Peste 100 de copii cu aviz psihosomatic favorabil să meargă la școală au fost respinși la înscrierea în clasa pregătitoare numai în București. Părinții acuză Ministerul că a schimbat regulile clasei pregătitoare fără să îi anunțe

9.528 de vizualizări
Școli particulare - copii cu aviz psihosomatic favorabil să meargă la școală
Școala după școală – copii cu aviz psihosomatic favorabil să meargă la școală
În jur de 150 de copii care au primit aviz psihosomatic favorabil să meargă la școală au fost respinși de Inspectoratul București la înscrierea în clasa pregătitoare, pe motiv că nu au vârsta necesară pentru școală. Situația a fost semnalată pentru Edupedu.ro de numeroși părinți aflați în această situație. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului a confirmat pentru Edupedu.ro informația că toți copiii născuți după 1 ianuarie 2014 au fost respinși anul acesta de la înscrierea în clasa pregătitoare, deși în toți anii trecuți copiii aflați în situații similare au fost primiți la școală în baza avizului emis de psihologi.

Părinții acuză Ministerul că a schimbat regulile de intrare în școală fără să anunțe public lucrul acesta și întreabă de ce le-a mai permis să meargă cu copiii la evaluarea psihosomatică și, în consecință, să le creeze așteptări false. Concret, acești copii au trecut prin emoțiile evaluării, au aflat cu bucurie că au trecut examinarea și intră la școală, după care școala i-a respins.

Copii cu aviz psihosomatic favorabil să meargă la școală, respinși

Practic, Ministerul Educației a pus limită la înscrierea în primele etape la clasa pregătitoare la copiii de 5 ani și 8 luni. Cei care au 5 ani și 7 luni sau mai puțin nu au mai fost acceptați la înscriere. Până anul acesta, dacă evaluarea psihosomatică le-o permitea, copiii se puteau înscrie la școală indiferent de vârstă încă din prima etapă.

  • Edupedu.ro a întrebat Ministerul Educației de ce a modificat metodologia, astfel încât copiii născuți după 1 ianuarie 2014 să nu mai poată fi înscriși la clasa pregătitoare în primele etape de înscriere?
  • Altă întrebare trimisă instituției este de ce nu a anunțat public respingerea copiilor născuți în 2014, astfel încât părinții să nu meargă cu ei la evaluarea psihosomatică?
  • Vom reveni cu răspunsul, când îl vom avea
Marina Manea / Foto: Facebook

Contactată de Edupedu.ro, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Școlar București, Marina Manea, a declarat că înscrierea s-a oprit la copiii născuți până în decembrie 2013, în baza articolul 29 aliniatul 2 din Legea educației, care spune următoarele:

  • Art. 29 – (2) din LEN: “În clasa pregătitoare sunt înscriși copiii care au împlinit vârsta de 6 ani până la data începerii anului școlar. La solicitarea scrisă a părinților, a tutorilor sau a susținătorilor legali, pot fi înscriși în clasa pregătitoare și copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la sfârșitul anului calendaristic, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.”

Întrebările care rămân: de ce Ministerul Educației le-a permis copiilor sub această vârstă să fie evaluați psihosomatic în vederea înscrierii la clasa pregătitoare, deși nu le-a dat voie să se înscrie? De ce anii trecuți copiii sub vârsta de 5 ani și 8 luni au putut fi înscriși la școală?

Potrivit surselor Edupedu.ro, decizia Ministerului Educației are la bază cererea sindicatelor, care spun că în luna octombrie a anului trecut au avut loc retrageri ale copiilor aflați în această situație, “pe motiv că nu fac față, nu s-au integrat bine”. În prezent, metodologia de înscriere la clasa pregătitoare lasă de înțeles că acești copii pot fi înscriși în clasa pregătitoare după cele două etape de înscriere, adică la școlile unde mai rămân locuri libere.

Aurelia Stanculescu / Foto: CMBRAE.ro

Contactată de Edupedu.ro, profesoara psihopedagog Aurelia Stănculescu, directoarea Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE – instituția din Capitală care realizează evaluarea psihosomatică a copiilor) a declarat că “până miercuri aveam 180 de copii născuți după 1 ianuarie 2014 pe care i-am evaluat, dintre care 30 nu au primit recomandare să meargă la clasa pregătitoare. Dar mai avem o săptămână de evaluat”.

Aceasta a precizat că art. 98 din Regulamentul-cadru de organizare a școlilor (ROFUIP) prevede “pentru copiii care se află în clasa pregătitoare și clasa I posibilitatea să se retragă de la școală, după ce fac o evaluare la CMBRAE sau CJRAE care atestă că nu s-au integrat și pot să ceară reînscrierea imediată într-o clasă inferioară”.

Au fost câteva astfel de cazuri, dar nu foarte multe. Au fost până în 20 de cereri anul trecut”, a declarat pentru Edupedu.ro directorul CMBRAE.

Părinții au semnalat Edupedu.ro că există județe în care Centrele de Resurse Educaționale nu i-au primit la evaluarea psihosomatică pe copiii aflați în aceeași situație.

Ce spune legislația:

Părinții copiilor care fac 6 ani până pe 31 august 2019 sunt obligați să îi înscrie în clasa pregătitoare. Au posibilitatea de a merge la școală și micuții care împlinesc această vârstă în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, dar aici nu mai este vorba despre obligativitate; ei pot fi înscriși dacă primesc aviz după evaluarea psihosomatică.

Până anul acesta, în același calendar de înscrieri intrau și copiii care împlineau 6 ani după luna decembrie, dacă aveau avizul psihologului.

Anul acesta, toți copiii care au mai puțin de 5 ani și 8 luni când va începe școala au fost respinși de comisiile de înscriere la școală în București, deși au trecut evaluarea psihosomatică.

Metodologia de înscriere în clasa pregătitoare în anul școlar 2019-2020 prevede următoarele:
  • Art. 29. – Comisiile/Comisia județene/a municipiului București rezolvă, în a doua etapă de înscriere, precum și ulterior prevederilor Calendarului, orice altă situație referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul educațional al copilului.
  • Art. 53. (2) Comisiile județene și Comisia municipiului București pot soluționa cererile de înscriere în învățământul primar sau cererile de amânare a înscrierii în învățământul primar a copiilor care nu se încadrează în tranșele de vârstă prevăzute de prezenta metodologie, după ce părinții/ tutorii legal instituiți/ reprezentanții legali vor fi consiliați privind nevoia de a lua decizii în interesul educațional al copilului și după ce îi vor informa că solicitarea nu poate fi soluționată decât în situația în care evaluarea dezvoltării psihosomatice, efectuată de CJRAE/CMBRAE, atestă pregătirea copilului pentru parcurgerea cu succes a clasei/nivelului de învățământ pentru care se solicită înscrierea.
  • Art. 5. – (1) Părinții/ tutorii legal instituiți/ reprezentanții legali, ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2019 inclusiv, au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile legii și ale prezentei metodologii.
  • Art. 6. – (1) Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019 inclusiv pot să-și înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.

Ministerul Educației precizează și în comunicatul din 11 martie în care anunță numărul de copii înscriși până atunci, că “între 12 și 19 aprilie, inspectoratele școlare vor centraliza și soluționa cererile părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși în vreo unitate de învățământ. De asemenea, va fi soluționată orice altă situație privind înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul educațional al copilului”.

Ce spun părinții în mesajele trimise Edupedu.ro:

Mesaje trimise de părinți pe pagina de Facebook Edupedu.ro:

  • Să aduceți la cunoștința publicului și a ministerului educației că s-a comis un abuz și o eroare față de copii evaluați psihosomatic, cei născuți în 2014, apoi ISMB -ul a respins cererile. Copilul meu după evaluarea trecută foarte bine, cu recomandare pentru înscrierea în clasa pregătitoare, s-a bucurat că va merge la școală, acum nu mă lasă inima să-i spun că a fost respins pentru că e născut în 2014. Vă rog, încercați ceva!
  • După ce am fost plimbată de la CMBRAE (singurii care își fac treaba cu profesionalism) la ISMB și la Ministerul Educației, deși avem avizul psihosomatic favorabil al CMBRAE, afli că doamna ministru al Educației a hotărât să respingă toate cererile de înscriere în clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc 6 ani după 1 ianuarie 2020, fără o prealabilă informare publică, asta deși metodologia de înscriere, emisă în 18 februarie 2019, permite acest fapt (art 53 alin2). Ți se recomandă să faci contestație, cu termen de soluționare 30 de zile, în ciuda faptului că etapa I a înscrierilor se finalizează pe 22 martie. Cer insistent o soluționare urgentă a acestor cazuri!

Comentarii primite pe Edupedu.ro:

  • Și copilul meu a fost respins pentru că e născut în 3 ianuarie. Cum ne putem organiza să facem un protest în fața ministerului?
  • Fetița mea este născută în februarie 2014, a fost primită la evaluare, a trecut aptitudinile pentru școală, recomandare de înscriere în clasa pregătitoare, însă ISMB a respins-o pe motiv de vârstă (la fel toți copiii născuti în 2014). Nu înțeleg de ce ne-au lăsat să dăm evaluare, să-i dau speranțe copilulul că va merge la școală și inspectoratul să îl respingă. (…) Mă întreb și eu este un experiment social?!

Nota Redacției: Comentariile au fost editate, pentru înlesnirea lizibilității

Citește și:


20 comments
  1. Cei de la minister spun ca aceste reguli au fost cerute de sindicatele din invatamant si, cica, asociatiile de parinti. What?? Care asociatii de parinti si cum de aceste asociatii devin reprezentative atat timp cat noi nu am aderat la ele???
    A fost eliminat din metodologie de la art.6 acel pct 4 dar gasim la art53 pct 2 o varianta care da dreptul si celor nascuti dupa 31dec sa fie evaluati si inscrisi chiar daca Min Inv zice ca nu e asa prin acea nota 4448. Eu ii voi da in judecata daca nu reusesc sa imi inscriu copii anul acesta in clasa 0.

    1. se pare ca in Bucuresti vor fi inscrisi copii care au trecut de evaluarea psihosomatica. In schimb, in Cluj Napoca ni se refuza in continuarea prezentarea la evaluarea psihosomatica si, implicit, inscrierea. Inspectorul general al Clujului refuza acest drept copiilor. Daca totusi, ni se refuza pana vineri inscrierea, voi actiona in judecata Inspectoratul judetean ?

    1. Da buna intrebare!! stiti ca in alte judete ca sa nu iși asume faptul ca au gresit și sa nu fie sanctionati in nici un fel ne cheama la scoala de la cabinetul de consiliere sa semnam ca suntem de acord cu faptul ca a fost o neintelegere precum ca acesti copii au fost testati?adica ni se baga pe gat niste hartii sa le semnam ca sa aiba domniile lor câștig de cauza!si cu cei care acum se intreaba de ce nu mai merg la scoala sa ramană asa….adica in aer! sa isi asume ca au gresit. Dar de curiozitate cine e vinovat? ministerul sau ismb-ul???nu iese nimeni oficial sa ne aduca o instiintare nimic?

    2. in Cuj, in continuare, ni se refuza acest drept. se pare ca cei din Bucuresti vor fi inscrisi, in timp ce Inspectorul general al Clujului refuza acest drept copiilor. Daca totusi, ni se refuza pana vineri inscrierea, voi actiona in judecata Inspectoratul judetean 🙁

  2. Corect! Copilul meu este născut pe 2 Ianuarie da? A fost evaluat , am întrebat inspectorul general daca legea se păstrează ca anul trecut cu acești copii născuți in Ianuarie, mi s-a spus da fără probleme daca trece testul, bun a trecut testul cu 100 de puncte, a facut creșa 1 an si 3 de grădinița , era normal ori sa nu ii cheme la testare ori sa ii primească da nu dai legi asa in cursul anului scolar si iti Bati joc de copii! Rușine Ecaterina Andronescu stai acasă la pensie cretino

    1. Unde naiba va grabiti????Ce castiga daca termina scoala la 17 ani si facultatea la 20??Intra in campul muncii si trage pana la 65 sau mai multi ani, aproape 50 , ca sa ce?????Sa fiti voi mandri? De ce nu-i lasati sa copilareasca? Credeti ca o sa va multumeasca?

      1. V-as zice ca nu ati inteles, ca nu se grabeste nimeni si e vorba de situatii la limita cu diferente de varsta de doar 1,2 luni, si de copii care au trecut cu brio de evaluare. Dar conceptia dumneavoastra despre viata zice tot. Nu toti “trag” in viata si asteapta pensia. Unii mai si traiesc viata, fac ce le place, si de pilda pot folosi un an sa viziteze lumea. Asa ca sa duc si eu in extrem, hai sa ii dam la scoala la 60 de ani si cand termina facultatea ies linistiti la pensie. Asa v-ar place? ca nu ne mai grabim. Deci de ce sa avem prejudecati si sa generalizam, fiecare copil e diferit si trebuie analizat individual. Pe unii chiar nu ii mai ajuta sa repete grupa mare.

      2. Doamna, sunteti gresit informata. Daca incepe peste un an, va termina scoala la 19 ani. Moda acum e sa termini liceul la 19-20 de ani. Mai jos e cineva care se jura ca spre 8 ani ar trebui inceputa scoala, urmand sa termine la aproape 21 de ani. Ca sa termine liceul la 18 ani, cum am terminat aproape toti cei din generatia mea, trebuie sa inceapa clasa pregatitoare inainte de 6 ani.

      3. Mie mi se pare incalcarea legii si Ministerul ar trebui sa regandeasca situatia si sa adopte aceste schimbari cu anul urmator daca asta doreste. Atata timp cat s-a efectuat o evaluare si s-a trecut cu bine de ea, conform metodologiei, acesti copii ar trebui sa fie lasati sa se inscrie in clasa pregatitoare. Cat despre cei ce se arata ingrijorati de varsta precoce a copiilor sa se abtina si sa nu vorbeasca in necunostinta de cauza. Fiecare copil are nivelul sau de dezvoltare si varsta nu e intotdeauna criterul de a judeca daca e apt sau nu de scoala….de asta s-a ocupat evaluarea psihosomatica.

  3. Lasatii-va copiii sa fie copii, pregatitoare sau nu tot scoala este. Daca ati fi la al doilea copil cei care vreti sa dati la scoala un copil la 5 ani si jumatate v-ati gandi de doua ori. Ei nu au capacitatea de a se concentra 50 de minute intr-o ora, si ganditi-va ca vor fi diferente in acea clasa si de doi ani intre cel mai mare copil si cel mai mic. Cel din urma va fi totodeauna cum se spune ” la coada clasei ” incercand sa se tina dupa cei mai mari si ca efort fizic la orele de educatie fizica si ca pricepere si intelegerea a informatiei predate. Sa nu uitam bulingul uneori inevitabil in clase cu diferente de varsta atat de mari. Si nenumarate alte dezavantaje pe care parintii aflati la primul copil rareori le intuiesc. Cu copilul o poti gresi o singura data . Nu exista o a doua sansa, asa ca fiti empatici si puneti-va in locul copilului .Lasati copilaria copiilor si nu va mai grabiti sa ii vedeti mari, veti regreta.

    1. Da, lasati-va copiii sa fie copii, indiferent ca sunt pregatiti sau nu sa mearga la scoala, nu ii evaluati, nu va asumati raspunderea, și cel mai important fie-va frica intotdeauna sa luati vreo decizie ca sa nu gresiti. Tratatii pe toti egal, ca nu-i asa, cei mici sunt toti identici, nici unul nu se poate concentra si cel mai mic va fi intotdeauna , negresit si fara tagada la coada clasei.
      Iar daca se intampla sa mai scapati de unele preconceptii, emigrati, ca aici e tara gresita, unde toti trebuie sa fim egali.

      1. “Cel din urma(cel mic) va fi intotdesuna la ” coada clasei”” -cum ati ajuns sa formulati cu atata siguranta o asa tampenie?
        In generatia copilului meu, acum in liceu(de top), multi au fost dati la 6 ani la clasa I, inclusiv el (pregatitoarea nu era la scoala), fara mari drame. Al meu a mers pentru ca parea mai normal sa evolueze decat sa repete un an. Si a fost ok.
        Lasati formularile categorice si lacrimogene. Sunt copii care se descurca excelent chiar daca sunt mai mici,parintii si educatoarele ii cunosc si au incredere ca va fi bine. De ce sa le interzici accesul in scoli?
        Tovarasa Andronescu face ce stie: brambureste totul, spunandu-ne ca reformeaza/repara/imbunatateste.

  4. Sunteti niste incompetenti care dati legi peste noapte, pt ce ati primit copii la testare? asta e un abuz si supunerea la un stres pentru un copil, sau nu? experimente pe copii!!!! jos cu Abramburica!!!!a distrus sistemul

  5. Cu tot respectul spun si contest caci in calitate de parinte nu imi voi inscrie copilul la scoala repede.Cu cat mai tarziu cu atat mai bine.Pot lasa traume ,nu inteleg graba asta,daca dupa mine ar fi la 7 ani imi voi inscrie copilul,in septembrie va fi 7 ani jumate.

    1. Nu e nici o graba, nu toti copiii sunt egali si nu toti se dezvolta la fel, pentru unii poate nici 7 ani nu e suficient, dar poate pentru alti copii si 6 ani este bine. De aia exista o evaluare pentru cei cu câteva luni mai mici. Dar sa ii pui sa treaca prin evaluare, pentru ca apoi aceasta sa nu mai conteze deloc, nu e normal. Nu e oare o discriminare faptul ca, brusc, fara nici o dezbatere publica, criteriul exclusiv este o data in calendar? Un copil nascut pe 1 ianuarie va merge cu un an mai tarziu la scoala fata de unul nascut cu o singura zi mai devreme? Și asta incepand de anul asta, pentru cei nascuti in 2014, ca cei nascuti in 2013 nu au fost discriminati, ei au avut dreptul sa se inscrie la scoala. Dupa parerea mea este un mare abuz aceasta schimbare a regulilor in mijlocul evaluarii.
      Fetita mea care e nascuta in februarie si acum este in grupa mare, si tocmai a fost respinsa, va fi nevoita sa repete grupa cu alti colegi si alte cadre didactice, in conditiile in care a trecut de evaluare cu 100 de puncte, iar ea acum stie si e bucuroasa ca va merge la scoala. Cine ii da ei aceasta veste?

    2. Asta este problema dumneavoastra, vi-l dati cand doriti.
      Dar, nu ar trebui interzisa scoala pentru acei copii care se descurca fara drame, fara probleme

    3. Eu zic cei care nu sunt in situația asta sa se abțină de la comentarii de genul:,, lasa sa mai copilărească “ repetând grupa mare cu colegi de vârsta mai mica cu alte doamne educatoare care nu vor face nimic in plus, care stau pe Facebook vorbesc cu iubi si cu prietenele asa fără nici o jena in prezenta copiilor! Deci sa repete grupa mare doar pt ca doarme la grădinița si se plafoneaza! Părinții care au înscris copii născuți in Ianuarie la școala si-au asumat lucrul acesta si au făcut-o la recomandarea psihologilor si altor cadre competente! Acum sa schimbi in cursul anului scolar legea e o mare idioțenie a bunicii Andronescu! Dobitoaco!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Noul calendar pentru aproape 300 de acte normative care pun în aplicare legile educației. Pentru învățământul superior, ultimul termen este septembrie 2024, în timp ce metodologia pentru Definitivat din învățământul preuniversitar este prevăzută pentru 2027

Calendarul de punere în aplicare a dispozițiilor Legii învățământului superior nr. 199/2023 are ca ultim termen 1 septembrie 2024, în timp ce metodologia pentru Definitivat din calendarul pentru învățământul preuniversitar…
Vezi articolul

“Cei mai valoroși cercetători români” vor primi trofee pentru realizările lor, la Gala Cercetării Românești – prima ediție, pe 31 ianuarie / “Recunoaștere simbolică” pentru performanță în domeniul în care guvernul alocă sub 0,2% din PIB

O Gală a Cercetării Românești va fi organizată, în premieră, de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), pe 31 ianuarie, pentru a “premia realizările celor mai valoroși cercetători români,…
Vezi articolul