Peste 120 de elevi de clasa a IX-a din județul Gorj vor primi burse de merit pentru medii sub 5, în valoare de 450 de lei pe lună, transmite Inspectoratul Școlar Județean

3.221 de vizualizări
Foto: © Gloda | Dreamstime.com
Peste 120 de elevi de clasa a IX-a din județul Gorj care au fost admiși la liceu cu medii sub 5 vor beneficia de burse de merit de câte 450 de lei pe lună în acest an școlar, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Gorj, scrie publicația locală Gorjeanul.

Mai exact, potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar, este vorba de doi elevi cu medii între 2.00 și 2.99, 27 elevi cu medii între 3.00 și 3.99 și 93 de elevi care au fost admiși la liceu sau în învățământul profesional cu medii între 4.00 și 4.99.

În județul Gorj vor fi plătite în acest an școlar 7.618 burse de merit, 10.789 burse sociale, 1.117 burse tehnologice și 14 pentru mamele minore. Doi elevi vor primi bursă de excelență olimpică I și alți 14 vor primi bursă de excelență olimpică II pentru rezultatele de la olimpiadele școlare, conform acelorași date de la Inspectoratul Școlar, citate în presa locală.

O situație similară a fost raportată și în judeţul Bistriţa-Năsăud unde aproximativ 140 de elevi primesc burse de merit, deşi au medii sub 5.

Datele de la inspectoratele școlare vin în contextul în care ministerul Educaţiei le-a solicitat să transmită până luni, 30 octombrie, situaţia pe fiecare categorie de bursă, iar pentru bursele de merit o defalcare pe tranşe de medii. După analizarea acestor date, ar urma să se facă propuneri de modificare a unor prevederi din Legea învăţământului preuniversitar care au dus la apariţia „unor anomalii”, a declarat secretarul de stat Florian Lixandru pentru Agerpres.

Cel mai recent caz semnalat a fost în presa locală din Sibiu: doi elevi, unul cu media generală 1,59 și altul cu 1,85, primesc bursă de merit de 450 de lei pe lună în acest an școlar.

Marcel Ciolacu: Am văzut situația total anormală. Acest lucru nu poate fi acceptat în continuare

Premierul Marcel Ciolacu a reacționat zilele trecute și a anunțat că se caută o soluție pentru a diferenția bursele sociale de bursele de merit. „Am văzut situația total anormală prin care s-a ajuns ca elevii de nota 2 să primească burse de merit. Acest lucru nu poate fi acceptat în continuare”, a spus Ciolacu la începutul ședinței de guvern de vineri, 27 octombrie.

„Am avut o discuție cu doamna ministru Deca și cu sindicatele din învățământ. Sperăm să avem cât mai repede o soluție prin care bursa de merit să reflecte performanța școlară și să fie o distincție foarte clară între bursa de merit și bursele sociale, care au destinație, în primul și primul rând, pentru a reduce abandonul școlar”, a continuat premierul.

Foto: © Gloda | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Burse de merit de 450 de lei pe lună pentru 136 de elevi cu medii sub 5, din județul Bistrița-Năsăud, anunță Inspectoratul școlar

7 comments
  1. Ați reușit marea „performanta” de a tăia orice merit olimpic claselor primare fara nici -o explicație!!! Ce sa ne așteptăm mai departe! Încurajați mamele minore să facă copii și acesti bani pe care” ii spălați” cu partea socială v-au scos din impasul justificării lor la UE!
    Gândiți strategic doamna? Va propun sa lăsați pe alții să-și facă treaba!

  2. Eu sunt olimpic național la filosofie și nu primesc nicio bursă de merit, deoarece acestea sunt stabilite de universitate. Iar UAIC Iași a decis că se dezice de asemenea performanțe și acordă burse de merit numai începând cu semestrul doi al fiecărui ciclu de studii…. bine că iau alții burse pentru o medie sub 5 și eu mă descurc cu job part time si cu facultate la frecvență. Noapte bună, București!

    1. Bună ziua!
      Fiica mea este eleva în clasa a XII -a , iar în clasa a Xi-a a avut media 9.25 și nu a primit niciun fel de bursa. Este eleva la Colegiul National GCosbuc Motru.

  3. Este firească încurajarea celor din zona defavorizatilor cum este firească și premierea celor performanți,dar să impui ca singur criteriu primii 30% dintre elevi ,este o sfidare si o incompetența crasă . Ligia Deca face de râs sistemul educational!

  4. Înmulțim cu 40 de județe și aflăm suma.
    Mii de elevi admiși anual la luceu cu medii sub 5.

    Aceleași licee sunt blamate apoi că nu au elevi promovați cu media 6 la Bacalaureat.

    Acum le mai dăm si ,,burse de merit”
    Mii de burse în toată țara.
    Avem și noi specialii noștri, nu?

  5. Recomand reevaluarea acordarii burselor in special pt cei de cls a IX a, ei sunt evaluati cu o alta masura.
    Au invatat si in clasa a VIII a, pe rupte unii, si li se ia in calcul la bursa doar media de la EN.
    Va reamintesc stimabila dna…Deca…ca nu au invatat doar romana si matematica in clasa a VIII a, ei nu au neglijat nicio materie…dar dvs…ii nedreptatiti pe cei de la 9.49 in jos la EN.,dar care au avut media cls a VIII a, 9.98….9.87…sau chiar 10 unii.
    Ii puteti privi pe acesti copii???
    Aveti vreun raspuns pt ei??
    Ei nu au fost superficiali….si nu au nedreptatit pe cei de la catedra daca nu erau de romana sau mate, pe motiv ca materia lor nu ar conta…..dvs…in schimb….ii UMILITI.
    Ar trebuie sa va ganditi mai bine tinand cont ca semnale au fost nenumarate.
    V-as spune sa va fie RUSINE….dar ma tem.ca nu stiti ce e aia….dvs stiti doar sa UMILITI.

    CONSULTATI-VA cu persoane competente daca nu sunteti capabila in a lua o decizie….sau….ascultati VOCEA PARINTILOR!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV România, aproape să aibă primul său laureat al Premiului Abel în 2025: Matematicianul George Lusztig, finalist alături de japonezul Masaki Kashiwara / Profesorul Olivier Schiffmann explică: „Diferența dintre ei a fost una mică”

Când Academia Norvegiană de Științe și Litere a anunțat că Masaki Kashiwara este laureatul Premiului Abel 2025 – adesea considerat „Premiul Nobel pentru Matematică” – atenția s-a îndreptat firesc către…
Vezi articolul

Ministerul Educației nu alocă bani pentru acoperirea transportului elevilor în mai multe județe, acuză transportatorii, care susțin că dacă rămân cu facturile neplătite, de la 1 decembrie nu vor mai duce elevii la școală

Ministerul Educației nu ar fi virat sumele pe care inspectoratele școlare ar fi trebuit să le plătească transportatorilor care asigură transportul elevilor, iar în județul Prahova operatorii de transport amenință…
Vezi articolul

Noul ministru al Educației în Guvernul Ciolacu va fi fostul ministru Ligia Deca / „Mi-aș dori să pot face parte din echipa care pune în practică legile noi ale educației“, spunea aceasta cu 24 de ore în urmă

Ligia Deca a fost validată pentru funcția de ministru al Educației în viitorul cabinet Marcel Ciolacu de către biroul politic al PNL, potrivit G4Media.ro. Aceasta a fost singura candidată internă…
Vezi articolul

DOCUMENT Peste 1.700 de școli ar putea primi până la 200.000 de euro, în prima rundă a programului de combatere a abandonului școlar, cu aproape 700 mai multe decât în estimarea inițială. Depunerea de proiecte a început și durează până pe 13 martie

A început sesiunea de depunere de proiecte pentru școlile care vor granturi prin care să reducă abandonul școlar. Ghidul solicitantului – condiții specifice de accesare a Schemei de Granturi –…
Vezi articolul