Peste 100 de laureați ai premiului Nobel cer Rusiei încetarea războiului: Descoperirile ştiinţifice trebuie folosite „exclusiv în scopuri paşnice şi pentru bunăstarea şi fericirea tuturor oamenilor respectând în acelaşi timp Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”

212 vizualizări
Foto: © Superjoseph | Dreamstime.com
103 laureați ai premiului Nobel din diverse domenii și locuri ale lumii au semnat o scrisoare pentru pace în Ucraina. Ei subliniază că armele nucleare au fost create cu ajutorul științei și tehnologiei, dar nu trebuie folosite niciodată.

Declaraţia a fost iniţiată de Max Planck Society şi Lindau Nobel Laureate Meetings.

„Până la urmă, descoperirile tehnologice și cercetările în domeniul științei au făcut din oameni cea mai mare forță de modelare din sistemul Pământului, în ultimul secol. Descoperirea fisiunii nucleare a creat bazele fabricării armelor nucleare de distrugere în masă. Volumul actual are potențialul să facă Pământul de nelocuit. De aceea, aceste arme nu trebuie niciodată să fie folosite!” – subliniază semnatarii scrisorii.

Descoperirile ştiinţifice trebuie folosite „exclusiv în scopuri paşnice şi pentru bunăstarea şi fericirea tuturor oamenilor respectând în acelaşi timp Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”, atrag atenția cei 103 semnatari.

„Îi cerem preşedintelui rus Vladimir Putin să respecte tratatele în temeiul dreptului internaţional, să-şi retragă forţele armate, să înceapă negocierile şi să restabilească pacea”, este concluzia declaraţiei.

De precizat, în urmă cu o zi, o altă scrisoare semnată de alți 163 de laureați ai premiului Nobel condamnau Rusia și cereau sprijin pentru Ucraina. Printre semnatari se numără și scriitorul turc Orhan Pamuk, scrie G4Media.ro.

Invazia rusă va păta reputația internațională a statului rus pentru deceniile care vor urma, mai spun semnatarii primei scrisori: ”Va pune bariere în calea economiei sale și îi va provoca dificultăți populației. Sancțiunile impuse vor restrânge ușurința de mișcare a talentaților și oamenilor harnici ruși din toată lumea. De ce să ridici acest gard între Rusia și lume acum? Sute de soldați ucraineni, soldați ruși și civili ucraineni, inclusiv copii, au murit deja. Este atât de trist, atât de inutil. Facem apel ca guvernul rus să oprească invazia Ucrainei și să-și retragă forțele armate din Ucraina. Respectăm calmul și puterea poporului ucrainean. Suntem alături de ei! (…) Fie ca pacea să vină în această zonă din frumoasa noastră lume”, se mai arată în scrisoarea laureaților Nobel.

Foto: © Superjoseph | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Andronescu s-a implicat în subiectele de la Evaluarea Națională: M-am asigurat că nu au un grad de dificultate foarte ridicat. Aștept ca rezultatele să-i mulțumească pe elevi și pe părinți

Ministrul educației a declarat că s-a implicat în subiectele de la Evaluarea Națională. Ecaterina Andronescu a spus într-un interviu pentru Kanal D că „s-a asigurat” că subiectele „nu au un…
Vezi articolul

Nicușor Dan și-a dat nota 7-8 pentru mandatul de președinte și aplică strategia de la olimpiadele de matematică în politică: Ca și la Olimpiade, să ne uităm la rezultate. Măsurile adoptate, deși imperfecte, nu au permis un derapaj periculos al deficitului

Nicușor Dan și-a evaluat mandatul cu nota 7-8, folosind o analogie cu strategia de la olimpiadele de matematică, unde primele 35 de minute nu scria nimic și se gândea simultan…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu, despre jurnaliștii care susțin testarea obligatorie a elevilor: Calific imbecile ideile prin care se propune limitarea accesului la educație / Eu o să merg până la capăt pe prevenție și încredere în responsabilitatea părinților

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus luni seara, la Antena 3, despre jurnaliștii care susțin testarea obligatorie a elevilor că sunt „imbecile ideile prin care se propune limitarea accesului la…
Vezi articolul