Peste 170 de tineri din grupuri vulnerabile social, sprijiniți să se integreze pe piața muncii și participanți la dezbateri despre voluntariat și drepturi – proiect al organizației Concordia

90 de vizualizări
Foto: Asociația Concordia
Peste 170 de tineri din grupuri vulnerabile au fost sprijiniți să se integreze social și economic și au participat la ateliere tematice și tabere de dezbateri despre locurile de muncă, drepturile tinerilor și implicarea în voluntariat, potrivit unui comunicat de presă al organizației umanitare Concordia. 90 de tineri au primit consiliere despre integrarea pe piața muncii și 12 tineri au luat parte la punerea în scenă a unei piese de teatru legislativ, mai transmit organizatorii.

Mai exact, 172 tineri „au beneficiat de activitățile proiectului și de serviciile oferite, fiind sprijiniți pentru a-și crește capacitatea de relaționare, comunicare și participare; au fost implicați în diferite ateliere tematice, grupuri consultative, tabere de dezbatere și participare, sesiuni de teatru legislativ; au luat parte și la activitățile de management dar și la schimburile cu partenerul norvegian”, se arată în comunicatul de presă.

70 de tineri au participat la 15 întâlniri grupuri consultative, precum „Despre voluntariat”, „Violența domestică, abuz, neglijare”, „Drepturile tinerilor ca asigurați medical”, „Drepturile și soluționarea unor probleme când ne aflăm într-o altă țară”, „Menținerea în sistemul de protecție după vârsta de 18 ani – pro și contra”, „Drepturile și responsabilități când faci voluntariat”, mai scrie în prezentarea finalităților proiectului „Tineri activi și responsabili!“, implementat prin programul Active Citizens Fund în perioada 1 martie 2021 și 30 noiembrie 2023.

Mai mult, 90 tineri au primit consiliere (individual sau în sesiuni de grup) cu privire la creșterea autonomiei și găsirea și păstrarea unui loc de muncă și 12 tineri au făcut parte dintr-o piesă de teatru legislativ, adică o formă de teatru în care sunt prezentate situații de viață apropiate de cele din realitate, la care pot interveni, pentru a schimba cursul întâmplărilor, în scop didactic, și spectatorii din sală.

„Scopul proiectul a fost de a oferi tinerilor oportunități de dezvoltare personală, pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă, integrare socială și profesională. De asemenea, au avut loc activități de advocacy pentru modificarea legislației naționale, a percepțiilor sociale și ale angajatorilor, pentru incluziunea socială a tinerilor din medii vulnerabile. Tinerii au beneficiat de servicii de protecție specială, educație non-formală și informală, orientare școlară și vocațională, consiliere și mediere profesio­nală și angajare”, susțin coordonatorii proiectului.

DOCUMENT Comunicatul de presă integral:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actorul Ștefan Iancu, despre disciplina Educație Teatrală care va fi obligatorie la clasa a XI-a, începând cu 2028: Cred că va fi un bun prilej pentru elevi să întâlnească situații de viață prin prisma unor personaje din piesele de teatru

Actorul Ștefan Iancu spune că disciplina Educație Teatrală care va deveni obligatorie în clasa a XI-a, potrivit noilor planuri cadru publicate în Monitorul Oficial, ar putea fi „un bun prilej…
Vezi articolul

O elevă de clasa a XII-a i-a scris ministrului Daniel David: Istoria, Geografia, Biologia, Chimia sunt materii unde studiul constant este absolut necesar, fiți sigur că elevii vor evita să aleagă aceste materii ca opționale / Educația de calitate nu ar trebui să fie condiționată de interesul elevului

O elevă din clasa a XII-a, profil real, a trimis o scrisoare către ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, exprimând îngrijorarea sa și a colegilor săi față de modificările propuse…
Vezi articolul

Încep înscrierile pentru DataMathLab 2024-2025, program gratuit pentru profesorii de matematică dornici să crească „motivația, implicarea și înțelegerea elevilor” la orele lor

Asociația Aspire Teachers anunță începerea înscrierilor pentru DataMathLab 2024-2025, program gratuit destinat profesorilor de matematică dornici să-i ajute pe elevii lor să înțeleagă mai bine matematica. Fii parte din schimbare.…
Vezi articolul

Un prorector al Politehnicii București, Valentin Năvrăpescu, numit președinte la agenția care se ocupă cu respectarea standardelor în învățământul superior, ARACIS, după doi ani de mandat Mădălin Bunoiu

Agenția responsabilă cu respectarea standardelor în universitățile românești, ARACIS, are un nou președinte, în persoana profesorului Valentin Năvrăpescu. Fost vicepreședinte al ARACIS, acesta preia postul ocupat în ultimii ani de…
Vezi articolul