • Modulul 2: 6 noiembrie 2023 – 22 decembrie 2023
    • Vacanță de iarnă: 23 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024
  • Modulul 3: 8 ianuarie 2024 – 9/16/23 februarie 2024
    • Vacanță de schi: o săptămână, în perioada 12 februarie 2024 – 3 martie 2024
  • Modulul 4: 19/26 februarie/4martie 2024 – 26 aprilie 2024
    • Vacanță de primăvară: 27 aprilie 2024 – 7 mai 2024
  • Modulul 5: 8 mai 2024 – 21 iunie 2024

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. de acord cu dumneavoastră.

  2. vacanta de schi la Vaslui și Botoșani , hai că i buna. aia nu au căldură în școli și voi ii trimiteți la schi.
    cei din minister nu cunosc în ce sărăcie sa scalda aceste județe , ce efort fac părinții că sa puna o pâine pe masa . și voi va bateti joc de ei cu astfel de titulaturi.
    ce să răspundă acel părinte când copilul îl întreabă de schi? !
    așa se accentuează și conștientizează diferență enormă dintre paturile sociale.
    p.s. beizadele dau feedback la profesori , înainte sau după ce se întorc de la ski?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Metodologia și calendarul pentru a treia etapă a concursului de directori de școli, publicate în Monitorul Oficial. Posturile vacante sunt anunțate astăzi, 27 iunie, de către inspectoratele școlare

Metodologia, calendarul, precum și o adeverință necesară la înscrierea în concursul pentru ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncți școlari, sesiunea iunie-octombrie 2022, au fost publicate în Monitorul Oficial, Partea…
Vezi articolul

Metodologie de predare în învățământul primar simultan, lansată de World Vision România, după un an de pilotare în mediul rural / Aceasta include variante de orar, modele de planificare calendaristică și de proiectare a unei unități tematice și strategii didactice

O metodologie de predare în învățământul simultan primar a fost lansată de World Vision Româia, după ce a fost pilotată timp de un an în 22 de școli din mediul…
Vezi articolul

Inspectorul șef al ISJ Brăila, candidat și el în alegeri, despre clipurile electorale filmate în școli de șeful său de partid, președintele PNL Brăila Alexandru Popa: Vom demara o discuție mâine-poimâine la ISJ, o să vizionăm filmulețele și după aceea o să citim articolul din legea Educației ca să vedem dacă este o încălcare a legii

Cătălin Canciu, șeful Inspectoratului școlar Brăila, care candidează și el din partea PNL, la primăria orașului, pe aceeași listă cu șeful său pe linie de partid, Alexandru Popa, spune că…
Vezi articolul